Colecţionar de medalii, pasionat de facerea lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tudor Giurgică Tiron, elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional din Iaşi, s-a „specializat“ în premii la competiţii naţionale şi internaţionale de fizică. Tudor ia de patru ani toate medaliile la fizică şi este fascinat de proiectul din Elveţia care reface naşterea universului.

Tudor Giurgică Tiron are 17 ani şi este elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional din Iaşi. Tânărul este pasionat de fizică, iar din clasa a VII-a şi până în prezent, a luat numai premii I la competiţiile naţionale şi internaţionale de fizică.

Mai mult, luna aceasta, Tudor  va fi unul dintre reprezentanţii României la Olimpiada de Ştiinţe a Uniunii Europene care va avea loc în Suedia. La începutul acestui an, Tudor a fost primul clasat la proba de baraj pentru Olimpiada de Ştiinţe a Uniunii Europene, intrând astfel în lotul naţional al României. „În clasa a VIII-a, am reprezentat România la Olimpiada de Ştiinţe pentru Juniori, la etapa internaţională în Coreea de Sud. Am luat aurul", a spus băiatul.

Are multă încredere în şansele echipei sale de a se întoarce acasă cu o medalie. „Avem şanse serioase să câştigăm. Singura echipă despre care ştiu că este foarte bine pregătită este cea a Germaniei. La Göteborg totul va fi practic, experimental. Subiectele sunt făcute astfel încât să încurajeze colaborarea între membrii echipei", a adăugat el. Tudor mai spune că fără profesorul lui nu ar fi reuşit să obţină atât de multe premii.

„Multe dintre rezultatele mele se datorează profesorului Jean Rotaru. El m-a ajutat, mi-a fost alături mereu şi mi-a inspirat pasiunea pentru fizică", povesteşte adolescentul. Rezultatele bune pe care le-a obţinut de-a lungul timpului l-au recomandat ca participant la semnarea acordului de aderare a României la Organizaţia Europeană pentru Cercetare Europeană (CERN), eveniment care a avut loc pe 11 februarie, în Elveţia. Tudor l-a însoţit atunci pe ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, la semnarea acordului cu laboratorul european pentru fizica particulelor.

„Vizita a durat o după-amiază, foarte puţin aş spune. În tot acest timp ni s-a făcut o prezentare a organizaţiei, am văzut experimentul ALICE şi sectorul de testare a magneţilor şi am asistat la semnarea acordului. Ne-am întâlnit şi cu cercetătorii români de la CERN", povesteşte Tudor.

Proiect ambiţios

Tudor consideră proiectul CERN cel mai ambiţios din istorie. „Cercetătorii vor să reconstituie primele secunde de «viaţă» ale universului, cele care au precedat Big Bang-ul. Un număr de 20 de ţări, ultima implicată fiind România, iau parte la construcţia celui mai mare accelerator de particule. Despre experiment s-a vorbit mult, adesea în termeni apocaliptici. Mulţi oameni de ştiinţă au susţinut că ar putea duce la formarea unei găuri negre la graniţa dintre Elveţia şi Franţa şi, implicit, la dispariţia planetei. Mie mi se pare fascinant ce fac acei oameni acolo şi mă bucur nespus că am vizitat acel loc", spune elevul din Iaşi.

"Nu am un program fix de studiu. Înainte de competiţii prefer să lucrez relaxat."
Tudor Giurgică Tiron
elev

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite