BNS, Cartel Alfa si CSDR isi incep protestele pe 2 octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele trei confederatii viseaza la 330 de euro - salariu minim in 2007

Liderii BNS, Cartel Alfa si CSDR au anuntat ieri ca vor declansa ample miscari de protest, la care spera sa li se alature si cinci confederatii patronale, asociatii studentesti si organizatii ale pensionarilor. Programul protestelor va incepe pe 2 octombrie, cu mitinguri in fata prefecturilor din toate judetele tarii. La circa o saptamana de la miting, se va opri lucrul, timp de 5 minute, in toate intreprinderile in care confederatiile au sindicate afiliate. Va urma un miting de protest "de amploare nationala", in Bucuresti. "Prin aceste masuri nu vizam un atac la economia nationala. Speram ca in plan economic actiunea nu va fi resimtita prea tare, insa vrem sa tragem un semnal de alarma", a spus Hossu. In principal, sindicalistii sunt nemultumiti de scumpirea tarifelor utilitatilor publice si de propunerea Executivului de a introduce cota unica de impozitare. Liderii celor trei confederatii sindicale spun ca au cerut in repetate randuri scaderea impozitului pe venit, dar intr-o forma care sa respecte echitatea sociala. Astfel, sindicalistii au propus sa fie micsorata cota minima de impozit de la 18 la suta la 14 la suta, iar cea maxima sa fie egala cu impozitul pe profit. Propunerea a fost initial acceptata de reprezentantii guvernamentali din cadrul Consiliului Economic si Social, ca apoi sa fie anulata de ideea ministrului de Finante, "aparuta peste noapte". Pe langa renuntarea la cota unica de impozitare, sindicalistii mai cer cresterea salariului minim la 100 de euro incepand cu 1 ianuarie 2004, 150 euro, de la 1 ianuarie 2005 si 330 euro din 1 ianuarie 2007. Un alt punct al revendicarilor priveste sistemul de pensii, in privinta caruia sindicalistii cer recalcularea tuturor pensiiilor, conform Legii 19/2001, micsorarea varstei de pensionare cu cel putin 2 ani, promovarea sistemului privat de pensii. Lista revendicarilor cuprinde peste 20 de puncte, iar liderii sindicali declara ca a ramas neschimbata de la mitingurile din primavara. Guvernul a promis atunci ca le va rezolva, dar intre timp nu a intreprins aproape nimic.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite