Locul în care copiii întâlnesc cărţile

Fetele sunt preocupate să compare rochiţele prinţeselor, băieţii, în schimb, discută care e cel mai fioros dinozaur

Departe de imaginea prăfuită pe care o au, bibliotecile de cartier au căutat în ultimii ani să se reinventeze, atrăgându-i în preajma cărţilor pe copiii din şcolile şi grădiniţele din apropiere.

„Cartea este prietena noastră, pentru că ne învaţă foarte multe lucruri. Trebuie să nu o rupem şi să avem grijă de ea" - aşa răspunde Andreea, o fetiţă blondă de 4 ani şi jumătate, la întrebarea „Ce este cartea?". La fel spun şi Monica, şi Ruxandra, şi Rareş, şi ceilalţi copii din grupa mare a Grădiniţei nr. 170, din cartierul bucureştean Militari. Explicaţiile se aud destul greu prin hărmălaia pe care o fac colegii lor care descoperă pregătite pe masă poveştile preferate. Fetele sunt decise: poveştile favorite sunt „Albă ca Zăpada", „Frumoasa şi Bestia", „Frumoasa din Pădurea Adormită" şi „Cenuşăreasa". Toate ar vrea să aibă în apropiere o Zână Bună, care să poată transforma, la nevoie, un dovleac într-o caleaşcă. Şi, desigur, fiecăreia i-ar plăcea să meargă la un bal.

Băieţii sunt fascinaţi de lumea preistorică

Copiii preferă poveştile citite de părinţi

„Şi mami îmi citeşte câteodată", povesteşte Ruxandra, o fetiţă cu părul lung şi cu ochi albaştri, visători. „Dar e tot timpul ocupată cu serviciul", completează ea cu un oftat. Băieţii au alte preocupări. Într-un colţ, trei prichindei ­s-au îngrămădit în jurul unei cărţi cu dinozauri. Rareş are un ceas cu „Ben 10" şi spune că e „fascinat de animalele preistorice". Dar acasă nu are nicio carte cu dinozauri, aşa că le caută în bibliotecă atunci când vine cu grădiniţa aici.

Prietenul său, Bogdan (aproape 5 ani), ştie să citească pe litere, dar n-a ajuns încă să citească de unul singur o poveste. Aşa că acasă îi citeşte tot „mami". Eroul lui Bogdan este „Iron Man", care poate să ridice, a văzut el într-o carte cu benzi desenate, un „tren extrarapid". „Avem acţiuni cu copiii o dată la câteva săptămâni, uneori chiar mai des", explică prezenţa preşcolarilor printre rafturi bibliotecara Gina Roman.

Albă ca Zăpada rămâne în topul poveştilor preferate

Ea povesteşte că merge deseori prin şcolile şi grădiniţele din apropiere, ca să-i invite pe copii la bibliotecă. Cum au venit, cum i-a convins că e bine să citească şi le-a făcut permis: biblioteca „George Topârceanu", situată în spatele Pieţei Veteranilor din sectorul 6 al Capitalei, numără anul acesta 500 de noi abonaţi, iar „doamna Gina" speră să fie 700 până la sfârşitul anului.

Şi elevii mai mari sunt abonaţi

Între timp, gălăgioşii de la grădiniţă s-au decis ce să împrumute „până săptămâna viitoare". Conduşi de educatoare, se întorc la „grădi" pentru masa de prânz. În urma lor, „doamna Gina" pune cărţile cu „Albă ca Zăpada" şi „Frumoasa" la locul lor şi primeşte şi „alţi clienţi". „Să ştiţi că vin copiii. Vin şi de la şcoală, şi cei care stau în bloc..."
Zâmbeşte şi îi dă Elenei (10 ani) cele şase volume (maximum permis de regulament) pe care fetiţa le schimbă o dată la trei săptămâni. Uneori mai des, dacă le termină mai repede. „Elena e o cititoare pasionată", o recomandă doamna Gina. Fetiţa zâmbeşte timid şi spune că citeşte „în fiecare zi, după ce-şi face temele, mai ales legende." La şcoală nu le prea povesteşte colegilor despre pasiunea ei pentru literatură. Îi e teamă că ceilalţi copii „n-ar înţelege".

Copiii vin deseori cu grădiniţa la bibliotecă

''Şi mami îmi citeşte, câteodată. Dar e tot timpul ocupată cu serviciul.''
Ruxandra 5 ani, preşcolar

De 22 de ani  în bibliotecă

Are ochi blânzi şi-un zâmbet cald, şi se vede că-i primeşte cu plăcere pe toţi cei care îi trec pragul. Gina Roman (54 de ani) este bibliotecar de peste două decenii, aproape întreaga ei viaţă profesională. A venit în Bucureşti (din Giurgiu) acum aproape un sfert de secol. Şi toţi cei 22 de ani care au trecut de-atunci i-a petrecut în bibiloteca „George Topârceanu".

Gina Roman, bibliotecar de-o viaţă

„Vine lumea... Nu mai e cum era odată... dar mai vin. Sunt şi şcoli întregi, licee, abonate. Elevii predomină, de altfel. Dar să ştiţi că mai vin şi pensionari, sau cei care nu-şi mai permit să cumpere cărţi cum făceau cândva", explică „doamna Gina" cine îi sunt „clienţii". Datorită vechimii are un salariu mai bun decât alţi bibliotecari: 10 milioane de lei vechi. Se mai „cârpeşte", după cum zice. „Să ştiţi că e foarte greu, mai ales pentru cei care sunt singuri.

Atunci când ambii soţi încă lucrează şi intră în casă două salarii, mai reuşeşti să faci câte ceva. Dacă lucrează şi copiii, ştiţi cum e: te mai ajuţi unul cu altul..."În vacanţe, copiii vin să ia mai ales lecturile „suplimentare" care li se cer la şcoală: „Toate pânzele sus", de Radu Tudoran, „Cireşarii", de Constantin Chiriţă....  „Dar să ştiţi că eu mă bucur când vin şi iau chiar şi «Harry Potter» sau reviste de benzi desenate, e bine că citesc!"

Nu aşteaptă să descopere copiii biblioteca de cartier: merge ea în şcoli, le arată copiilor ce cărţi ar putea să împrumute, le spune că e bine să citească acum, ca să-şi formeze gusturile, pentru a putea purta conversaţii interesante mai târziu. Cărţile, copiii şi obişnuinţa o ţin în blibliotecă. „Noi suntem mai statornici, nu suntem ca tinerii care se satură repede de un loc de muncă şi caută tot timpul ceva mai bun. Aşa ­ne-am obişnuit, puţin câte puţin, şi n-am mai plecat."