Apa va înghiţi 16 miliarde de euro până în 2018
0România este obligată să investească 16 miliarde de euro până în 2018 în sectorul de apă, a declarat, ieri, ministrul mediului, Sulfina Barbu, la Reuniunea interministerială "Dunăre-Marea
România este obligată să investească 16 miliarde de euro până în 2018 în sectorul de apă, a declarat, ieri, ministrul mediului, Sulfina Barbu, la Reuniunea interministerială "Dunăre-Marea Neagră. Către un parteneriat durabil pentru gospodărirea integrată a apelor", desfăşurată, ieri, la Bucureşti. "Ne-am angajat să investim 16 miliarde de euro până în 2018. Din acest necesar de investiţii, numai 35% sunt bani europeni, restul de 65% fiind cofinanţarea noastră. Această cofinanţare va fi asigurată din bugetul de stat, de la bugetele locale, din sectorul privat şi, cu siguranţă, prin granturi de la Fondul Global de Mediu, spre exemplu", a spus ministrul mediului.
Sulfina Barbu susţine taxa de primă înmatriculare
Ministrul mediului şi gospodăririi apelor susţine menţinerea taxei de primă înmatriculare, chiar dacă oficialii europeni ne ameninţă cu procese. "Susţin astfel de măsuri pentru protecţia mediului, cum este taxa de primă înmatriculare, aflată pe agenda ministerului încă din 2005. Cred că este o măsură care vine în sprijinul mediului din perspectiva reducerii poluării", a adăugat Sulfina Barbu. Alt punct în discuţie la reuniunea ministerială de ieri a fost şi reducerea poluării cu nitraţi şi fosfaţi a Mării Negre. "Întregul bazin al Dunării este o <> , din cauză că epurarea apelor uzate urbane nu se ridică la standardele UE", a precizat Peter Gammeltoft, şeful departamentului Apă şi Resurse Marine, de la Directoratul General de Mediu al UE. "Problema poluării cu nitraţi (folosiţi la îngrăşămintele chimice - n.r.) este departe de a fi rezolvată. Am lucrat mai mult de 15 ani pentru a înţelege mai bine situaţia. Acum a venit timpul pentru acţiuni concertate în întregul bazin hidrografic, cum ar fi aplicarea unor metode mai eficiente de tratament al apelor menajere, şi introducerea detergenţilor fără fosfaţi", a apreciat el.
Sulfina Barbu crede că taxa de înmatriculare va reduce poluarea