Lecţie de curaj: erou la 11 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniel Anton a primit titlul de pompier la sediul Primăriei Ţibăneşti, devenind astfel cel mai tânăr salvator de vieţi. Daniel (11 ani), din Glodenii Gândului (Iaşi), care a scos din flăcări un bebeluş în martie, trăieşte fără electricitate. 

Daniel Anton, copil erou al comunei Ţibăneşti trăieşte într-o sărăcie lucie alături de cei şapte fraţi ai săi. O casă cu două camere care aproape se dărâmă, fără electricitate şi cu un acoperiş spart îl adăposteşte pe copilul care cu aproape patru luni în urmă a salvat o fetiţă de nouă luni din flăcări.

Băiatul este în clasa a VI-a la Şcoala Glodenii Gândului şi recunoaşte că rezultatele sale la învăţătură nu sunt prea bune. A rămas corigent la biologie pentru că de multe ori s-a dus cu lecţiile neînvăţate. El nu şi-a putut face temele pentru că nu avea lumină. Băiatul este motivat să-şi îmbunătăţească notele.

Vrea să înveţe mai bine

Acum, cel mai mare vis al lui Daniel este să aibă lumină ca să poată să înveţe. „Nu am note foarte bune la învăţătură, dar îmi place la şcoală. Făceam temele la lumina unei lămpi sau la a unei lumânări, iar de multe ori lipseau şi astea. Cel mai mult îmi doresc curent ca să pot să-mi fac temele şi să iau note mari", spune Daniel. Dirigintele îl recomandă ca fiind un copil cuminte, harnic şi cu înclinaţii spre activităţile extraşcolare.

De multe ori băiatul a fost nevoit să uite de şcoală şi de joacă pentru a munci în curte cot la cot cu tatăl său. „Am mai lipsit de la şcoală pentru că aveam treabă acasă. Îl ajut pe tata să refacă locuinţa noastră. Am început deja să punem tablă pe acoperişul casei. Vrem să ne facem o casă frumoasă", spune entuziasmat Daniel. Chiar dacă situaţia şcolară a puştiului lasă de dorit, profesorii au numai cuvinte de laudă la adresa lui Daniel. Îl recomandă ca fiind un copil harnic şi cuminte, care se implică în activităţile extraşcolare.

„Este un copil gospodar"

La un eveniment ecologic al şcolii profesorii au observat că băiatul este foarte muncitor. „Este un băiat liniştit şi sociabil. Are iniţiativă, participă la tot felul de activităţi. Am avut o acţiune de strângere a gunoiului de pe câmp şi am observat că este muncitor. Are talent la desen, îi place muzica. Este un copil gospodar şi are o figură blândă", spune Milucă Hanghicel, dirigintele lui Daniel.

Pe 21 martie, Daniel Anton mergea spre şcoală, moment în care doi amici cu care se juca i-au ieşit în faţă speriaţi, spunându-i că sora lor de numai 9 luni arde de vie în casă. Fără să se gândească prea mult, puştiul şi-a abandonat ghiozdanul în drum şi a intrat în casa cuprinsă de flăcări. A găsit-o pe micuţă în pat, înconjurată de flăcări. „Am luat-o în braţe şi am ieşit fuga cu ea din casă. Stătea acolo nemişcată, cu focul în jurul ei", a povestit Daniel.

Daniel mărturiseşte că de când fapta sa de curaj a apărut pe primele pagini ale ziarelor, toţi copiii din sat vor să se joace cu el. „Înainte eram necăjit, eram murdar pentru că nu aveam haine să mă schimb, iar copiii care erau curaţi nu se jucau cu mine. Acum toţi vor să ne jucăm împreună", explică puştiul. Eroul are planuri seriose pentru viitor: vrea să devină pompier profesionist.

Răsplătit pentru fapta eroică

Pompierii voluntari din comuna Ţibăneşti l-au primit în rândurile lor pe Daniel. Copilul a primit titlul de pompier în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Primăriei, devenind astfel cel mai tânăr salvator de vieţi. În plus, edilii i-au făcut comandă şi de un costum de pompier pe măsura sa. „L-am înscris simbolic în corpul pompierilor voluntari ai comunei şi cu această ocazie i-am făcut şi o ţinută elegantă", a spus Dumitru Spulber, primarul comunei Ţibăneşti.

Daniel şi-a luat titlul în serios şi este decis să participe la intervenţii alături de noii săi colegi. „Nu-mi este frică de foc, am să lupt cu flăcările aşa cum am făcut şi când am salvat fetiţa", spune pompierul-erou. Întâmplarea l-a ajutat pe Daniel să îşi găsească planul de viitor: el vrea să înveţe mai bine de acum înainte, ca să devină pompier.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite