ANPC a dat iama in firmele de termopan
0* 97 la suta dintre firmele controlate au fost gasite in neregula * Amenzi de 1,6 miliarde, produse de 41 miliarde - oprite de la comercializare
De la inceputul anului, la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) s-au inregistrat aproximativ 500 de reclamatii privind, in primul rand, greseli de montare a tamplariei PVC. Pentru ca plangerile de acest fel sunt din ce in ce mai dese, recent inspectorii ANPC au luat la puricat firmele care importa, produc si monteaza tamplarie din PVC, aluminiu si geamuri tip termopan. Concluzia inspectorilor este ca aproape 97 la suta dintre firmele controlate sunt in neregula. "Principala abatere constatata este neinformarea consumatorilor, urmata de lipsa agrementului tehnic. Nici unul dintre agentii economici verificati nu furniza instructiuni de folosire a profilelor si a geamului termoizolant in cazul unor lucrari de renovare a locuintei", a declarat Rovana Plumb, seful ANPC. De asemenea, au fost descoperite multe clauze contractuale abuzive. "Nu se respecta termenul de executare a lucrarii si nici cel de executie si montaj inscris in contractul cu beneficiarul. De exemplu, desi legea prevede remedierea deficientelor de executie si montaj ale tamplariei cu geam termopan in termen de 10 zile de la data reclamatiilor, lucru care nu este respectat. In multe cazuri, insa, nu se acordau garantiile pentru lucrarile executate. Pentru a evita astfel de probleme, este bine ca cei care apeleaza la serviciile acestor firme sa faca un contract ale carui clauze sa fie foarte bine citite. Daca nu exista acest contract, este mult mai greu sa primeasca despagubiri", a mai spus Rovana Plumb. In urma controalelor, inspectorii ANPC au aplicat amenzi in valoare totala de peste 1,6 miliarde de lei, au oprit temporar activitatea a 57 de firme si au oprit de la comercializare produse in valoare de peste 41 miliarde de lei. Unul din cazurile celor care au avut o problema cu o astfel de firma este cel al familiei Stoenescu din Capitala. "Lipsesc niste suruburi, unul dintre geamuri nu se inchide, in una din camere a aparut igrasia din cauza condensului. Contractul cu firma Decorland a fost incheiat pe 22 mai anul acesta. In luna iunie am dat avansul de 300 de dolari si cand am vazut ca au facut lucrarea prost, am refuzat sa mai dam restul de 200 de dolari. Cu toate ca au fost sesizati si de OPC, nu mai vin sa-mi termine lucrarea si sa repare ce este de reparat", spune Vasilica Stoenescu.