Alexandru Munteanu, şef al elevilor şi judoka

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăr ambiţios, Alex îmbină preocupările sale şcolare şi extraşcolare cu responsabilităţile funcţiei nou-dobândite într-o structură naţională a tinerilor. La începutul lunii februarie, Alexandru Munteanu (17 ani) a fost ales preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Elev în clasa a XI-a la Colegiului Naţional „Al. I. Cuza", din Focşani, Alexandru va reprezenta interesele elevilor din toată ţara timp de un an. Înainte de a deveni preşedintele CNE, focşăneanul conducea Consiliul Judeţean al Elevilor din Vrancea, fiind în acelaşi timp şi primarul tinerilor din oraşul său. „Îmi place enorm noul statut şi tot ceea ce implică acesta", spune Alexandru, adăugând că unul dintre motivele pentru care a candidat la preşedinţia CNE a fost dorinţa sa „de a ajunge mereu în «vârful piramidei»".

Tânărul se pregăteşte pentru o carieră politică, aşa că îşi ia foarte în serios noua funcţie. „Plecând de la ideea că fie­cărei noi «forţe» dobândite i se atribuie şi o noua responsabilitate, pot spune că la acest nivel lucrurile sunt foarte serioase şi ne asumăm orice decizie luată, iar reprezentarea tuturor elevilor din ţară nu este deloc uşoară."  Alexandru are planuri mari pentru acest mandat. „Am început consolidarea internă a organizaţiei, urmează să organizez, împreună cu Consiliul Judeţean al Elevilor din Vrancea, o conferinţă inter-regională la Focşani, la care va participa şi biroul executiv al CNE, iar pe viitor am gândit şi alte proiecte şi parteneriate, dar o organizaţie nu stă într-un singur om, aşa că ideile şi proiectele vor veni din partea tuturor membrilor CNE."

L-a întâlnit pe Funeriu

La adunarea generală a CNE care a avut loc la Bucureşti între 3 şi 6 februarie, Alexandru a avut prilejul să-l cunoască pe ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, care i-a promis sprijinul Ministerului. Proaspătul preşedinte al CNE se fereşte să critice sistemul actual de învăţământ. „Nu cred că suntem în măsură de a critica un anumit sistem, ci doar de a veni cu propuneri spre înbunătăţirea lui. Din punctul meu de vedere, poate ar trebui să se pună mai mult accentul pe activităţile extraşcolare, de formare individuală, pregătire pentru viaţă şi pentru domeniul profesional. Ar trebui ca teoria să se îmbine şi cu practica. Propun o predare interactivă". Pentru Alexandru, şcoala ideală este aceea care „mulţumeşte toţi «actorii» ei prin sistemul educaţional".

„Om de televiziune"

Tânărul este şi dublu campion naţional la judo, câştigând de-a lungul timpului peste 30 de medalii. Meritele sportive le datorează familiei, care l-a încurajat în acest sens. „La vârsta de şase ani am fost dus pentru prima dată într-o sală de judo şi n-am mai părăsit-o de atunci." Acum se străduieşte să nu se îndepărteze de sport dat fiind că are mult mai puţin timp la dispoziţie. „Sunt momente când trebuie să alegi, dar când am candidat pentru această funcţie, eram conştient de sacrificiile pe care va trebui să le fac în plus faţă de cele pe care oricum le făceam." Însă Alexandru ştie că dacă îşi ordonează activităţile, poate găsi timp pentru foarte multe lucruri. Drept dovadă, chiar acum se pregăteşte pentru Campionatul Naţional de judo.

Campionul de la judo este şi un campion la şcoală, unde are rezultate notabile la toate materiile. El însuşi afirmă că învăţătura rămâne pe primul loc. În afara preocupărilor pe care le dezvoltă ca lider al tinerilor, dar şi ca sportiv de performanţă, Alexandru Munteanu este şi „om de televiziune", fiind realizatorul unei emisiuni săptămânale la un post local. „Mi s-a propus acest proiect şi am fost imediat de acord, fiindcă mi s-a părut o idee interesantă şi nouă pentru mine, iar eu încerc să-mi fac treaba cât pot de bine", explică Alexandru. 

"Ar trebui să se pună mai mult accentul pe activităţile extraşcolare, de pregătire pentru viaţă."
Alexandru Munteanu preşedinte CNE

Începutul unei cariere în politică

Alexandru Munteanu a câştigat alegerile pentru preşedinţia CNE cu 19 voturi. Aceasta este cea mai importantă funcţie pe care un tânăr licean din ţară ar putea-o obţine. Pentru Alexandru, ea reprezintă recunoaşterea implicării sale în susţinerea proiectelor cu şi pentru elevi. Cariera sa a început odată cu alegerea în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean al Elevilor din Vrancea, devenind şi primar al Consiliului Local al Tinerilor Focşani. La începutul lunii decembrie 2010, Alexandru a fost numit preşedinte al Consiliului Regional al Elevilor. La 18 ani, el este un elev model şi un exemplu de urmat pentru colegii săi.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite