Reuniune la 10 ani de la absolvirea MBA-ului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absolvenţii programului de Master of Business Administration Româno-Canadian, ajunşi acum antreprenori şi manageri de top, s-au întâlnit după 10 ani. Din cei 60 de foşti studenţi, 42 au răspuns „prezent“ la strigarea catalogului, o parte din ei nemaiaflându-se de mult în ţară.

O reuniune de clasă este de obicei un motiv de reflecţie şi autoanaliză. Fiecare se gândeşte de unde a plecat, unde a ajuns, dacă este mulţumit cu ce s-a întâmplat între timp. Mulţi îşi compară propriile performanţe cu ale celorlalţi. Unii cred că astfel de reuniuni ar trebui evitate. Filosoful şi antropologul elveţian Alain de Botton spune, de pildă, că astfel de ocazii oferă fondul ideal pentru comparaţii între egali, favorizând apariţia unor emoţii sociale nu tocmai confortabile.

Pe absolvenţii MBA-ului Româno-Canadian, întâlnirea de 10 ani i-a găsit emoţionaţi, dar nu mai puţin obiectivi. „Nu puteam lipsi de la acest moment important, chiar şi dacă numai pentru a constata că o parte din colegi sunt în aceleaşi firme ca la momentul absolvirii, spre deosebire de alţii, ca mine, care au abordat şi alte traininguri specifice, nelimitându-se la acest program", spune Ana-Maria Toma, fost director de marketing la o agenţie de turism, care în prezent urmează un training în domeniul Resurselor Umane. „Unii s-au descurcat foarte bine şi au reuşit să realizeze o carieră interesantă, iar alţii încă mai au de tras", constată Jianu Lazăr, manager în cadrul unei instituţii bancare.

Mulţi au cariere de succes

Absolvenţii aşteaptă să fie salvaţi de clopoţel 



Raluca Simu Mandache, managing partner la o agenţie de publicitate, e de părere că toţi foştii săi colegi sunt mulţumiţi de ceea ce au realizat în ultima perioadă.  „Avem colegi care s-au stabilit în afara ţării, colegi care au făcut afaceri de mare succes, alţii care acum sunt în multinaţionale în poziţii importante. Am avut sentimentul că fiecare a ajuns acolo unde şi-a dorit", adaugă Simu. Indiferent de ce au realizat în ultimii 10 ani, pentru toţi, absolvirea MBA-ului reprezintă o realizare în sine. Programul nu a fost deloc simplu. Timp de un an, la fiecare început de săptămână cursanţii au dat examen din 500 pagini. „O bună parte din colegii mei au recunoscut acum că dacă ar fi ştiut de la început ce înseamnă, în mod sigur nici nu s-ar fi gândit, dar, dacă tot au absolvit, le foloseşte foarte mult", spune Radu Silaghi, fost manager în cadrul unui supermarket, actual antreprenor.

Schimbare de direcţie

Marea majoritate şi-a schimbat traseul profesional după absolvire. „MBA-ul a reprezentat o tranziţie de fază între ceea ce numesc cele două vieţi ale mele, pentru că după absolvire am început să lucrez în industria bancară", spune Aurelia Cionga, vicepreşedintele unei importante instituţii bancare, fost secretar ştiinţific al Institutului de Ştiinţe Spaţiale din cadrul Institutului de Fizică Atomică. 

Adrian Ştefănescu a lucrat patru ani pe piaţa de capital din România, înainte de a se înscrie la cursurile MBA-ului Româno-Canadian. „Programul a avut un impact deosebit atât asupra carierei mele, cât şi asupra sistemelor de valori şi a vieţii în general. M-a ajutat să mă angajez într-un grup multinaţional de firme, iar ulterior să reuşesc să devin independent - fapt care a fost obiectivul meu permanent", spune actualul antreprenor.

La final, toţi au fost de acord că urmarea unui astfel de program e o investiţie bună. Promoţia 2001 a MBA-ului Româno-Canadian se numără printre primele generaţii de absolvenţi de MBA din România. 

"Unii s-au descurcat foarte bine şi au reuşit să realizeze o carieră interesantă, iar alţii încă mai au de tras."
Jianu Lazăr
manager

"MBA-ul m-a ajutat să mă angajez într-un grup multinaţional de firme, iar ulterior să reuşesc să devin independent."
Adrian Ştefănescu
antreprenor

image
Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite