Elevi navetişti din cauza crizei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Multe şcoli din zonele în care populaţia a scăzut drastic îşi închid porţile din această toamnă. Măsuri de criză similare se iau în toate ţările UE.Clase cu tradiţie sau recent înfiinţate vor dispărea deoarece nu mai au destui elevi. Lipsa banilor le face victime sigure.

Şcoala Generală „Ilie Matei" din Tecuci (Galaţi) a pierdut „războiul" cu  politica de restructurare a învăţământului şi se va desfiinţa în acest an, deşi în aprilie a împlinit 100 de ani.

Autorităţile spun că n-au încotro. „Este o şcoală cu tradiţie din municipiul Tecuci, dar nu prea mai avem ce face. Popaulaţia şcolară a scăzut drastic în zona respectivă şi unitatea nu-şi mai justifică finanţarea", afirmă Eduard Finkelstain, primarul municipiului Tecuci.

RENOVATĂ și DESFIINŢATĂ

Cei 70 de elevi din clasele I-VIII rămaşi la această unitate de învăţământ vor fi transportaţi zilnic cu microbuzul, din toamnă, la Şcoala Generală nr. 6 din centrul oraşului.

Şcoala nr. 9 din Tecuci se va închide la toamnă

image

Supărarea edilului este cu atât mai mare cu cât, în urmă cu doi ani, clădirea a beneficiat de ample lucrări de reabilitare, pentru care Ministerul Educaţiei a alocat nu mai puţin de patru miliarde de lei vechi. Primarul din Tecuci îşi face acum griji în legătură cu viitorul imobilului. „Acolo trebuie fie să punem pază, fie să închiriem spaţiul unor servicii publice din zonă. Am nişte solicitări venite din partea poliţiei, dar nu este exclus să facem acolo şi un cabinet medical sau o farmacie", mai spune Finkelstain.

INVESTIŢII ÎN ZADAR

Şcoala Primară din satul Brătuleşti, comuna Corod (Galaţi) a fost construită în 2006, dar se va închide din acelaşi motiv: scăderea numărului de elevi. În acest fel, cele 400.000 de lei investite de Ministerul Educaţiei în clădire se duc pe apa sâmbetei, din această toamnă. Unitatea mai are 31 de elevi, care vor fi trimişi la Şcoala din satul Blânzi, aflată la circa doi kilometri distanţă.

Copiii din Bodo (Timiș) rămân fără școală



Incomod este însă că Primăria comunei Corod are un singur microbuz, care nu va face faţă noilor condiţii. Părinţii elevilor nu vor nici în ruptul capului să-şi lase copiii să facă naveta la Blânzi.

„Nu sunt de acord, pentru că mi-e frică pentru copilul meu", spune Mirela Costea, mama unui elev din clasa a III-a de la Brătuleşti. Şi şcoala din Bodo (Timiş) s-a închis vineri, definitiv. Cei cinci elevi din clasele primare vor fi nevoiţi să înveţe la câţiva kilometri distanţă de casă.

Instituţia este una dintre cele aproape 50 de şcoli din Timiş care s-au închis definitiv vara aceasta, deşi a fost modernizată recent printr-o investiţie care depăşeşte 1,9 milioane de lei.

 A colaborat Manuela Strinu

image
Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite