Universitatea din Piteşti, specializare în nimic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studenţii Universităţii din Piteşti s-au trezit la alt profil
Studenţii Universităţii din Piteşti s-au trezit la alt profil

Instituţia i-a înmatriculat pe studenţi şi i-a lăsat fără specializări. Cei care au optat pentru istorie au ajuns la jurnalism. Au organizat examen de admitere, au declarat admişii, i-au pus să semneze contractele şi apoi i-au informat că specializările nu mai există.

Studenţii  nu se mai pot înscrie la alte universităţi pentru că au semnat deja, la debutul anului universitar, un „contract de studii". Decizia de a închide anumite specializări s-a luat din cauza lipsei de studenţi. Regula a fost simplă şi nu a ţinut cont de interesele studenţilor: nicio secţie cu mai puţin de 40 de studenţi nu a supravieţuit, potrivit unei decizii a Senatului Universităţii, valabilă cel puţin pentru anul universitar 2010-2011.

40% din specializări, desfiinţate

Printre specializările desfiinţate se numără istoria, chimia, ingineria fizică, matematica şi horticultura. Studenţilor de la matematică li s-a recomandat să se mute la informatică, iar cei 27 de studenţi care au fost admişi la istorie au fost îndrumaţi spre jurnalism sau relaţii internaţionale. Pentru că fuseseră admişi pe locuri subvenţionate, unii au acceptat, tocmai pentru a nu pierde locul şi un an de studiu.

La un pas să-şi piardă locul

„Problema este că decizia a fost luată după ce s-a dat admiterea şi toată lumea trecut prin procedura de înmatriculare. Noi sperăm ca specializarea să fie reînfiinţată de la anul. Dacă ei au optat pentru istorie sau filozofie au făcut-o pentru că asta voiau în mod special", spune lectorul Aurelia Chiston, cadru didactic la Facultatea de Ştiinţe Sociale din cadrul Universităţii din Piteşti.

„Eu am venit pe 1 octombrie să-mi iau orarul la istorie, acolo unde am optat. Îmi place istoria şi asta voiam să fac", spune Alexandru Vlad.
„Eu am fost sunat pe la sfârşitul lui septembrie şi anunţat că nu mai există istoria şi că trebuie să aleg între relaţii internaţionale sau jurnalism. Mă gândesc să trec la istorie dacă se va mai putea mai târziu", spune un alt student, Cristian Toma.

„Sunt câţiva studenţi care au venit de la istorie pentru că au fost puşi în situaţia de a alege altă specializare sau a pierde locul şi un an de studii", spune lectorul Carmen Nicolescu, profesor de stilistică la Jurnalism.

Lupta celor de la istorie

La secţia de istorie, profesorii au făcut eforturi pe ultima sută de metri să mai înscrie câţiva studenţi pentru ca secţia să nu fie desfiinţată. "Mai aveam nevoie de cinci-şase studenţi, însă li s-a cerut să achite 1000 de lei din taxa de 2500, deşi, în mod normal puteau face acest lucru până pe 15 octombrie. Sunt câţiva studenţi de la matematică şi de la istorie care spuneau că vor da Universitatea în judecată", spune un profesor sub protecţia anonimatului.

„Este o bătaie de joc la adresa studenţilor.Mulţi dintre ei au plătit taxa de înmatriculare, probabil unii şi pe cea de şcolarizare, iar acum se văd şi daţi afară, după ce li s-au desfiinţat secţiile, sau sunt obligaţi să accepte specializări pe care nu le-au dorit", afirmă Mircea Bărbuceanu, vicelider de sindicat la Sindicatul Liber al Universităţii din Piteşti. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite