Învaţă într-o fostă staţie de tractoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii Şcolii nr. 2 din Chiraftei fac ore în clase de numai câţiva metri pătraţi
Elevii Şcolii nr. 2 din Chiraftei fac ore în clase de numai câţiva metri pătraţi

Devenită o ruină, Şcoala nr. 2 din Chiraftei (Galaţi) a fost evacuată. Orele se ţin acum într-o veche Staţiune de Mecanizare a Agriculturii. Primăria promite că va începe lucrările de reabilitare a şcolii în primăvara anului viitor, după desemnarea constructorului prin licitaţie.

Veche de peste 60 de ani, Şcoala Gimnazială nr. 2 din localitatea Chiraftei, judeţul Galaţi, este de ceva vreme în mare pericol. După ce a constatat că tavanul clădirii „stă să cadă", iar pereţii sunt fisuraţi, conducerea şcolii a decis să pună lacătul pe bătrâna clădire.

89 de elevi de gimnaziu au fost mutaţi la o fostă SMA (Staţiune de Mecanizare a Agriculturii - societate care avea în gestiune tractoarele CAP-ului în timpul regimului comunist), care în prezent este proprietatea unui localnic din Chiraftei.

„Trebuia să găsim o soluţie, altfel îi puneam în pericol pe copii, se puteau produce accidente. Singurul spaţiu disponibil a fost la acest SMA, unde plătim o chirie lunară de 250 de euro", spune directoarea Şcolii Gimnaziale nr. 2, Daniela Chelaru.

Soluţie de compromis

La vechea şcoală mai sunt doar 63 de copii din ciclul primar, grupaţi în patru clase, care învaţă în cele două săli construite în urmă cu circa 30 de ani, lângă clădirea în ruine.

La fostul SMA, elevii şi profesorii au găsit patru încăperi mici, înghesuite, nepotrivite pentru activităţile didactice şi o sală mică pe care au transformat-o în cancelarie. Surprinzător, profesorii spun că le convine această variantă.

„Ne convine aşa, nu vrem să facem naveta pe la alte şcoli. E o soluţie de compromis, mai bună totuşi decât să predăm în schimbul trei pe la alte şcoli şi să ajungem noaptea târziu acasă", spune Maria Gohoreanu, profesor de limba română la Şcoala din Chiraftei.

Alţi 12 profesori fac naveta de la Galaţi către şcoală. Printre navetişti se găsesc şi dascăli care mai au ore şi la alte şcoli, din localităţi diferite. Dacă orarul din Chiraftei s-ar schimba, toată programarea orelor lor s-ar da peste cap.

Şi părinţii sunt de partea profesorilor, mai ales în contextul în care localitatea este renumită pentru rata mare a infracţionalităţii. „Cum să-mi las eu fata să vină seara târziu, la ora 20.00 sau 21.00 acasă, când şi ziua e periculos să mergi prin Chiraftei. Ca să nu mai spunem că, de multe ori, nu este lumină seara pe străzile comunei", spune preşedintele comitetului de părinţi din şcoală, Iuliana Donose.

Promisiuni şi aşteptări   

Primarul comunei, Dănuţ Ilie, speră ca până la sfârşitul acestui an să fie organizată licitaţia pentru desemnarea constructorului care va reabilita vechea clădire.

Recent, şcoala a fost vizitată şi de conducerea Inspectoratului Şcolar Galaţi, care a promis că va face tot posibilul pentru ca situaţia să revină la normal.

„Căutăm soluţii astfel încât să fie bine şi pentru profesori, dar ne gândim şi la elevi. Noi am făcut deja o cerere către minister pentru un microbuz şcolar. Dacă-l vom primi, vom căuta să facem şi un traseu cât mai folositor elevilor din acea zonă", declară inspectorul general adjunct Onuţ Atanasiu.

"Trebuia să găsim o soluţie, altfel îi puneam în pericol pe copii. Singurul spaţiu disponibil a fost la acest SMA, unde plătim o chirie de 250 de euro."
Daniela Chelaru
directoare Şcoala nr.2

La plăcinte, înainte!

Anul trecut, la iniţiativa directoarei şcolii, copiii au organizat o acţiune inedită: au vândut plăcinte ca să strângă fonduri pentru reparaţia şcolii. „A fost o acţiune simbolică, pentru că din 200 de lei nu se poate face nimic", spune Daniela Chelaru.

De remarcat este faptul că plăcintele s-au vândut rapid, dovadă că există în sat oameni care vor binele şcolii. Copiii au mai organizat apoi un târg de mărţişoare, de pe urma căruia au mai strâns încă 400 de lei.

Şcoala a reuşit să câştige şi un proiect de reabilitare finanţat de Ministerul Educaţiei, iar profesorii din Chiraftei speră să predea cât mai curând într-un spaţiu decent.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite