Reportaj: Schi în miez de vară, la Cavnic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima pârtie artificială din România, realizată dintr-un polimer special, a fost inaugurată la sfârşitul săptămânii trecute în staţiunea Cavnic, din Maramureş. Cornel Poenaru (48 de ani) a investit peste 100.000 de euro în realizarea unei pârtii speciale de 100 de metri lungime şi 21 de metri lăţime.

Afară sunt 30 de grade Celsius. La această temperatură, fie stai întins pe un şezlong la plajă, fie la o terasă sub o umbrelă. Nu ţi-ar trece nicidecum prin cap să încalţi clăparii şi să porneşti la vale pe o pârtie. Pe cât pare de incredibil însă, în staţiunea maramureşeană Cavnic acest lucru este posibil! O pârtie artificială pe care se poate schia şi în miez de vară a fost montată în zona de agrement „Roata".
Polimer special,

Adus din Italia

„Am aflat despre posibilitatea realizării unei astfel de pârtii acum trei ani, la un târg de profil din Innsbruck, Austria. La acea vreme, nu aveam fondurile necesare investiţiei", susţine proprietarul pârtiei Roata, Cornel Poenaru. În ultimii ani, acesta a strâns bani, întregul profit investindu-l anul acesta, în luna mai, în îndrăzneţul proiect de amenajare a primei pârtii artificiale din România.

„După ce s-a încheiat sezonul de schi din acest an, am luat legătura cu singura firmă din lume care fabrică polimerul special din care se asamblează pârtia artificială. Firma este din Italia şi pot spune că am colaborat perfect cu cei de acolo. În doar două luni de la demararea proiectului, pârtia a fost inaugurată", spune Cornel Poenaru.

Potrivit acestuia, cel mai dificil a fost de bătătorit terenul pe care urma să fie instalat cauciucul sintetic special care ţine loc cu succes zăpezii din timpul iernii.

„Pe timp de iarnă, nu era o problemă faptul că pista nu era nivelată la milimetru. Acum, e altceva. Au venit specialişti tocmai din Italia, de la firma care a fabricat polimerul special, pentru a ne ajuta să nivelăm pârtia aşa cum trebuie", spune Cornel Poenaru.

După ce întreaga lungime de 100 de metri a pârtiei, de la bază până în vârf, a fost netezită „ca-n palmă", instalarea cauciucului special nu a durat mult. „Ne-am mişcat repede, recunosc. Nici nu am îndrăznit să sper că, în mijlocul verii, vom putea inaugura pârtia! Din câte am aflat de la reprezentanţii italieni, cea de la Cavnic este a 21-a pârtie artificială din lume", subliniază proprietarul „Roata" din Cavnic.

Vin deja turişti din toată ţara

Pârtia artificială va fi demontată iarna   Fotografii: Monika Krajnik

image

Cu toate că în ţară există mai multe tronsoane de tubbing (un tip de pârtie sintetică foarte îngustă - n.r.), acestea nu sunt atât de atractive precum inedita pârtie din Cavnic. „Schiorii nu au nevoie de niciun fel de echipament special. Schiurile folosite iarna, pe zăpada naturală, sunt perfecte şi pe pârtia artificială, de vară", explică proprietarul.

Pârtia măsoară 21 de metri lăţime şi 100 de metri lungime, urcarea până în vârful acesteia făcându-se cu ajutorul unei benzi rulante speciale. „Abia am aşteptat să fie inaugurată! Culmea e că am venit tocmai din Braşov să ne facem aici concediul. Ne place să schiem. De ce să nu o facem şi pe timp de vară, când putem să ne şi bronzăm în acelaşi timp?", glumeşte Ştefan Arpad, un turist care a ales să-şi petreacă vacanţa de vară, împreună cu familia, în Maramureş, la Cavnic.

Cornel Poenaru spune că speră să-şi amortizeze investiţia în cel mult 10 ani. „Nu a fost uşor să pun pe picioare toată afacerea. Acum patru ani, pe aici era pădure. Am defrişat, am amenajat pârtia de iarnă în anul 2006. În ciuda crizei, românii amatori ai sporturilor de iarnă au continuat să vină în fiecare iarnă.

Vestea circulă repede, deja avem rezervări pentru luna august, iar solicitările au venit din toată ţara. În plus, hotelul nostru de trei stele, Super Ski, va fi deschis, de acum, şi pe timp de vară. Preţurile au rămas aceleaşi din iarna trecută - 120 de lei pentru două persoane pe noapte, cu mic dejun inclus", arată investitorul. Pârtia artificială va fi demontată iarna, lăsând loc zăpezii.

Preţuri de criză

O oră pe pârtia artificială costă doar 20 de lei. Pe lângă inedita pârtie, turiştii au la dispoziţie şi o piscină amenajată în apropiere, precum şi un teren de tenis modern. Copiii şi grupurile beneficiază de reduceri.

„Parcă schiez pe zăpadă naturală"

O bandă rulantă îi ajută pe schiori să urce



Pârtia artificială realizată din polimerul special are culoare albă şi imită până la cele mai mici detalii caracteristicile zăpezii naturale. „Nu este nicio diferenţă. De cum am aflat de pârtia asta, am şi venit să vedem cum e. Am testat anul trecut un tronson de tubbing, dar nu se compară cu senzaţia de acum. Dacă închid ochii şi fac abstracţie de faptul că afară sunt peste 30 de grade Celsius, am impresia că schiez pe zăpadă naturală", susţine Roxana Iacob (17 ani), venită din Baia Mare pentru a încerca pârtia artificială din Cavnic.

Administratorul pârtiei este optimist în ceea ce priveşte sezonul de vară din acest an. „Sper că ni se va duce vestea şi dincolo de graniţele ţării. Sunt mulţi străini, amatori ai sporturilor de iarnă, care nu se declară mulţumiţi de tubbing. Mă refer, aici, la europeni. Pe timp de vară, mă gândesc că schiorii din ţările vecine cu noi se vor muta în Maramureş, iar noi suntem bucuroşi de oaspeţi", glumeşte Cornel Poenaru.

Cavnic, staţiune nouă

image

Pe pârtia artificială se folosesc schiuri obişnuite

image

Situată pe versantul sudic al Muntelui Gutâi, la peste 1.000 de metri altitudine, pârtia Roata atrage în fiecare iarnă mii de turişti din întreaga ţară. Staţiunea se află la 32 de kilometri distanţă de Baia Mare şi dispune de şapte pârtii de schi. Activitatea turistică în Cavnic a început să se dezvolte abia în 2002, când a fost inaugurată pârtia de schi din zona Icoana.

Cavnicul, datorită numărului mare de zile de iarnă, este cunoscut şi ca „polul zăpezii" din Maramureş, lucru care constituie un avantaj pentru cei ce iubesc sporturile din anotimpul rece. De altfel, graţie pârtiilor amenajate în Cavnic, Maramureşul a fost inclus în topul domeniilor schiabile din România. După lucrările executate în vara lui 2007, suprafaţa pe care se poate schia în fostul oraş minier de la poalele Gutâiului a crescut la 8,5 kilometri.

"Dacă închid ochii şi fac abstracţie de faptul că afară sunt peste 30 de grade Celsius, am impresia că schiez pe zăpadă naturală."
Roxana Iacob
turistă

"Pe timp de vară, mă gândesc că schiorii din ţările vecine cu noi se vor muta în Maramureş, iar noi suntem bucuroşi de oaspeţi."
Cornel Poenaru
investitor

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite