Şi copiii săraci visează să prindă aripi

Unii elevi care provin din medii defavorizate reuşesc să-şi găsească speranţele prin balet. Din august,  Adela Vrînceanu, voluntară a Asociaţiei Ovidiu Rom le predă arta baletului câtorva copii de la Şcoala nr. 147 din Bucureşti.

În fiecare vineri, în jurul orei prânzului, aproximativ 20 de copii, elevi ai unei şcoli situate într-unul din cele mai rău famate cartiere ale capitalei - Ferentari-Sălaj, îşi pregătesc costumele de balet. Au şi dresuri şi poante albe, primite cadou de la domnişoara Adela. Dacă-i întrebi ce le place cel mai mult la cursurile de balet îţi spun în cor: Adela!

Gabriela are 10 ani şi este printre cele mai graţioase fete din grup. Recunoaşte că vrea de mică să devină balerină. „Îm place să fac de toate: fandare, piruetă şi plecăciune. La început a fost mai greu, dar acum am învăţat". Adela o laudă fiindcă execută comenzile numai pe vârfuri, ceea ce înseamnă că este deja „în avans cu vreo două săptămâni. Toţi îmi sunt dragi, foarte simpatici. Sunt fete, care prin exerciţiu, chiar pot face ceva, se străduiesc. Unii dintre ei repetă şi acasă", spune Adela.

Balet pentru speranţă

Profesoara i-a cunoscut pe voluntarii Asociaţiei Ovidiu Rom în 2008 şi de atunci s-a alăturat campaniilor de strângere de fonduri. Apoi i-a cunoscut pe copii, de care s-a îndrăgostit.  „Am vrut să cunosc copiii, să mă simt mai aproape de ei".

Tânăra, care a făcut balet timp de nouă ani, crede că baletul îi ajută să viseze, să-şi dorească mai mult. Aşa s-a născut ora de balet de vineri.

„Îmi plac copiii şi îmi place să lucrez cu ei. Eu am mers prima oară la dictare, iar acolo mi-am dat seama că ei nu prea visează, la dictare trebuie doar să scrie. Am vrut să fac altceva care să le dea o altă stare. E foarte important să spere, pentru că dacă nu li se lărgeşte universul, nu au un grad de comparaţie, nu au la ce să aspire.

Mă interesează mai puţin cât de mult ţin vârful întins cât mă interesează să-i ştiu că aspiră la mai mult, că viaţa lor va fi mai bună decât cea a părinţilor lor. Majoritatea părinţilor nu prea au mers la şcoală. 

Plus că mulţi dintre ei au probleme acasă. Dacă au o pereche de încălţări care li s-a stricat, atunci nu mai au cu ce veni la şcoală. Copiii au probleme din ce în ce mai mari, dar îmi par tot mai optimişti", explică Adela Vrânceanu.

Oglinda - importantă în balet

Florentina (12 ani) şi Sofian (6 ani) sunt fraţi şi au avansat destul de mult pentru că exersează amândoi şi acasă. La ora de săptămâna trecută, au făcut fandarea şi pirueta uitându-se în oglindă. În sala în care copiii fac balet, lambriul unui perete a fost acoperit de oglinzi. Necesară pentru exerciţiu, oglinda îi face să se corecteze, să-şi îndrepte spatele şi, cel mai important, să zâmbească.

„Nu uitaţi! Zâmbiţi! Nu-i aşa că sunteţi mai frumoşi când zâmbiţi?", le aminteşte Adela. „Am insistat să avem oglinzi pentru că eu când aveam patru ani, nu vroiam să fac balet. Dar când m-am văzut în oglindă, a fost altceva. Şi m-am gândit că aşa o să funcţioneze şi la ei. Ce mă bucur este că băieţii, care au fost foarte greu convinşi să vină, au rămas! Acum avem şase băieţi în grup şi toţi se străduiesc".

Cei mici se pregătesc pentru spectacolul din aprilie, de la grădiniţă, iar în octombrie anul acesta, Adela ar vrea ca grupul ei de balet să danseze şi  la Balul de Caritate al Asociaţiei Ovidiu Rom. 

Cine este Ovidiu Rom

Organizaţia înfiinţată de Leslie Hawke încearcă să  ajute copiii săraci să meargă la grădiniţă, pentru ca apoi să înceapă şcoala la aceeaşi vârstă cu ceilalţi copii şi să aibă rezultate şcolare bune.

Mama actorului Ethan Hawke trăieşte în România de 10 ani. S-a implicat încă de la început în problemele copiilor săraci. Sosită în România în 1999, ca voluntar al organizaţiei Peace Corps, Leslie Hawke a fost aleasă Ambasador al Anului European 2010 în România, urmând să susţină din această postură mesajele de combatere a sărăciei, fenomen care, e îngrijorată ea, afectează tot mai mulţi copii aici.