2010 - anul revoltelor studenţeşti în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai lungi şi violente manifestaţii ale studenţilor au fost la Londra. Timp de trei săptămâni, tinerii englezi au ieşit în stradă, nemulţumiţi de triplarea taxelor universitare. Anul acesta au avut loc mişcări în stradă ale studenţilor în mai multe state europene, printre care Franţa, Danemarca, Italia şi Marea Britanie.

În Londra, acum două săptămâni, aproximativ 40 de protestatari şi zece poliţişti au  fost răniţi în confruntările de lângă Parlamentul britanic în ziua în care deputaţii au votat triplarea taxelor universitare, care vor ajunge în 2012 la 9.000 de lire, echivalentul a 10.600 de euro. Până acum, taxele pe care le plăteau studenţii ajungeau la aproximativ 3.300 de lire.

În apropierea Parlamentului, studenţii au încercat de mai multe ori să forţeze cordonul de securitate al poliţiştilor, care au răspuns lovind mai mulţi manifestanţi cu bastoanele. Numeroase proiectile, între care pietre şi bastoane, au fost aruncate spre poliţişti. Maşina cu care se deplasau Prinţul Charles şi soţia sa, Camilla Parker Bowles, a fost atacată în aceeaşi zi în centrul Londrei de tinerii protestatari. În noiembrie şi decembrie, aproximativ 80 de studenţi englezi au fost arestaţi în timpul manifestaţiilor violente. Proiectul guvernamental se referă doar la Anglia, regiunile britanice fiind autonome, dar studenţii scoţieni se tem că şi Guvernul regional din Edinburgh va creşte taxele. Şi în Italia, săptămâna trecută, zeci de mii de studenţi au protestat în paralel cu dezbaterea moţiunii de cenzură. Ei au participat la manifestaţii în marile oraşe din Italia, nemulţumiţi de reforma universitară.

Manifestaţii în Italia și în Danemarca

La Palermo, peste 500 de elevi şi studenţi au blocat pentru scurt timp aeroportul, intrând pe pistă. Alţi protestatari au blocat gara din Palermo, după care s-au deplasat către port. În octombrie, în capitala Danemarcei, Copenhaga, 40.000 de tineri danezi liceeni au protestat pe străzi faţă de politica guvernului în domeniul învăţământului, care prevede suprimarea burselor studenţilor care locuiesc la părinţii lor. În Franţa, tot în octombrie, studenţii li s-au alăturat muncitorilor şi pensionarilor, care au protestat   împotriva politicilor preşedintelui Nicolas Sarkozy de a mări vârsta de pensionare de la 60 la 62 de ani. 

“M-aş simţi ruşinat dacă nu aş percepe lumea aşa cum este şi, în loc să fac asta, aş visa la o lume aşa cum aş vrea eu să fie. "
Nick Clegg vicepremierul britanic

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite