Olimpic de dragul competiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cosmin Ştefan Gramatovici din Bucureşti a c¨âştigat aurul la Balcaniada de Matematică pentru Juniori şi alte două premii la olimpiade. Tânărul a terminat anul acesta gimnaziul într-o clasă specială a Colegiului de Informatică „Tudor Vianu“ din Capitală. 

Alura sportivă a lui Ştefan arată că face un sport de performanţă. Face polo la Clubul Dinamo, unde joacă în echipa de juniori. Combinaţia matematică-polo îl ajută să aibă o viaţă sănătoasă, dar şi spirit de competiţie. În medie, petrece două ore pe zi la polo şi alte două rezolvând teste la matematică. Spre sfârşitul anului, timpul petrecut la birou creşte, mai ales în apropierea concursurilor.

Ştefan recunoaşte însă că mai mult de patru ore nu poate dedica matematicii: „Ce-mi place cel mai mult? Dintre a lucra la matematică, a merge la polo şi a sta cu prietenii, e clar că a sta cu prietenii. Însă, în ultima vreme, şi datorită faptului că petrec foarte mult timp cu matematica, gândesc lucrurile foarte matematic şi de aceea se poate spune că e pasiunea mea. Însă eu prefer să spun mai degrabă că mă înţeleg bine eu cu ea".

Ştiinţele exacte, din familie

Ştefan a fost atras de mic de ştiinţele exacte: „De pe la clasele primare mă descurcam mai bine la matematică, dar nu era intenţionat, venea natural". L-au ajutat şi părinţii să-şi cultive pasiunea pentru matematică. Mama sa este profesoară de matematică la Academia de Studii Economice, iar tatăl său predă informatica la Universitatea din Bucureşti.

Însă părinţii nu sunt singurii cu care s-a pregătit la matematică.  În clasa a VI‑a le-a fost schimbată profesoara de matematică. Ea a strâns câţiva copii pe lângă ea pe care a început să-i pregăteacă în particular.

„Ne întâlneam în fiecare săptămână la doamna Cerasela Tesleanu acasă. Chiar şi-a dat interesul cu noi şi s-a văzut", povesteşte Ştefan. Astfel, şase elevi din clasă, incluzându-l şi pe el, s-au calificat la faza naţională la matematică. Ştefan a reuşit atunci să ia premiul întâi, cu punctaj maxim la competiţia finală.

Facultate în străinătate

Până în clasa a VIII-a, Ştefan a învăţat într-o clasă specială pentru olimpici la Colegiul „Tudor Vianu": „Este o oarecare atitudine nu neapărat de performanţă, dar mai elitistă, adică pot să întâlneşti oameni care vor ajunge ceva în viaţă, nu neapărat în domeniul ştiinţelor, ceva important, oameni cu o familie bună".

Primul an de liceu îl începe la acelaşi colegiu. Îşi doreşte ca facultatea să o facă în afara ţării, probabil la Harvard sau Princeton, însă nu şi-a ales încă o specializare, fiind prea devreme:

„Probabil, voi alege o facultate în afara ţării pentru că ai mult mai multe oportunităţi, pe mai multe domenii, o diplomă românească e foarte greu de recunoscut, plus că ai şansa să studiezi cu profesori foarte buni. De la noi din liceu pleacă mulţi elevi la universităţile din afară, anul ăsta chiar au plecat foarte mulţi, îi ştiu pe unii dintre ei care fac doctorate la nivel  înalt".  

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite