Micii actori de la teatrul umbrelor

De trei ani, un grup de copii de la Şcoala 31 din Bucureşti merg săptămânal la un atelier de teatru de la Muzeul Ţăranului Român. Cei mici învaţă să construiască păpuşi, să facă siluete, să spună o poveste, dar şi să-şi îmbunătăţească limbajul, poziţia pe scenă şi să scape de timiditate.

"A fost odată un împărat care trăia într-o împărăţie frumoasă şi minunată", începe Cristi (9 ani) povestea „Prinţesei cu mulţi papuci". Vorbeşte clar şi foloseşte intonaţia. Lângă el, în spatele unui paravan de pânză, Radu, Andreea şi Mihaela - colegii săi - susţin decorul, un castel din hârtie, cu ajutorul unor beţigaşe lungi. „Împăratul avea o fată...", „Două, avea două fete", îi şopteşte Beatrice, profesoara de teatru, iar Cristi se corectează imediat şi continuă cu însufleţire: „Împăratul avea două fiice: Ana şi Ileana." Pe panoul aflat în faţa unui reflector apar siluetele celor două prinţese, atent decupate de copii, cu forfecuţa. „Amândouă erau de o rară frumuseţe, dar fiecare dintre ele purta şi rupea câte 12 papuci în fiecare noapte."

Încurajaţi să improvizeze

Pe măsură ce înaintăm în poveste, pe panou apar silueta împăratului - supărat de năzbâtia fetelor -, a fluturaşului care dă de veste în cetate că regele îl va răsplăti pe cel care va afla de ce rup prinţesele papucii, şi a ciobănaşului care e gata să-şi pună viaţa în pericol pentru a dezlega misterul.

Copiii joacă dezinvolt şi se ajută unii pe alţii când se mai încurcă. „Le-am tot explicat că, într-un grup, actorii trebuie să se susţină, mai ales într-o piesă, dacă unul greşeşte, celălalt îl ajută prin replica lui, chit că nu are în text", explică Beatrice Iordan, coordonatoarea atelierului de teatru. În plus, i-a încurajat întotdeauna să improvizeze şi să fie creativi atunci când uită textul.

Beatrice a absolvit Facultatea de teatru la secţia actor păpuşar şi lucrează la Muzeul Ţăranului Român din 2005. Un an mai târziu, de Mărţişor, a regizat prima piesă de teatru de umbre cu copiii - „Păţaniile lui Păcală". „Nu se mai făcuse până atunci aşa ceva într-un muzeu. Ateliere de pictură se mai ţineau şi se ţin în continuare, dar teatrul noi l-am început."

Teatrul le dezvoltă creativitatea

Atunci a lucrat cu un alt grup de copii de la Şcoala 31. Acum sunt mari, în clasa a VII-a. Doamna învăţătoare Silvia Parga s-a ocupat să-i aducă şi îi însoţeşte la toate repetiţiile. „Aceste activităţi pe care le desfăşurăm în alt loc decât în sala de clasă îi formează ca oameni. Le dezvoltă creativitatea, dar şi comunicarea şi ajung să se cunoască mai bine", explică doamna învăţătoare. Noul grup este format din opt copii de clasa a III-a.

Copiii sunt încântaţi. „Îmi place mult cum construim păpuşile şi cum le punem pe paravan", spune Mara (9 ani). „Eu mi-aş dori să mă fac actor, dar sunt multe alte chestii care îmi plac în afară de actorie", se avântă Cristi în discuţie. „Ba el vrea să se facă mai degrabă profesor de matematică", i-o retează Mihaela. „Lasă, că atelierul de teatru nu înseamnă că trebuie să deveniţi actori", intervine Beatrice. „Vă ajută şi vă dezvoltă la altele." „Cum ar fi curajul pe scenă!", spune vesel Cristi. „La primele spectacole am avut foarte multe emoţii dar, după aceea n-am mai avut", completează Mara. Copiii au început atelierele când erau în clasa I. Acum au ajuns în clasa a III-a şi vor să continue până într-a VIII-a, dacă timpul şi programul de la gimnaziu le va permite.Pe lângă trupa permanentă cu care dă spectacole la toate târgurile muzeului şi, în ultimii doi ani, la Teatrul de Operetă „Ion Dacian", Beatrice mai are o serie de copii care vin cu părinţii. „Avem mai multe cicluri: teatru de umbre, teatru de păpuşi, teatru cu măşti şi teatru mixt. Ei se înscriu la ce vor. Primul ciclu durează două luni, iar grupele au câte zece copii cu care ne întâlnim o dată pe săptămână." Atelierele susţinute de angajaţii muzeului costă 2 lei, de copil, pe întâlnire. „Ideea e să vină şi să se bucure de ce fac, de-aia costă atât de puţin."

Copiii evoluează extraordinar

Unul dintre motivele pentru care Beatrice şi-a dorit o trupă care să aibă continuitate a fost posibilitatea de „a-i creşte". „Copii fiind, se cizelează, învaţă pe măsură ce cresc. De exemplu, la început aveau tracul de a apărea pe scenă, de a spune un text şi se fofilau, se ascundeau, iar acum au ajuns în clasa a III-a şi evoluţia e extraordinară. Poate contează şi personalitatea copilului, dar în general evoluează foarte bine, iar schimbarea e remarcabilă. Faptul că se dezvoltă într-un grup îi ajută să vadă lumea şi viaţa altfel." Părinţii sunt, la rândul lor, mulţumiţi. „E important să aibă o activitate extraşcolară. E un timp câştigat", conchide tatăl lui Cristi, prezent şi el la repetiţie.