Blestemul chihlimbarului

Bogaţii săraci. Asta e de când lumea soarta locuitorilor comunei buzoiene Colţi. Pământ bogat în pietre semipreţioase. Dar oamenii care îl stăpânesc îşi duc viaţa de pe o zi pe alta.

Bogaţii săraci. Asta e de când lumea soarta locuitorilor comunei buzoiene Colţi. Pământ bogat în pietre semipreţioase. Dar oamenii care îl stăpânesc îşi duc viaţa de pe o zi pe alta.

Am ajuns în locul în care legenda spune că ciobanii din Mioriţa au săpat o biserică. În piatră. Tot acolo e şi un "bloc" vechi de 2.000 de ani, cu 29 de "apartamente". Şi am aflat multe lucruri despre chihlimbar. Sunt galerii de sute de metri în munţi, din perioada interbelică. Au fost lăsate baltă pe vremea comuniştilor. Localnicii mai sapă şi azi după ambră, s-o vândă turiştilor. Am stat de vorbă cu oamenii, la Colţi, o comună buzoiană. Se plâng că sunt săraci. Dar cum să fii sărac dacă pământul de sub picioarele tale e plin de pietre semipreţioase şi de urmele unui trecut fabulos?

Sunt atât de multe legende, poveşti de viaţă, locuri care trebuie descrise. Şi toate într-un spaţiu restrâns, la Colţi. O localitate cu vreo 1.300 de oameni, majoritatea bătrâni. Ce să mai zici că nu există indicatoare, pe şoseaua de la Buzău spre Braşov, care să-ţi arate clar pe ce drum s-o iei spre sălaşul Luanei.

Doar o tablă ruginită, în oraşul Pătârlagele, pe care abia poţi să citeşti ceva despre colecţia de chihlimbar, până la care mai ai de mers vreo şase kilometri. Se spune de multe ori că România e minunată, dar n-o cunoaştem. Regula se aplică perfect în partea asta de ţară. Din centrul comunei mai ai de mers încă şase kilometri până în satul Aluniş. Acolo e "blocul" chiliilor. Mă refer la cele 29 de "apartamente". Au fost săpate în stâncă, unul deasupra celuilalt. Închipuiţi-vă un munte din piatră "înţepat" în diverse locuri. Bat la "uşa" de la parter. Intru. Două camere, un pat din piatră, ferestre mici, un coş.

Multe dintre inscripţiile din aceste scobituri nu au fost descifrate nici până în ziua de azi. Tot la baza masivului e şi biserica. Se spune despre ea că ar fi fost făcută de doi ciobani, Vlad şi Simion, în jurul anului 1200. Iar cei doi ar fi fost chiar din Mioriţa. Ei au ajuns acolo şi au visat într-o noapte că în muntele acela ar fi icoana Maicii Domnului. Şi au săpat, au tot săpat. Nu se ştie dacă au găsit vreodată ceea ce căutau. În faţa cavităţii a fost ridicată mult mai târziu o prelungire din lemn a lăcaşului de cult.

Fata căzută din cer

Colţenii ştiu că pe locul în care şi-au ridicat ei casele a fost cu mii de ani în urmă Ţara Luanei. "Se zice că Luana era o fată foarte frumoasă, care a căzut din cer şi s-a îndrăgostit de un om din aceste locuri. Tot ea i-a învăţat pe localnici să-şi sape chiliile de pe Culmea Martiriei, să se ascundă acolo în vremuri grele, dar şi medicina ori scrisul", aflăm de la custodele Muzeului Chihlimbarului din Colţi, Viorica Nica.

Dar mai e şi altă legendă. Bătrânii mai ştiu şi azi de berbecul cu lâna de aur. Se spune că argonauţii l-ar fi căutat în Ţara Colhideei. Curios e că povestea asta face parte din mitologia greacă, dar, în vremuri îndepărtate, zona chihlimbarului de Buzău s-ar fi numit Colhi, de unde a venit povestea Colhideei.

Exista o tradiţie care s-a pierdut în negura vremurilor. Se spune că strămoşii colţenilor purtau la gât o bucată mică de ambră, să le aducă noroc. La nuntă sau la botez, localnicii ofereau copilului ori mirilor, după caz, o fărâmă din bogăţia pământului. Dar lucrurile sunt şi mai serioase.

Boli tratate cu ambră

După milioane de ani în care s-a transformat din răşină de brad în piatră, chihlimbarul ar avea chiar şi proprietăţi curative. Ca să nu se lege de ei tot felul de boli, ţăranii dizolvau praf de ambră în alcool sau în apă. Lumea credea că te poţi vindeca de bolile de stomac, de rinichi, de ficat, de inimă sau ale aparatului respirator. "Se pare că nu sunt doar legende. Eu am cunoscut cu mulţi ani în urmă un bătrân care s-a tratat cu ambră şi a reuşit în acest fel să elimine pietrele de la rinichi", aud de la acelaşi specialist al muzeului din localitate.

Pipa de chihlimbar a lui Stalin

Mă întâlnesc cu un bătrân. Se supără când aude de vremurile vechi, pentru că din munca lui s-a lăfăit Stalin. Iată povestea lui Gheorghe Cristian, om la 82 de ani. S-a întâmplat în 1951. Activiştii aflaseră că bărbatul avea o piatră rară de ambră, de 200 de grame. "Au venit şi au luat-o când nu eram eu acasă. Era de culoare galben-roşu. Au dus-o la întreprindere, au făcut din ea o pipă, iar apoi i-au trimis-o lui Stalin", scapă omul o înjurătură la sfârşitul poveştii. "Mai întâi a fost un inginer român, Dumitru Grigorescu. El a concesionat terenul, a săpat aici mai multe galerii, de la 1924 până la 1932. S-a exploatat chihlimbarul, care la vremea aceea era echivalentul aurului. Apoi au venit olandezi, nemţi. Pe urmă au venit comuniştii, au făcut întreprinderea <> , unde prelucrau ambra. Asta s-a făcut până în 1968, când minele s-au închis. Toţi au luat de aici cât au putut. De noi nu le-a păsat. Noi nu ne-am ales cu nimic", încheie omul povestea chihlimbarului de la Colţi.

Pipa lui Stalin a fost făcută din piatra mea de chihlimbar
Gheorghe Cristian
localnic

Ambra de Colţi, unică în lume

A fost dovedit ştiinţific, încă din 1902, prin lucrarea de doctorat a savantului Gheorghe Munteanu Murgoci, că ambra sau rumanitul de la Colţi, unic în lume prin culoarea sa neagră, este chihlimbar, nu tămâie, aşa cum au crezut multă vreme ţăranii din partea asta de ţară.

Dintre cele 162 de nuanţe de ambră cunoscute în lume, piatra de culoare negru-verde este cea mai valoroasă. Un gram de chihlimbar românesc neprelucrat ajunge azi la 80.000 de lei vechi, în timp ce o bucată şlefuită aproape că îşi dublează valoarea. Foştii mineri colţeni au murit de mult, aşa cum s-au stins şi rostarii sau şlefuitorii de chihlimbar. Localnicii mai caută şi azi ambră. După ploaie, piatra se spală, iar rumanitul e văzut de ochii ageri ai celor care ştiu cum să descifreze tainele pământului. Vedem în multe locuri "muşcătura" târnăcopului. Zăcământul de chihlimbar se găseşte chiar şi la suprafaţa pământului. Aşa că bătrânii din zonă, cu pensii mici, de agricultori, încearcă să-şi mai rotunjească veniturile. Unii ne-au spus că mai vin prin comună tot felul de aşa-zişi turişti şi bat din poartă în poartă. Întreabă cine are rumanit de vânzare. Dar nimeni de la Colţi nu s-a îmbogăţit până acum, de sute de ani încoace. O fi, cum ne-a zis o femeie, blestemul chihlimbarului. Să te naşti pe un pământ bogat, dar să mori sărac.

Drumuri rele

O zonă atât de bogată a intrat în civilizaţie foarte târziu. Abia în anul 1975 s-a dat în folosinţă şoseaua de la Pătârlagele până la Colţi. Drumul e acum vai de mama lui, acoperit pe o porţiune mare de noroi, semn că dealurile din apropiere continuă să alunece. Ca să nu mai vorbim de gropile din asfalt! Până când s-a făcut şoseaua, ţăranii mergeau pe o potecă. Plus că operaţiunea de electrificare a întregii localităţi s-a încheiat abia în 1973. Autorităţile comuniste şi-au dat seama foarte târziu de potenţialul turistic al locului, astfel că tocmai în 1980 a fost inaugurat Muzeul Chihlimbarului. Primarul de azi al localităţii, Ilie Sava, ne aduce de acasă o pungă cu chihlimbar, bucuros să ne arate bogăţia pământului. Dar apoi cade pe gânduri, pentru că îl întrebăm cum va fi de acum încolo, cum va fi exploatată turistic o asemenea zonă.

"Ca să aduci turişti aici trebuie să faci drumuri bune. Eu am proiecte în valoare totală de vreo 150 miliarde de lei vechi, atât pentru cei 24 de kilometri de drumuri comunale, cât şi pentru canalizare. Numai refacerea drumului de la Colţi până la Aluniş e o treabă sigură", zice oficialul.