Note mari la clasă, note mici la admitere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absolvenţii de generală cu media 8 sau 9 au avut sub 5 la testările naţionale cu care au intrat la liceu. Repartizarea computerizată a scos la iveală diferenţe între modul de evaluare a elevilor la clasă şi performanţa la examenele pe ţară.

Absolvenţii care au terminat generala cu medii destul de bune au obţinut note de corijenţă atât la tezele naţionale din clasa a VII-a, cât şi la evaluarea din clasa a VIII-a. Prin urmare, ei nu au fost repartizaţi la liceele cu ştacheta ridicată, ci la şcoli industriale sau de meserii.

Reprezentanţi ai sistemului de învăţământ sunt de acord că, acolo unde sunt discrepanţe între nota de la un examen şi media de la sfârşitul claselor V-VIII, există o problemă.

Apreciere subiectivă

Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), spune că „umflarea" artificială a valorii elevului nu este o soluţie. "Cred că media adevărată este cea mică, de la examenul pe ţară", spune Marian Banu.

El consideră că aprecierea profesorilor a fost puţin subiectivă pe parcursul anilor de şcoală, dar pur obiectivă la evaluarea naţională, unde lucrările au fost secretizate. Reprezentantul ISMB nu crede în diferenţele de pregătire la oraş sau la ţară şi susţine că evaluarea naţională se bazează strict pe programă, care este unitară.

„Cauzele sunt tot în şcoală. Oare profesorii au făcut tot posibilul ca elevii să ia note de trecere? În patru ani e imposibil să nu ridici un elev de la nota 4 la nota 6", spune reprezentantul ISMB.

Diferenţe aberante între medii

Şi Liliana Preoteasa, şeful Direcţiei Generale „Educaţie timpurie, şcoli, performanţă şi programe" în cadrul Ministerului Educaţiei, spune că situaţiile în care se înregistrează diferenţe mari între medii sunt „aberaţii", iar treaba inspectoratelor şcolare este să ia măsuri.

Poate elevul respectiv a avut emoţii în ziua examenului; sau poate profesorul a fost schimbat în fiecare an şi pregătirea nu a mai fost uniformă; sau materia a fost predată de profesori necalificaţi - sunt câteva ipoteze avansate de Liliana Preoteasa.

Şi la examenul de Bacalaureat s-au întâlnit cazuri bizare. De exemplu, un elev de la Grupul Şcolar Agricol Smeeni din Buzău, cu media anuală de 9,50, abia a obţinut un punct şi jumătate peste cel dat din oficiu, la Bacalaureat. Conducerea liceului a recunoscut că s-au pus note mari pentru ca profesorii să-şi păstreze catedrele.

"Cred că media adevărată este cea mică, de la examenul pe ţară."
Marian Banu
purtător de cuvânt ISMB

image
Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite