„Nea Nicu“, miliţianul care a ştiut tot timpul unde se află Ceauşeştii

Întreaga operaţiune de ascundere a lui „nea Nicu" în câmp a fost coordonată din Târgovişte, de la dispeceratul Miliţiei Judeţene, de un plutonier-adjutant. Subofiţerii Constantin Paise (33 de ani) şi Ion Enache (26 de ani) au fost ghidaţi în fuga cu maşina-radar tot de un subofiţer, mult mai vârstnic, însă: Mihai Nicolae (50 de ani).

În după-amiaza de 22 decembrie 1989, de la primele semnale că Nicolae Ceauşescu a ajuns pe teritoriul judeţului Dâmboviţa, un singur om a ştiut, pas cu pas, traseul dictatorului fugar.

Nu era şeful Miliţiei, nici al Securităţii şi nici comandantul Garnizoanei, ci plutonierul adjutant Mihai Nicolae, ofiţer de serviciu în dispeceratul Inspectoratului de Miliţie Târgovişte.

În 1989, acesta avea 50 de ani. Pe la el treceau toate telefoanele, el ţinea legătura cu echipele din teren. Mai mult, în cele aproape trei ore de peripeţii cu maşina-radar, tot Mihai Nicolae a fost cel care a ţinut legătura cu Paise şi Enache, de la 14.50 (momentul plecării de la Centrul de Plante) şi până la 17.45 (când Ceauşeştii au fost aduşi la sediul Miliţiei).

„Suntem Crizantema 783, am fost reperaţi!"

Mihai Nicolae a început să aibă un rol-cheie din momentul în care Ceauşeştii au fost preluaţi de subofiţerii Paise şi Enache. „Nea Nicu" sau „nea Mihai", cum îi ziceau colegii, vedea şi ce se întâmplă la Bucureşti, pentru că avea „un televizor Sport, color, al unui coleg", cum îşi aminteşte. „În sediu mai era un televizor doar la comandant, la colonelul Dureci", mai zice „nea Mihai".

Adjutantul Mihai Nicolae a început să comunice cu Paise şi cu Enache din momentul în care maşina-radar a fost urmărită prin Târgovişte. „Şi-odată aud staţia: «Crizantema 783. Am plecat, suntem la podul de la combinat. Am fost reperaţi de cineva, ne urmăreşte». S-a apropiat de unitate, cobora podul, acolo-i intrarea prin spate. «Crizantema, putem intra în unitate?». Am început pe urmă să-mi fac probleme. Dacă ăştia intră cu Ceauşeştii aici, îi linşează lumea.

Le-am spus să continue, să nu intre în unitate. Mă apelează iar: «M-a lovit, ce să fac?». «Nicio problemă» - zic - «continuă unde te duci, te eschivezi». Atunci, noi eram ocupaţi de revoluţionari. Era curtea plină, unii au intrat prin spate, alţii spărgeau beciul, le-au dat drumul la deţinuţii preventiv".

„Intraţi într-o curte, într-un grajd... găsiţi, dracu', ceva!"

După momentul tamponării, singura persoană aflată în legătura cu cei doi subofiţeri de pe maşina-radar, care-i aveau în grijă pe Ceauşeşti, a fost Mihai Nicolae. „Eu am început mereu să-i întreb unde se află. «Poziţia? Poziţia?» Ba «suntem la Ulmi», îmi zice, ba «am ieşit din Ulmi, încotro să o luăm?». Eu le-am spus: «Mergeţi la pădure la Ilfoveni!». Au ajuns acolo, la pădure, şi mi-au spus că e lacăt la poartă. «Continuaţi drumul şi băgaţi-vă la careva, undeva, să nu vă prindă cineva să vă linşeze! Intraţi într-o curte, într-un grajd... găsiţi, dracu', ceva!». Şi au mers spre Racoviţa", ne-a povestit „nea Mihai".

În realitate, ba de frică, ba forţaţi de Elena Ceauşescu, Paise şi Enache raportau poziţii mai vechi, pentru că nu mai aveau încredere în nimeni. În final, tot Nicolae a fost cel care le-a transmis ordinul de retragere din câmp, de la Răţoaia.

„I-am ţinut pe băieţii ăştia, adică am ţinut legătura cu ei până pe la 17.30. Nu ştiam eu ce-i acolo. Nu puteam discuta eu cu ei de faţă cu Ceauşeştii. Nu puteau să-mi spună mie ce era acolo. Decât că sunt bine. Că sunt pe undeva în spate la Comişani, nu ştiu cum".

„Miliţia îi ajută, îi face scăpaţi!"

Între timp, o parte din conducerea Miliţiei a ajuns în centrul oraşului Târgovişte, la Palatul Administrativ. Era vorba de colonelul Eugen Bâlă, adjunctul comandantului Ion Dureci, şi de maiorul Cornel Atanasiu, şeful serviciului pază şi ordine pe judeţ.

„S-a dus ăla care i-a lovit pe Ceauşeşti cu maşina, Vasile Ciobanu, în centru, la Palatul Comitetului de Partid, şi a spus că Miliţia îi protejează pe Ceauşeşti. «I-am văzut în maşina-radar, Miliţia îi ajută, îi face scăpaţi», le-a spus el şefilor. Şi m-au sunat de acolo colonelul Bâlă şi maiorul Atanasiu. «Mă Mihăiţă, care e problema? A venit un cetăţean aici şi spune că Ceauşescu era în maşină la Enache». Eu: «Nu ştiu, domn'e, nimic». N-am vrut să spun nimic până când nu sunt sigur că-i aduc în unitate întregi.

Şi am zis: «Staţi în telefon, să mai fac apel», să vadă că nu răspunde. Făceam din staţie, la clapetă, şi se auzea fâşâiala. Când îi dădeam drumul, făceam apel la ei. Zic: «Auziţi că nu răspund». Dar staţia era închisă. O deschideam, făcea «fâşşş», o închideam, iar făceam apel. «Vedeţi că nu-mi răspund?». «Bine, mai încearcă, poate or să răspundă»".

Adjutantul Nicolae, şef peste Miliţie

Un alt moment important, petrecut în sediul Miliţiei din Târgovişte, a fost invazia revoluţionarilor. În acest timp, şeful Miliţiei judeţene, colonelul Ion Dureci, a părăsit clădirea. „Dureci nu mai era în unitate. După ce au venit revoluţionarii, a fugit, toţi au fugit. Eu eram singurul care a rămas în unitate. Absolut singur am rămas acolo, vreo oră, două... Când a venit Armata, colonelul Kemenici, cu un pluton de ofiţeri şi subofiţeri, eu eram în uşa dispeceratului. Kemenici mi-a zis: «Dacă mai e cineva cu grad mai mare prin unitate la Miliţie, să ia legătura cu mine!».

A apărut colonelul Ştefan Conţ. Şi i-am zis eu: «Sunteţi cel mai mare în grad, mergeţi la biroul lui Georgescu, în partea cealaltă, la Securitate, şi luaţi legătura cu domnul colonel Kemenici». Dar înainte de asta am mai primit şi un telefon de la Bucureşti, de la generalul Suceavă. A sunat în birou la Dureci; nefiind nimeni acolo, a sunat în dispecerat, la mine. «Mai e cineva prin unitate?», m-a întrebat Suceavă. «Nu mai e nimeni», zic, «au cam plecat». «Care apare pe-acolo, primul care apare, grad mai mare, să ia legătura cu mine, la Bucureşti. Şi de-acum încolo, Mihăiţă, anunţă-i pe toţi, vă supuneţi Armatei până la noi ordine», mi-a mai spus de la Bucureşti. Când apare Conţ, îi zic: «Daţi-i telefon lui Suceavă la Bucureşti!». I-am raportat şi lui treaba cu Armata.

Domnul Suceavă i-a ordonat lui Conţ să rămână la comandă şi să-l ţină la curent cu evenimentele care se întâmplă la Târgovişte", a rememorat Mihai Nicolae acele clipe frământate.

Poziţia Ceauşeştilor, un secret pentru Armată

Adjutantul Mihai Nicolae nu le-a dat amănunte celor de la Armată despre poziţia Ceauşeştilor. A cooperat atât cu revoluţionarii, care i-au pus şi banderolă tricoloră pe mână, dar şi cu noul şef, colonelul Kemenici, comandantul militar al Garnizoanei Târgovişte.

„Până când i-am adus pe Ceauşeşti în unitate, coloneii Dinu de la Securitate şi Kemenici de la Armată au venit la mine, în birou, de vreo trei-patru ori. Nu le-am spus nimic. Ultima dată când am stat de vorbă cu dumnealor a fost aproape de 5.30. Enache era pe drum spre sediu. Îi chemasem să vină. Se liniştise prin curte, şi, nu mai prea erau persoane civile, revoluţionari. Se înserase.

I-am raportat domnului colonel Kemenici să-mi trimită şi mie doi militari, să am, acolo, că eram singur-singurel. Mi-era şi frică. Şi mi-a trimis doi militari cu armament, dar fără muniţie. Au venit ultima dată la mine Dinu şi Kemenici, să-mi spună că pleacă la Găeşti.

«Ţinem legătura prin staţie», le-am spus. «Am aflat că are Ceauşescu o casă conspirativă acolo şi să vedem dacă nu cumva îl găsim», mi-au spus ei. Au plecat şi, la 10 minute, cel mult 15, mai fac apel la Enache. «Hai, mă, unde sunteţi?», că-i aşteptam să ajungă. «Suntem în curte, în spate». «Păi, hai sus, repede!». Şi au venit cu ei. Aşteptam să vină, liniştiţi, frumos, patru persoane", a mai povestit Mihai Nicolae cum a ţinut secretul despre poziţia Ceauşeştilor.

„Obiectivul zero e la noi"

Un ultim episod petrecut la sediul Miliţiei a făcut lumină în toată povestea capturării lui Ceauşescu în ziua de 22 decembrie. Cei trei subofiţeri, care au ţinut permanent legătura i-au livrat pe Ceauşeşti aşa cum i-au prins: dezorientaţi şi speriaţi.

„În curtea Miliţiei Judeţene aveam o subunitate de militari în termen. Ăştia, când i-au văzut pe Ceauşeşti că s-au dat jos din maşina lui Enache, erau cu grămada după ei. Am ieşit în uşă, am dat nas în nas cu Nicolae şi cu Elena Ceauşescu. El zice: «Ce-i, mă, ce se întâmplă aici?». Eu nu i-am răspuns, n-aveam nimic de discutat cu el. Mă întreabă Enache şi cu Paise: «Nea Nicule, ce facem cu ei, unde-i ducem?».

«I-aş băga la mine aici, că am unde, în spate». Aveam un pat acolo. Dar zic: «Mai bine duceţi-i la Dureci în birou, că-i Conţ acolo». Am intrat şi eu cu ei când i-a băgat pe uşă înăuntru şi m-am întors la dispecerat şi am luat legătura cu colonelul Kemenici, să vină imediat că «obiectivul zero» e la noi, la Miliţie. Nu apucase să plece la Găeşti. L-am sunat pe firul scurt, din trei cifre, interior. «Domnul colonel, veniţi, că Ceauşeştii sunt la noi!». «Păi, cum?», întreabă el. «Veniţi repede încoace! Formaţi o trupă de escortă, de ceva». Şi au venit în câteva minute".

Colonelul Andrei Kemenici a avut la Miliţie doi ofiţeri de încredere: pe maiorul Ion Mareş şi pe căpitanul Ion Boboc. Ei aveau misiunea de a pune ordine în sediul Miliţiei, de a-i prelua pe Ceauşeşti şi de a-i aduce în unitate. Cei doi ofiţeri au fost martori ai câtorva scene tensionate, într-un ghiveci care putea degenera în orice clipă: Ceauşeşti - revoluţionari - militari - miliţieni - securişti.

La 18.30, situaţia s-a limpezit. Nicolae şi Elena Ceauşescu au ieşit pe poarta din spate a Miliţiei, într-un ARO al Securităţii, condus de colonelul Gheorghe Dinu, adjunctul comandantului Securităţii Dâmboviţa. La 18.35, fugarii erau deja în cazarma unităţii lui Kemenici, UM 01417.

Mâine în „Adevărul" Predarea Ceauşeştilor către Armată