In Bujoreni, oamenii traiesc dupa "holstei"

Singurele dureri ale oamenilor din Bujoreni-Teleorman sunt pretul mic al kilogramului de lapte si faptul ca moara din sat nu mai macina, iar ei sunt nevoiti sa strabata 20 de km pentru un sac cu

Singurele dureri ale oamenilor din Bujoreni-Teleorman sunt pretul mic al kilogramului de lapte si faptul ca moara din sat nu mai macina, iar ei sunt nevoiti sa strabata 20 de km pentru un sac cu faina. Ca sa castige un ban, localnicii vand, de bine, de rau, laptele unui patron din Giurgiu, cu pana la 8.000 lei pe kg, si nu cu 15-20.000 lei cum se intampla in alte locuri. Cresc vaci olandeze, pe care le numesc "holstei". Ici-colo mai zaresti in cireada cate o corcitura. Oamenii sunt mandri de animalele lor, pe care le duc la verdeata, pe izlaz, in fiecare dimineata. Pentru ele muncesc din zori si pana in seara. Majoritatea traieste din lapte si din ce mai obtine pe cate o dubla de porumb. De data asta, pentru ca nu au gasit un cumparator care sa le ofere un pret serios, locuitorii din Bujoreni au ramas cu porumbu-n hambar. In sat sunt numai batrani: pensiile sunt mici, de agricultor, cateva sute de mii de lei. Cerealele "nu au pret": "30.000 e dubla de porumb, iar pachetul de tigari e 25.000 lei", spune Nedelus Badea, vacarul satului. Are 55 de ani, din care munciti 30, dar inca nu a implinit varsta ca sa ia o pensie, asa ca sta cu ochii pe vaci, de dimineata pana seara, sa nu care cumva sa iasa in sosea sau sa intre in holde. Gherghina Bratu are 65 de ani si isi felicita vacuta pe care o vede pe ecranul aparatului foto digital: "Bravo, Zorica, mama! Doamne, pupa-ti-as talpile! Aoleo, uite-o pe vacuta mea! Uite-o si pa baba, adica pa mine, si uit-o si pa Zorica mea". Vacile au numar prins de urechi. Oamenii spun ca "e ordin da la stat" ca toate vacile sa fie numerotate. Veterinarul vine acasa si le agata numerele de urechi, ca sa poata fi gasite daca se pierd. In 2005, cand mai e putin pana la Uniunea Europeana, taranii de la Bujoreni nu au decat grija campului si a animalelor. Adorm la lumina televizorului si se trezesc cand mijeste de ziua. Merg la camp, in galosi, cu sapa pe umar si cu sacosa cu merinde, pe jos, de multe ori zeci de kilometri, daca nu gasesc vreo caruta care sa ii ia. Seara vin acasa, mulg vacile, si se duc sa-si odihneasca oasele batrane. A doua zi, dimineata, o iau de la capat si duc vacile pe izlaz.