Educaţie şi carieră, la Sala Palatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Companiile prezente la Târgul Absolvenţilor s-au arătat interesate chiar şi de tinerii fără experienţă. Timp de două zile elevii şi studenţii au putut să găsească la un singur loc oferte educaţionale, de joburi, seminarii, workshopuri şi programe de antreprenoriat.

Evenimentul a fost organizat de Junior Achievement România, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii, World Educate Business Association - WEBA şi este susţinut de Adevărul Holding. Universităţi din ţară şi din străinătate şi-au prezentat ofertele, atrăgându-i pe tineri cu burse şi programe de management.

Companiile au prezentat ofertele pentru începători, dar şi pentru absolvenţii cu experienţă. Din oferta companiilor nu au lipsit nici programele de internship şi de practică. „Am venit pentru un job, dar şi să mă interesez de o facultate. Anul acesta termin liceul şi vreau să mă angajez", a spus Marius Năstase, elev în clasa a XII-a la Liceul „Henri Coandă" din Bucureşti. Tânărul vrea să se angajeze şi se aşteaptă la un salariu de aproximativ şase milioane de lei.

Companiile caută tineri talentaţi şi entuziaşti

Companiile prezente la târg au susţinut la unison că sunt în căutare de tineri talentaţi, entuziaşti şi dornici de a învăţa şi a lucra împreună cu o echipă profesionistă. Reprezentanţii companiilor au promovat tinerilor şi programele de internship, stagii ce reprezintă un pas înainte spre un loc de muncă stabil. O altă premieră a fost lansarea programului „Succesul profesional". Programul de consultanţă pentru orientare profesională are ca scop testarea şi dezvoltarea abilităţilor personale ale tinerilor, identificarea competenţelor necesare la angajare şi a legăturilor dintre şcoală, loc de muncă, aptitudini, valori şi cerinţe.

Liceeni cu firmă proprie

Trustul Adevărul Holding angajează tineri absolvenţi



În cadrul Târgului Absolvenţilor, 53 elevii şi studenţii au prezentat 53 de companii reale cu produse inventate sau realizate chiar de ei, în cadrul competiţiilor „Compania Anului" şi „Start Business". O echipă de elevi de la Liceul Internaţional de Informatică a câştigat premiul „Compania Anului" şi va reprezenta România la finala de la Oslo.

image

Două echipe de la Liceul de Informatică, respectiv Liceul „I.L. Caragiale" au câştigat locul I la „Produsul anului" şi vor merge în finală la Zürich, iar studenţii de la Institutul Politehnic din Bucureşti au câştigat primul loc la „Start Business" şi vor reprezenta ţara noastră la Madrid în finală. „Formarea viitorilor antreprenori este deosebit de importantă pentru succesul economic al ţării pe termen lung, mai ales ţinând seama de situaţia economică de acum", a declarat Blair LaBarge, ataşat economic al Ambasadei Americii în România.

Succes pe Bursa de Valori

De asemenea, au fost acordate şi premiile pentru Competiţia naţională de tranzacţionare bursieră „Piaţa de Capital", organizată  de Junior Achivement, Tradeville şi Bursa de Valori Bucureşti. Corneliu Scarlat, student la Facultatea de Finanţe, Bănci, Asigurări şi Burse de Valori - Academia de Studii Economice, a câştigat premiul I, obţinând în trei luni un randament de 300% pe bursă.

Tinerii cu vârste între 16 şi 24 de ani  au avut posibilitatea să administreze online, pe platforma Tradeville, un cont virtual în valoare de 50.000 de lei, prin care să tranzacţioneze acţiuni ale companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti, pentru o perioadă de trei luni. Corneliu Scarlat a câştigat cont real în valoare de 1.500 de lei prin care poate tranzacţiona pe Bursă. Locurile II şi III au revenit echipelor de la Liceul Economic „Partenie Cosma" din Oradea.

" Formarea viitorilor antreprenori este deosebit de importantă pentru succesul economic al ţării pe termen lung, mai ales ţinând seama de situaţia economică de acum.''
Blair LaBarge
Ambasada SUA

Vor să-şi continue studiile

Un studiu realizat la finalul ediţiei din 2010 a Târgului Absolvenţilor arată că atât elevii, cât şi studenţii sunt interesaţi să-şi continue studiile după absolvire. 34% din elevii de liceu vor să se angajeze după absolvire, iar 3% vor să-şi deschidă o afacere. 62% din studenţi sunt interesaţi de un loc de muncă, iar peste jumătate vor să se specializeze. Aproape 15% din studenţii chestionaţi au spus că vor să-şi deschidă o afacere. Poziţiile cele mai vizate de studenţi au fost cele din domeniile IT (16,6%), inginerie (12,2%), bancar, resurse umane, asigurări, financiar-contabil.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite