Educaţie modernă în laboratorul de invenţii
0Un proiect inedit, finanţat din bani europeni, a transformat modul în care este percepută şcoala în Hunedoara. Zeci de elevi de la şcolile şi liceele hunedorene, proveniţi din familii dezavantajate social, au fost ajutaţi să-şi pună în aplicare ideile, într-un laborator al invenţiilor.
O încăpere luminoasă de la parterul Colegiului Naţional de Informatică „Traian Lalescu" din Hunedoara poate rivaliza cu orice minimuzeu al inovaţiilor.
Pe rafturile fostei săli de sport, transformată într-un adevărat laborator destinat ştiinţei, au fost aşezate zeci de dispozitive cu forme şi proprietăţi dintre cele mai neobişnuite: hard-disk-uri devenite instrumente muzicale, braţe robotice, periscoape, generatoare de energie electrică, aparate menite să transforme lumina în sunet, piese folosite la depistarea electricităţii şi multe alte obiecte inedite lucrate de elevi.
Şcoala de sâmbătă
Aceste inovaţii reprezintă rodul muncii câtorva zeci de adolescenţi din şcolile hunedorene, beneficiari ai unui proiect finanţat de Uniunea Europeană menit să prevină abandonul şcolar. Reţeta de succes a proiectului european în valoare de 600.000 de euro este simplă: lecţii interactive şi idei îndrăzneţe, puse în aplicare cu ajutorul unor profesori pasionaţi.
Mircea Nistor, unul dintre dascălii care desfăşoară activităţi din cadrul programului derulat la Colegiul de Informatică, a reuşit să le insufle elevilor săi dorinţa de a-şi folosi creativitatea chiar şi fără a avea la îndemână materiale costisitoare. Multe dintre invenţii au fost realizate de elevi din piesele unor obiecte de electronică reciclate sau demontate.
„Aici le oferim copiilor un loc în care să-şi poată materializa visele, cu echipamentele de care dispun. Aceasta este lecţia pe care le-o predăm", a spus Mircea Nistor. Metodele moderne de predare au dat rezultate. „Elevii incluşi în acest proiect, numit „O şansă europeană pentru copiii români", au adus la Hunedoara zeci de premii de la concursurile judeţene şi naţionale şi la sesiunile ştiinţifice la care au participat", spune Adriana Ionescu, reprezentanta Asociaţiei Absolvenţilor, Părinţilor şi Angajaţilor Colegiului „Traian Lalescu" (APAC), care derulează proiectul european.
Vitrina cu premii
Printre inovaţiile realizate de elevi, se numără: testerul de baterii - inexistent pe piaţa de consum, ci numai la marile companii producătoare, automobilul solar, braţul robotic cu balon de nisip, care ridică greutăţi prin acţionarea lui cu telecomandă, trusa de electrostatică pe care copiii au construit-o singuri din materiale care costă maximum 70 de lei, în timp ce dacă şcoala ar fi cumpărat asemenea truse ar fi plătit pentru ele chiar şi 6.000 de lei, dar şi un motor cu ardere internă.
Studii într‑un mediu modern
Părinţii elevilor au participat la lecţiile interactive alături de copii. „Noi nu am avut atâtea echipamente la dispoziţie pentru experimente, în liceu. Fiul meu, Emanuel, a primit premiul I la un concurs de chimie, la faza naţională, şi e fascinat de ceea ce învaţă aici sâmbăta. Sunt foarte mândră de el", a declarat Fănica Păcurar, mama a doi dintre elevii şcolii de sâmbătă.
„Beneficiarii sunt 60 de elevi hunedoreni care provin din familii defavorizate şi a căror evoluţie va fi urmărită, pe parcursul celor trei ani, nu doar de profesorii care desfăşoară ateliere de chimie, fizică, biologie şi informatică, ci şi de o echipă alcătuită din asistent social şi psiholog", spune Adriana Ionescu, coordonatorul proiectului.
"Aici le oferim copiilor un loc în care să-şi poată materializa visele, cu echipamentele de care dispun. Aceasta este lecţia pe care le-o predăm."
Mircea Nistor
profesor
"Beneficiarii acestui proiect sunt 60 de elevi hunedoreni, care provin din familii defavorizate şi a căror evoluţie va fi urmărită, pe parcursul celor trei ani."
Adriana Ionescu
coordonator
Citeşte AICI alte materiale publicate de Daniel, pe blogul acestuia.