A strâns copiii care cerşeau şi îi învaţă carte

Profesorul Ion Nilă din Dâmboviţa a bătut Capitala în lung şi-n lat, în căutarea şcolarilor săi. I-a găsit cerşind la metrou și în intersecţii. Dascălul, director al şcolii din satul dâmboviţean Vizureşti, i-a convins pe copii că este mai bine să se întoarcă la şcoală.

Aproape 30 de copii, născuţi în familii de rromi, au fost trimişi de părinţi la cerşit în Bucureşti. Ei au abandonat şcoala sau nici măcar n-au mai început-o, pentru că au fost nevoiţi să dea o mână de ajutor părinţilor lipsiţi de resurse financiare.

„Nu ştiau să scrie româneşte, dar ştiau să vorbească în engleză, italiană sau spaniolă. Sunt copii deştepţi, prind repede", spune Ion Nilă, profesorul care a crezut în ei.

Dascălul n-a avut pace până când nu a reuşit s-i aducă pe drumul cel bun. Aproape şase luni a umblat prin Bucureşti după copiii care uitaseră de şcoală. S-a aşezat alături de ei pe trotuar, şi-a băut cafeaua acolo, a discutat cu ei şi i-a convins că şansa lor se cheamă educaţie, nu cerşetorie.

„Se instalau pe marile bulevarde, pe străzile din centru. I-am găsit în Piaţa Romană, la Biserica Luterană, fostul Comitet Central. Aşteptau cu mâna întinsă. Alţii stăteau în intersecţii şi se repezeau cu tupeu să spele parbrizele maşinilor. Odată, m-am dus la o conferinţă. Am lăsat maşina în parcare. Când m-am întors, am găsit-o spălată. Mă gândeam «E maşina mea, nu e a mea?», când au apărut băieţii mei. M-au întrebat, veseli, dacă-mi place cum au făcut-o", povesteşte directorul Nilă. În sat, profesorul a dus o altă „bătălie".

A mers din poartă-n poartă ca să-i convingă pe părinţi să-şi lase copiii să meargă la şcoală şi să aibă o şansă la o viaţă cinstită. „Au fost de acord cu mine, dar în sinea lor tot la cerşit se gândeau să-i trimită", susţine dascălul.

Sprijin pentru părinţi

Conştient fiind că minunea nu ar fi ţinut nici măcar trei zile dacă familiile nu ar fi primit ceva în schimb, Ion Nilă a apelat la mai multe asociaţii non-guvernamentale, dar şi la diferiţi agenţi economici, pentru sprijin material. Astfel, profesorul a reuşit să asigure lunar bonuri de masă, obiecte de îmbrăcăminte, încălţăminte şi produse de curăţenie pentru nevoiaşii din sat, cu condiţia ca elevii să nu mai lipsească de la cursuri nici măcar o oră.

Mariana Nae are opt copii. Şase dintre ei merg acum la şcoală, deşi înainte au cerşit pe străzile Capitalei. Şi acum mai fug din când în când, la sfârşit de săptămână, spre Bucureşti. „Ce să facem? Ni se termină pâinea, nu mai avem ce pune pe masă. Ne ajută domn' director, şcoala, Asociaţia Ovidiu Rom, dar cât să ne dea?", se întreabă femeia.

„Actori" nevoiaşi

Vizureşti este un sat, amplasat între păduri şi iazuri, la 20 de kilometri distanţă de Bucureşti. Aici trăiesc câteva sute de familii de rromi. Mulţi dintre ei se laudă cu faptul că au făcut figuraţie în filmul lui Cristian Mungiu „Amintiri din Epoca de Aur", peliculă filmată în mare parte pe uliţele din Vizureşti.

Ca să-şi ducă traiul de pe o zi pe alta, localnicii lucrează cu ziua pe la marii agricultori din zonă sau pe şantierele din Capitală. Copiii au devenit şi ei întreţinători de familie de la vârstă fragedă. 

"Nu ştiau să scrie româneşte, dar ştiau limbi străine. Sunt copii deştepţi, prind repede."
Ion Nilă
 directorul şcolii din Vizureşti (Dâmboviţa)