Cainii comunitari din Ispat Sidex sunt omorati pe capete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zilele trecute, locuitorii comunei tulcene IC Bratianu, care este situata in dreptul Galatiului, peste Dunare, au descoperit pe un camp aproximativ 40 de caini omorati prin otravire si abandonati

Zilele trecute, locuitorii comunei tulcene IC Bratianu, care este situata in dreptul Galatiului, peste Dunare, au descoperit pe un camp aproximativ 40 de caini omorati prin otravire si abandonati acolo din remorca unei masini. Trei pui care agonizau au fost salvati atunci si adoptati de localnici, iar cainii morti au fost arsi pentru a nu se produce o epidemie. Dupa cateva zile, lucratori din Ispat Sidex au anuntat presa galateana asupra faptului ca patrupedele provin de pe platforma combinatului siderurgic. Oamenii sunt exasperati de faptul ca directorii anglo-indieni au ordonat ca toti cainii comunitari din Ispat Sidex sa fie exterminati. Totul a pornit de la faptul ca un director indian a fost latrat si apoi muscat de un caine in incinta combinatului. Imediat, acesta a dictat prigoana impotriva patrupedelor, fiind sustinut si de colegii sai. Faptul a fost confirmat si de directorul de resurse umane, Ionel Bors, precum si de directorul administrativ, Ghiocel Constantinescu. Acestia au recunoscut ca a fost dat ordinul de "a disparea" cainii din curtea colosului siderurgic si ca, pana acum, firma special angajata in acest sens, Deratex Service, a anihilat aproape 500 de patrupede din totalul de peste 4.000. Cu toate ca au insistat asupra faptului ca animalele nu au fost otravite in incinta Ispat Sidex, argumentele nu au fost convingatoare, mai ales ca s-a incercat acreditarea ideii ca animalele disparute au fost "mutate" de firma angajata sa elibereze platforma siderurgica tocmai in orasele Braila si Ploiesti, afirmatie facuta de directorul Ionel Bors. Probabil ca despre omorarea cainilor nu s-ar fi suflat o vorba daca nu ar fi fost descoperite cadavrele aruncate in judetul Tulcea si daca angajatii Ispat Sidex, cu toate amenintarile de concediere si presiunile facute asupra lor, nu ar fi semnalat masacrul pus la cale intr-un mod barbar de directorii anglo-indieni.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite