Avort provocat cu apa si spirt incalzit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca sa nu dea 600.000 de lei la doctor, o femeie a riscat moartea si plata spitalizarii, de 400 milioane de lei

O femeie din comuna Probota, judetul Iasi, a ajuns in stare grava la spital dupa ce, la sfarsitul saptamanii trecute, a incercat sa isi provoace un avort, injectandu-si in uter o solutie de apa cu spirt. Pentru salvarea vietii acesteia, medicii de la Maternitatea Cuza Voda, din Iasi, au cheltuit, in doua zile, 400 milioane de lei. Femeia, in varsta de 41 de ani, este mama a doi copii. La sfaturile unei prietene mai varstnice, ea s-a folosit de o sonda prin care si-a injectat in uter o solutie de apa si spirt incalzit. Dupa numai o zi, femeii i s-a facut foarte rau, temperatura corporala ii crescuse la 39 de grade Celsius si, chiar daca a luat antibiotice, starea ei nu s-a ameliorat. Chiar si in starea asta, abia sambata seara tarziu si-a facut curaj si s-a dus la maternitate. Desi risca sa moara din cauza socului toxico-septic, femeia nu a recunoscut ca a facut un avort empiric decat in momentul in care un medic, enervat ca nu isi dadea seama din ce cauza analizele erau proaste, i-a spus ca mai are doar cateva minute de trait. "Pentru a o salva, am fost nevoiti sa ii extirpam uterul si ovarul stang. Sarcina era de zece saptamani, asa ca, din punct de vedere legal, ar fi putut face cu usurinta un avort la un cabinet medical", a declarat dr. Elena Mihalceanu, purtator de cuvant la Maternitatea Cuza Voda. Obstetricienii sustin ca se puteau cumpara medicamente de urgenta pentru spital, cu costurile pentru un astfel de pacient. Directorul maternitatii, dr. Mircea Onofriescu, a declarat ca in astfel de cazuri, in care pacientele isi provoaca avorturi prin metode empirice, acestea ar trebui sa suporte cheltuielile de spitalizare si tratament. In momentul de fata, in Romania nu exista o lege care sa-l oblige pe pacient sa-si plateasca spitalizarea daca isi provoaca singur rani. Un detinut, spre exemplu, care se automutileaza, este tratat gratis in unitatile medicale. Bolnavul achita nota de plata la spital doar daca nu are asigurare de sanatate.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite