MBA, un „paşaport“ spre cariera de succes

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Promoţia 2010 la ceremonia de absolvire
Promoţia 2010 la ceremonia de absolvire

Numărul managerilor de top din România a crescut după ce 300 de afacerişti au absolvit, recent, cursurile MBA organizate de CODECS.

Centrul pentru educaţie la distanţă pentru societatea civilă (CODECS) organizează de peste 17 ani, în parteneriat cu Open University Business School din Marea Britanie, programe de dezvoltare managerială la care au aplicat mai mult de 16.000 de cursanţi din întreaga ţară.

Un plus la CV

Rodica Rădulescu, director CODECS Business School, consideră masterul în administrarea afacerilor „un «paşaport» într-o carieră de succes": „MBA-ul te face mai puternic şi ai o altă abordare asupra problemelor de business. Poţi să devii, astfel, un manager profesionist".

„Avem poveşti de succes cu absovenţi MBA care au plecat în afară ca profesionişti în companii multinaţionale şi s-au întors acasă cu o altă experienţă. Ei şi-au început propriile afaceri sau au ajuns în poziţii de top management în firme importante din România. N-aş spune că ţara e prea mică pentr afaceriştii cu MBA", mai spune Rodica Rădulescu. Alexandra Codleanu, manager resurse umane, este unul din absolvenţii de MBA, promoţia 2010: „Am realizat încă de la începutul carierei că nu poţi să activezi într-un domeniu de business fără cunoştinţe de specialitate. Investiţia într-un MBA merită şi orice persoană aflată într-o funcţie de conducere trebuie să aibă un program MBA finalizat în CV. Mediul de afaceri de la noi are nevoie de aceşti absolvenţi".

Avantajul acestui master este că studenţii români pot face oriude în Europa acelaşi tip de cursuri. Marian Ciupureanu, manager la Tuborg, îi sfătuieşte pe tinerii care aspiră la statutul de „om de afaceri" „să înveţe ceea ce trebuie, pentru că sunt multe şcoli care pun la dispoziţia cursantului lucruri cu care nu are tangenţe în realitate". La CODECS Business School, un MBA costă 13.800 de lire sterline. \

“Investiţia într-un MBA merită. Orice persoană aflată într-o funcţie de conducere trebuie să-l aibă în CV. "
Alexandra Codleanu absolventă MBA 2010

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite