Adrian Năstase va fi urmărit penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii au votat astăzi în favoarea începerii urmăririi penale a fostului prim-ministru Adrian Năstase în dosarele "Mătuşa Tamara" şi "Zambaccian 2".

Deputaţii s-au reunit astăzi pentru a dezbate cererea procurorului general, Laura Codruta Kovesi, de a permite începerea urmării penale a fostului prim-ministru Adrian Năstase în două dosare, cunoscute sub numele de "Mătuşa Tamara" şi "Zambaccian 2".

Din cei 288 de deputaţi prezenţi, 158 au votat pentru începerea urmăririi penale, 128 au fost împotrivă, iar 2 s-au abţinut.

Şedinţa a început cu o întârziere de aproximativ 20 de minute, în condiţiile în care Biroul permanent al Camerei Deputaţilor stabilise ca dezbaterile să aibă loc între orele 10.00 şi 12.00, urmate de votul secret cu bile.

Votul de astăzi este o premieră, având loc în baza unei proceduri simplificate, prin care este nevoie de un număr mai mic de voturi pentru aprobarea începerii urmăririi penale a unui ministru parlamentar. Astfel, au fost suficiente doar 85 de voturi, în timp ce până acum era nevoie de cel puţin 223. Singura condiţie a fost ca, în sala de plen, să fie prezenţi, în momentul votului, cel puţin 168 de deputaţi, pentru ca votul să fievalid.

Înaintea şedinţei de astăzi, lideri  ai PDL şi PNL au anunţat public că vor vota în favoarea începerii urmăririi penale, în vreme ce reprezentanţii PSD au spus că însă nu s-a hotărât în grupul parlamentar cum vor vota, dar că cel mai probabil vor ţine cont de ce va spune Adrian Năstase în plen, iar UDMR a lăsat la latidudinea fiecărui deputat al Uniunii cum să voteze.

În plen, deputatul PSD Adrian Năstase le-a cerut colegilor să voteze pentru începere urmăririi sale penale, subliniind că în acest fel este "conştient" că le solicită parlamentarilor să "ignore" Constituţia.

"Vă voi solicita să ignoraţi prevederile Constituţiei şi să acceptaţi cererea procurorilor de a permite începerea urmăririi penale, în aşa fel încât în final, justiţia să se pronunţe. Ştiu, şi ştiţi şi dvs, că dosarele vor fi transmise înapoi domnului Morar, care le va trimite în instanţă când şi dacă va avea nevoie Traian Băsescu, dar probabil că acesta este doar un amănunt", a afirmat el, citat de NewsIn.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite