Antrenamente pentru tăria de caracter

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Răsfăţaţi, timizi sau orgolioși, copiii pot fi antrenaţi prin cursuri de dezvoltare personală. Cei mici învaţă să socializeze, să fie respectuoşi şi deschişi în cadrul unor cursuri speciale cu așa-numiţi „antrenori ai minţii“.

Calul nu este doar un animal nobil, poate fi un bun prieten. Şi în orice caz poate ajuta un copil să înveţe să îşi facă prieteni. Este doar unul dintre principiile la baza conceptului de dezvoltare personală pentru copii, noua metodă la care recurg mulţi părinţi pentru a-şi face copiii mai sociabili.

La manejul din Timişoara, micuţii au ocazia să înveţe şi să facă lucruri pentru prima dată. Trainerii le pun cai la dispoziţie, iar de sus, lucrurile se văd altfel. Simplul act de a se căţăra în spinarea animalulului îi ajută pe mulţi să-şi învingă teama.

Prietenia și respectul

„Cursul «Am prieteni şi îi respect» îi ajută pe copii să aibă încredere în sine, să fie mai curajoşi şi mai motivaţi. Are un mare succes pentru că lucrăm cu cai, iar copiii sunt încântaţi", spune unul dintre antrenori, Simona Hupov, reprezentanta Asociaţiei pentru Educaţie Complementară.

„Cursurile le dezvoltă personalitatea şi îi ajută să reuşească pe viitor în orice domeniu", pledează Simona Hupov, potrivit căreia un cel mai important avantaj, e poate că toţi copiii învaţă cum să interacţioneze între ei şi cum să se imprietenească.

Stăpânește agresivitatea

„Activităţile ajută la dezvoltarea abilităţilor sociale şi abilităţilor de relaţionare", spune antrenoarea. Prin joacă şi activităţi distractive micuţii care participă la acest curs învaţă tot felul de lucruri, chiar şi cum să vorbească fără să fie agresivi, ceea ce face cursul foarte popular printre părinţii ai căror copii manifestă deseori crize de personalitate.

„Activităţile i-au liniştit pe copii. Au făcut cunoştinţă cu calul, adică au fost învăţaţi de doamne că nu eşti un bun prieten dacă ţipi la animal. Copiii au înţeles imediat şi l-au mângâiat", spune Cristina Ianculescu, o învăţătoare care a mers cu elevii ei la training. „Părinţilor li s-a părut interesant cursul şi au vrut să le ofere celor mici un cadou inedit", completează învăţătoarea.

Cristina Ianculescu e convinsă că a observat o schimbare de atitudine la copiii care au participat la curs. „Cu cât au parte de mai multe astfel de activităţi, cu atât se pot dezvolta mai bine", adaugă femeia.

Au de unde să aleagă

Oferta de cursuri de dezvoltare personală este foarte variată. Chiar şi pentru cei mai mici există un curs de educaţie financiară dedicat celor de la grădiniţă. „Cei care vin învaţă cum să economisească bani, să stabilească priorităţi, În acest fel înţeleg valoarea banilor", explică Simona Hupov.

Mai mult, prichindeii au şansa să relaţioneze, să uite de frică şi de inhibiţii în tabăra de camaraderie. „Lucrăm cu ei pe echipe şi fiecare trebuie să aibă grijă de colegul lui, aşa învaţă respectul faţă de prieteni. Îi lăsăm să tragă cu arcul, dar le explicăm că violenţa nu îi face mai deosebiţi", spune Simona Hupov.  

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite