Bursele olimpicilor, mult mai mici decât cele sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce unii primesc 35 de lei lunar pentru că învaţă pe rupte, alţii încasează 180 de lei, doar pentru că vin la şcoală Pentru acest an, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi

În timp ce unii primesc 35 de lei lunar pentru că învaţă pe rupte, alţii încasează 180 de lei, doar pentru că vin la şcoală

Pentru acest an, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului aşteaptă peste 130.000 de solicitări pentru programul "Bani de liceu", care asigură câte 180 de lei, lunar, pentru elevii săraci.

Numai că peste 2.400 de şcolari premianţi la olimpiadele naţionale primesc, pentru rezultatele deosebite de la şcoală, doar 35 de lei. Reprezentanţii MECT declară că vor să îndrepte această situaţie, ba chiar să mărească numărul de categorii ai beneficiarilor de burse

Pentru obţinerea bursei sociale, pe lângă dovezile referitoare la venitul scăzut al familiei, elevul solicitant mai trebui să aibă şi o prezenţă foarte bună la orele de curs. Notele pe care le primeşte nu contează în atribuirea, lunară, a celor 180 de lei.

Dar pentru premianţi, condiţiile legate de note sunt mult mai stricte, o condiţie fiind ca media generală să fie mai mare de 9,00.

În acest an, 1.312 elevi s-au remarcat la olimpiadele şcolare, obţinând premii, în timp ce alţi 2.102 au beneficiat de menţiuni.

"Meritul Olimpic" valorează 280 de lei lunar

"Am în clasă un premiant olimpic. N-a putut ajunge mai departe de faza pe ţară. Ce-i drept, părinţii lui nu sunt suficient de avuţi pentru a-l putea ajuta cu meditaţii, pentru că sigur ar fi putut fi şi olimpic internaţional", ne-a explicat o profesoară de matematică care predă la un liceu din Capitală.

Olimpicii internaţionali beneficiază de bursa "Meritul Olimpic", a cărei valoare se indexează anual, în acest moment fiind de 280 de lei lunar. Dar "internaţionalii" sunt doar în număr de 75 în acest an.

Oficialii din Educaţie recunosc faptul că situaţia este cumva anormală; în timp ce unii învaţă de rup şi primesc doar 35 de lei, alţi elevi beneficiază de 180 de lei lunar doar pentru că trec pe la şcoală.

"Bursele pentru premianţi nu s-au mai indexat cu valoarea inflaţiei, rămânând la nivelul de acum câţiva ani. Dar deja avem în calcul creşterea acestor burse, şi acordarea altora pentru rezultate deosebite obţinute de elevii sportivi. Să nu uităm, ei ne-au integrat primii în Europa", explică secretarul de stat în MECT, responsabil cu învăţământul preuniversitar, Svetlana Preoteasa.

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite