Alba Carolina, îmbrăţişată de 10.000 de oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alba Iulia a intrat, ieri, în Cartea Recordurilor prin cea mai mare „îmbrăţişare” din lume. 9.758 de oameni au făcut un lanţ uman lung de 3,45 kilometri în jurul Cetăţii Alba Carolina, printre aceştia regăsindu-se şi preşedintele Traian Băsescu. Cu mic, cu mare, locuitori din Alba Iulia, dar şi din alte localităţi ale judeţului Alba, s-au „îmbrăţişat” timp de aproape 15 minute pentru a doborî recordul mondial deţi

Vechiul record era de 6.623 persoane. Mai mult de jumătate dintre participanţi au fost elevi şi studenţi. „Probabil gestul va căpăta şi valenţe simbolistice, nu numai pentru locuitorii din Alba Iulia, ci şi pentru întreaga ţară, pentru că sunt câteva mii de români care practic îşi îmbrăţişează istoria”, a spus Traian Băsescu.

OFICIALIZAT PE LOC

Şeful statului a stat între doi elevi până când reprezentantul Guinness World Records din Londra, Paul Kenny, a parcurs pe bicicletă traseul pe care s-a desfăşurat îmbrăţişarea. La finalul evenimentului reprezentantul Guinness a înmânat reprezentanţilor Primăriei Alba Iulia o diplomă care atestă prezenţa oraşului în Cartea Recordurilor.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite