Locul premiantului:Miruna, un copil complet
0Miruna Mihai (foto)abia a terminat clasa I, la Şcoala nr. 5 „Spiru Haret” din Dorohoi, şi a adunat foarte multe diplome de merit. Într-un an de zile, Miruna a obţinut cinci premii I în competiţii naţionale de artă plastică şi tot atâtea aprecieri din partea juriilor unor competiţii muzicale.
De când a învăţat ce înseamnă cuvântul competiţie, Miruna nu ratează niciun concurs care i-ar putea pune inteligenţa la încercare.
Cele mai multe premii adunate de copila din Dorohoi au fost la concursurile de cultură generală, matematică şi limba română. Printre competiţiile la care a participat se numără şi Concursul Naţional „Smart".
„Îmi place mult să citesc, să pictez şi să cânt. Renunţ uşor la jocurile pe calculator pentru o carte interesantă sau pentru a le picta părinţilor mei mici surprize", a spus Miruna, fetiţa care anul acesta a scos primul ei volum.
„Cărţile Copilăriei", o carte despre prietenii ei peruşi (papagali australieni), intitulată „Ciupa şi Ciupi".