Predau economia după lecţia învăţată în Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dascălii din Târgu-Jiu au luat lecţii de la cei spanioli
Dascălii din Târgu-Jiu au luat lecţii de la cei spanioli

Şapte profesoare din Târgu-Jiu au luat parte la un curs de specializare în Peninsula Iberică. Cadrele didactice de la Colegiul Economic instruite prin proiectul de 17.000 de euro îi vor îndruma pe liceeni să creioneze strategia de publicitate a unei firme. 

Elevii Colegiului „Virgil Madgearu" din Târgu-Jiu vor avea ocazia să înveţe cum să administreze o afacere după modelul spaniol. Mihaela Popescu, una dintre profesoarele de ştiinţe economice, a elaborat şi depus la Agenţia Naţională de Programe Comunitare un proiect de 17.000 de euro, intitulat „Formarea profesională pentru dezvoltarea strategiilor de advertising", pentru care a reuşit să obţină finanţarea. Şapte cadre didactice de la colegiu au putut lua parte, astfel, la un curs de două săptămâni desfăşurat în localitatea Granada, din Spania.

Elevii, la şcoală ca la fabrică

„Ideea proiectului a fost de a identifica elemente transferabile în cadrul formelor specializate în publicitatea din Spania, pe care să le adaptăm la lucrul cu firma de exerciţiu pe care o elaborează elevii noştri. În clasele a XI-a şi a XII-a, lucrăm ca şi o întreprindere reală, dar cu bani şi produse virtuale. Am participat cu firmele de exerciţii şi la târguri internaţionale. Cred că acest curs din Spania ne va fi de un real ajutor pentru îndrumarea elevilor", a spus Mihaela Popescu. Proiectul s-a desfăşurat în perioada 1 - 14 noiembrie.

„A fost o experienţă interesantă, atât din punct de vedere profesional, cât şi cultural. Rolul proiectului a fost să ne dezvoltăm anumite competenţe şi să învăţăm lucruri noi, pe care dorim să le aplicăm în activitatea cu elevii", a spus profesoara Melania Popescu.

Tot anul acesta, în luna mai, Colegiul Virgil Madgearu a accesat un proiect Comenius prin intermediul căruia o profesoară de ştiinţe economice a luat parte la un curs de formare desfăşurat în Malta.

„Am învăţat despre crearea şi utilizarea platformelor e-learning. Profesorii pot să posteze diverse materiale didactice pe site-uri, iar elevii le pot accesa. Reuşim să transferăm astfel procesul de instruire într-un mediu atractiv pentru liceeni", a spus Isabela Giorgi.

Programe speciale pentru profesori

Comisia Europeană sprijină specializarea cadrelor didactice într-o altă ţară decât cea de origine prin mai multe programe de formare sau de specializare profesională.

De exemplu, prin programul COMENIUS, profesorii români pot participa la un curs sau pot urmări activitatea unui coleg dintr-o şcoală parteneră din alt stat membru al UE, pentru a se informa în legătură cu metodele de predare folosite în alt mediu. Pentru profesorii de limbi străine, formarea are loc, de obicei, într-o ţară în care se vorbeşte şi se predă în şcoli limba respectivă.

Burse europene

Un astfel de stagiu, care poate dura între 3 luni şi un întreg an şcolar est susţinut financiar de Comisia Europeană. Instituţia atrage atneţia că o astfel de deplasare reprezintă, mai ales pentru profesorii tineri, o ocazie unică de a dobândi experienţă pedagogică, de a învăţa în altă ţară europeană şi de perfecţionare a cunoştinţelor legate de alte sisteme de învăţământ.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite