Premii pentru cei mai merituoşi actori din educaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Personalităţi din domeniul educaţiei s-au întâlnit la conferinţa „Soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţământ românesc“. Conferinţa face parte din caravana Galei Premiilor în Educaţie, organizată de Fundaţia „Dinu Patriciu“, în cinci oraşe din ţară.

Conferinţa „Soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţământ românesc" a dat startul perioadei de înscriere la Gala Premiilor în Educaţie, eveniment ce va avea loc pe 2 noiembrie.

Competiţia, care identifică cele mai meritorii exemple din educaţia românească, are 11 sectiuni de concurs (de la studentul anului la ONG-ul anului) şi oferă premii în valoare totală de 250.000 euro. Înscrierile se pot face până pe 27 septembrie, pe site-ul www.premiileineducatie.ro.

În fiecare dintre cele cinci oraşe în care a poposit (Timişoara, Iaşi, Cluj, Constanţa şi Bucureşti), conferinţa a oferit un schimb de informaţii şi opinii între actorii din sistemul educaţional local. Printre soluţiile propuse de aceştia se numără abordarea practică a cursurilor, o mai mare aplicabilitate şi adaptare la cerinţele pieţei muncii, mai multă transparenţă. Foarte importantă este şi realizarea schimbărilor într-un ritm firesc, consecvenţa şi existenţa unor politici educaţionale coerente pe parcursul unui ciclu complet de şcolarizare, întrucât „e nevoie de timp pentru a testa un tip de intervenţie în educaţie" a explicat Simona Velea, director al Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei.

Problemele sunt în altă parte

Liviu Papadima, decanul Facultăţii de Litere de la Universitatea Bucureşti  a fost de părere că cele mai serioase probleme ale învăţământului românesc se află, de fapt, în afara sistemului.

„Cea mai la îndemână soluţie pentru îmbunătăţirea învăţământului superior e să-l mutăm în altă ţară", a spus Papadima. „În general, gândim învăţământul românesc ca având o datorie faţă de societate şi ca având puterea de a modifica substanţial societatea. Dar puterile sistemului de învăţământ sunt limitate drastic de însuşi modul de a funcţiona al societăţii res­pective."

La conferinţă a participat şi Diana Certan, manager al Fundaţiei „Noi Orizonturi" - câştigătoarea premiului II la ediţia din 2010 a Galei, la secţiunea „ONG-ul anului în domeniul educaţiei". Certan a vorbit despre importanţa organizaţiilor neguvernamentale în educaţie şi despre punctele comune dintre ONG-uri şi sistemul educaţional: aceeaşi misiune (tineri educaţi) şi acelaşi grup ţintă. Raluca van Staden, cercetător ştiinţific, a vorbit despre arta de a face din cercetare un succes, iar Cosmina Frîncu, CSR Manager BRD Groupe Société Générale, care a enumerat aşteptările sectorului de afaceri faţă de şcoala românească. Concluziile conferinţelor vor fi prezentate într-un raport ce va fi dat publicităţii după 1 iulie.

"Cea mai la îndemână soluţie pentru îmbunătăţirea învăţământului superior e să-l mutăm în altă ţară."
Liviu Papadima
decan Facultatea de Litere

"E nevoie de timp pentru a testa un tip de intervenţie în educaţie."
Simona Velea
directorul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei

*Fundaţia „Dinu Patriciu“ premiază valorile din educaţia românească

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite