Rasism pasiv în şcolile britanice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorii de culoare din Marea Britanie susţin că sunt discriminaţi
Profesorii de culoare din Marea Britanie susţin că sunt discriminaţi

Din cei 14.000 de profesori universitari, doar 50 sunt negri, arată statisticile oficiale. Potrivit ziarului „The Guardian“, lideri de culoare din mediul academic britanic susţin că este urgent nevoie de o schimbare de mentalitate în universităţi.

Doar Universitatea din Birmingham are mai mult de 2 profesori britanici de culoare, în timp ce doar 6 din 133 de universităţi au mai mult de 2 dascăli din alte ţări decât Marea Britanie. Academicienii de culoare cer ca situaţia să fie schimbată urgent, se plâng că trebuie să muncească de două ori mai mult decât colegii lor albi şi că sunt rareori avansaţi.

O cercetare, care urmează să fie publicată în octombrie, arată că minorităţile etnice din cadrul universităţilor britanice se simt adesea „izolate şi marginalizate".

Lege împotriva discriminării

Heidi Mirza, profesor emerit la Institutul de Educaţie, de la University of London, vrea o lege nouă care să ceară instituţiilor de învăţământ superior să combată discriminarea.

Legile aprobate în ultimele luni le oferă angajatorilor, incluzând aici universităţile, opţiunea de a angaja o persoană dintr-o minoritate etnică dacă aceasta este slab-reprezentată în acea organizaţie şi dacă persoana este la fel de calificată pentru postul respectiv ca şi ceilalţi candidaţi. „Este vorba despre o acţiune pozitivă", explică Mirza, care şi-ar dori un amendament prin care universităţile să fie obligate să ţină cont de acest lucru, nu doar să li se sugereze. Ea spune că ar trebui ca instituţiile să fie penalizate în caz contrar.

Harry Goulbourne, profesor de sociologie la London South Bank University, spune că în timp ce rasismul crud a trecut, în universităţi încă pătrunde „rasismul pasiv". El mai arată că a trebuit să publice de două ori mai multe lucrări academic decât colegii săi, pentru a reuşi să devină profesor. Acesta a renunţat la politică după ce a descoperit că nu promovează minorităţile şi astfel a ajuns în mediul academic.

Cifrele sunt „tragice"

Audrey Osler, profesor de educaţie la Universitatea din Leeds, descrie statisticile ca pe o „tragedie". „Nu doar pentru studenţi, ci şi pentru că arată că pierdem oameni foarte, foarte capabili din mediul academic", continuă el. Nelarine Cornelius, profesor şi decan la Universitatea Bradford, spune că în timp ce universităţile iau foarte în serios subiectul discriminării atunci când le predau studenţilor, atenţia este din ce în ce mai scăzută când este vorba de corpul profesoral.

O cercetare a organizaţiei „Provocare în Egalitate", care promovează egalitate în educaţia superioară, a găsit universităţi care au „practici informale" atunci când avansează oameni. Rezultatele studiului, care va fi publicat în această toamnă, va cere ca departamentele  de diversitate şi egalitate să fie întărite. 

Doar 10 femei de culoare

Cifrele Agenţiei de Statistică în educaţie superioară arată că doar 0,4% din profesorii universitari britanici sunt negri, adică 50 din 14.385. Asta deşi 2,8% din cetăţenii Regatului Unit sunt de culoare, potrivit Biroului de Statistici Naţionale.  Doar 10 dintre cei 50 de profesori britanici de origine africană sunt femei.

Studii de licenţă

Universitatea Okan din Turcia oferă studenţilor internaţionali burse pentru studii de licenţă pentru anul universitar 2011-2012. Termenul limită pentru aplicaţii este 1 iulie. Candidaţii trebuie să trimită o copie a diplomei de Bacalaureat, rezultatul testului de limba engleză, copie după paşaport, două fotografii tip C.I. şi să completeze un formular de candidatură. Detalii pe site-ul instituţiei: www.okan.edu.tr.

„International Media Innovation Management"

Universitatea pentru Studii de Formare Profesională din Berlin împreună cu Asociaţia Vieneză pentru Educaţie şi Training în Mass-Media şi Mediahouse Vienna organizează cu sprijinul instituţiilor Guardian Media Group, Springer-Ringier, Poynter Institute sau Universitatea Miguel Hernández masteratul „International Media Innovation Management" pentru profesionişti din industria mass-media. Termen-limită: 15 iulie. Detalii pe www.imim master.com. 

Premii în producţia de film

Bursele Kodak se adresează colegiilor şi universităţilor din lumea întreagă care oferă programe de licenţă sau diplomă în film, producţie de film sau cinematografie şi care pot nominaliza câte doi studenţi în fiecare an. Aceste premii foarte competitive sunt acordate studenţilor care-şi demonstrează creativitatea şi abilităţile profesionale deosebite în producţia de film. Data-limită: 13 iunie. Detalii pe motion.kodak.com. 

Egiptul îşi creează un oraş al ştiinţei

Noul oraş va include o universitate şi un institut pentru ştiinţă şi tehnologie. Crearea lui face parte din eforturile post-revoluţionare de a promova educaţia superioară şi inovaţia atât în ţară, cât şi în regiunile arabe şi africane. Oraşul Ştiinţei ar urma să fie creat pe o suprafaţă de 110 hectare în oraşul Sheikh Zayed, la nord de Cairo.

Pe 9 mai, grupul legislativ-ministerial a căzut de acord asupra legii prin care se creează „Oraşul Ştinţei", propusă acum 10 ani de cercetătorul egiptean, laureat „Nobel", Ahmed Zewail, care este profesor de chimie şi fizică la Institutul de Tehnologie din California. Lui Zewail i-a fost acordat Premiul Nobel pentru chimie în 1999, în onoarea pionieratului său adus fentoştiinţei. În 2009, a fost inclus în Consiliul de Ştiinţă şi Tehnologie al preşedintelui american Barack Obama. Oraşul ştiinţei ar urma să educe tânăra generaţie, şi să dezvolte noi tehnologii.

Pe scurt:

Turcia: procesul Bologna este departe de implementare. Deşi au existat schimbări substanţiale în sistemul educaţional, mai sunt încă multe de făcut pentru implementarea procesului Bologna. În ultimii ani, numărul universităţilor s-a dublat, ceea ce a adus o explozie de studenţi. Mulţi lideri turci ai studenţilor simt nevoia să aibă o voce puternică la nivel european, iar pentru asta au nevoie de legături cât mai puternice cu organizaţii studenţeşti din alte state europene. În ultimii cinci ani, studenţii turci au fost reprezentaţi la nivel naţional de Consiliul Naţional al Studenţilor.

Taiwan: autorităţile vor mai mulţi studenţi internaţionali. Guvernul taiwanez a aprobat un plan de patru ani, în valoare de 196 de milioane de dolari, la sfârşitul lunii mai, care ar urma să crească competitivitatea în sistemul universitar, dar şi să promoveze ţara ca lider în învăţare avansată în Asia de Est. Un oficial din Ministerul Educaţiei, Tony Lin, a spus că „noua schemă se va focusa pe crearea unui mediu prietenos pentru studenţii străini. Intenţionăm să dublăm numărul acestora, până la 95.000 în 2014", a spus acesta.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite