Copiii autişti sunt alungaţi din şcoli pe nedrept

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Octavian are 3 ani și jumătate și încă nu vorbește
Octavian are 3 ani și jumătate și încă nu vorbește

Ionelia Marin, din Constanţa, este mama unui băieţel cu autism pe care părinţii celorlalţi copii din grupă au încercat să-l excludă din grădiniţă. Mulţi profesori acceptă doar dacă sunt obligaţi prezenţa unui copil cu dizabilităţi în clasă.

Octavian are 3 ani şi jumătate şi este afectat de autism. Mama lui, Ionelia Marin, spune că a trecut prin mai multe spitale până a aflat de ce băiatul său nu vorbeşte şi nu răspunde la nume sau la rugăminţile ei.

La Spitalul Judeţean Constanţa a primit diagnosticul de „autism sever", în timp ce la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia" din Bucureşti - tulburare comportamentală în negare faţă de mediul înconjurător. A primit şi alte diagnostice, între care retard mintal cu note autiste. Acum, Tavi face terapie comportamentală cu un psiholog şi a înregistrat deja unele progrese. Copilul este înscris la Grădiniţa nr. 53 din Constanţa, iar de curând părinţii colegilor lui au încercat să-l excludă din grupă.

Cum e izolat un copil cu autism

Atunci când l-a înscris pe Octavian la grădiniţă, mama i-a prezentat directoarei problemele copilului. Ionelia nu ştie însă dacă şi educatoarele au înţeles ce probleme are, fiindcă nu i-au relatat că băiatul a muşcat câţiva copii. Mama s-a trezit pusă, acum două săptămâni, direct în faţa unei cereri de excludere a lui Octavian din grupă, cerere venită din partea părinţilor celorlalţi copii. Abia atunci a aflat că băiatul ei a muşcat mai multe fetiţe, iar la una dintre cereri era ataşat şi un certificat medico-legal.

Când le-a întrebat pe educatoare de ce au ţinut secret ce s-a întâmplat, cadrele didactice au dat pur şi simplu din umeri, relatează femeia. „Mie nu mi‑a spus nimeni că băiatul meu i-a muşcat pe aceşti copii. Eu am nevoie să ştiu în ce condiţii muşcă, să-i înţeleg comportamentul, pentru că el nu vorbeşte încă".

Octavian este însoţit la grădiniţă trei zile pe săptămână de Mădălina, o terapeută plătită de mama lui. Copiii cu diferite dizabilităţi pot primi, la cerere, un profesor de sprijin sau itinerant, care să-i ajute la cursuri, pe lângă educatorul principal, însă statul îşi permite să finanţeze o astfel de poziţie doar două ore pe săptămână în multe dintre instituţiile şcolare. În cazul în care grădiniţa sau şcoala are mai mult de un copil cu dizabilităţi, rolul profesorului de sprijin devine aproape inutil.

Situaţie aproape rezolvată

La insistenţele ei, mamei lui Octavian i s-a promis că grădiniţa va angaja un psiholog care să-l ajute pe băieţel. Până acum, în ciuda faptului că are înscrişi peste 400 de copii, instituţia nu avea psiholog, pe motiv că postul e blocat, din cauza unui concediu maternal. Iar după ce mama lui Octavian s-a întâlnit cu părinţii celorlalţi copii, aceştia au renunţat la cererea de excludere.

„După şedinţă am stabilit să le sun eu pe educatoare ca să-mi explice ce s-a mai întâmplat cu Octavian în orele de grădiniţă. Le-am învăţat să-i dea de lucru, fiindcă îl izolaseră aproape. La un moment dat l-am găsit la televizor, ori nu e normal, fiindcă un astfel de copil trebuie stimulat încontinuu".

Autorităţile se declară deschise

Inspectoratul Şcolar Constanţa cere părinţilor ca, în astfel de cazuri, să contacteze imediat instituţia. Autorităţile susţin însă că cererea pentru un profesor de sprijin se poate depune după ce se obţine un certificat de orientare şcolară.

Psihologul Diana Stănculescu, coordonator la „Salvaţi Copiii", se confruntă constant cu astfel de cazuri de discriminare în şcoli sau grădiniţe.„Aceşti părinţi sunt efectiv disperaţi, fie că e vorba de copii de grădiniţă sau de şcoală. Dincolo de evaluare şi terapie, trebuie să-i informăm că nicio şcoală şi nicio grădiniţă nu are dreptul legal să facă o astfel de acţiune", spune Stănculescu.

Petiţie pentru ADHD

Anul acesta, „Salvaţi Copiii" a sesizat Ministerul Educaţiei după ce a primit mai multe scrisori de la părinţii copiilor afectaţi de ADHD, care întâmpinau probleme în şcoli. „Am întâlnit părinţi care nu-şi ştiau drepturile, care au cedat presiunilor făcute de profesori şi şi-au mutat copiii. Acest lucru a fost şi mai grav, deoarece copiii au plecat dintr-o şcoală în alta cu o etichetă gata pusă", adaugă Diana Stănculeanu, coordonatoarea Centrului de Educaţie Emoţională şi Comportamentală pentru Copii. Ea subliniază că şcolile speciale sunt pentru copiii care suferă de retard mintal, şi nu pentru cei cu autism, ADHD sau cu alte forme de tulburare de sănătate mintală.

„Părinţii trebuie să se adreseze Ministerului Educaţiei sau Inspectoratului în cazul în care copiii lor nu sunt acceptaţi la o şcoală normală. Este un abuz. Ministerul Educaţiei a trimis o scrisoare inspectoratelor şcolare prin care sublinia că orice tentativă de a exclude un copil pe astfel de motive, va fi sancţionată". Potrivit Ministerului Sănătăţii, în România, un copil din 150 este afectat de autism, însă o cifră clară a cazurilor nu este cunoscută. Strategia naţională de sănătate mintală pentru copii şi adolescenţi, cerută de autorităţile europene înainte de aderarea la Uniunea Europeană, este un document încă în lucru, din 2007.

"Părinţii trebuie să se adreseze Ministerului Educaţiei sau Inspectoratului în cazul în care copiii lor nu sunt acceptaţi la o şcoală normală."
Diana Stănculescu psiholog

"Nu mi-a spus niciuna dintre educatoare că băiatul meu i-a muşcat pe aceşti copii, înainte de a primi cererea de excludere."
Ionelia Marin mama lui Octavian

Semnale de alarmă

Posibile semne ale autismului sunt când un copil:

- nu spune niciun cuvânt până la vârsta de 16 luni
- nu arată cu degetul până la vârsta de 18 luni
- nu combină două cuvinte până la vârsta de 2 ani
- îşi pierde limbajul sau abilităţile sociale
- are contact vizual redus
- nu ştie să se joace cu jucăriile
- aliniază jucăriile sau alte obiecte
- nu răspunde la nume
- se ataşează de o jucărie sau obiect anume
- are activităţi repetitive/stereotipe (deschiderea şi închiderea repetată a uşilor, învârtitul în jurul propriei axe, fluturarea şi privitul mâinilor
- nu răspunde la stimuli auditivi
Sursa: www.invingemautismul.ro

Unii directori refuză terapeuţii

Luciana, la grădiniţa specială a Asociaţiei „Învingem Autismul“

Luciana, la grădiniţa specială a Asociaţiei „Învingem Autismul“

Luciana Haloiu este absolventă de Psihologie şi terapeut pentru câţiva copii afectaţi de autism, în Bucureşti. Acum trei săptămâni, directoarea şcolii „Sf. Andrei" din Capitală, în care învaţă unul dintre băieţii pe care îi ajută, i-a spus într-un limbaj periferic că nu crede în cunoştinţele ei de psihologie.

Copilul cu care ea lucrează mai are un frate geamăn, care nu are niciun fel de probleme. Părinţii au cerut conducerii ca cei doi fraţi să fie înscrişi în clase separate, însă în prima zi de şcoală cei doi apăreau pe liste în aceeaşi clasă. Directoarea şcolii a motivat că psihologul şcolii i-a interzis ca cei doi să fie separaţi. "«Dacă au crescut în aceeaşi burtă, aşa vor trăi toată viaţa», ca şi când ei nu pot avea interese, profesii ori vieţi diferite", povesteşte Luciana.

„Eu i-am spus că şi eu sunt psiholog şi, din minimele mele cunoştinţe despre gemeni, lucrurile nu trebuie să stea aşa. Iar reacţia dumneaei a fost: «Dacă tu eşti psiholog, atunci eu sunt o prostituată». Apoi au urmat adevăratele motive: ne-a spus „păi cum sa-i pun în două clase, adică să stric două clase?", îşi aminteşte Luciana Haloiu.

„Cu asta să fac eu activităţi?"

O întâmplare similară a avut loc recent într-o grădiniţă din sectorul 6, nr. 209. Educatoarea fetiţei cu care Luciana face terapie comportamentală aplicată şi-a exprimat făţiş neîncrederea în copil. „I-a spus într-o zi asistentei medicale: „Uită-te la asta! Cum să fac eu cu asta activităţi?" Ea este un copil hiperkinetic, şi devine de necontrolat în lipsa unui program organizat. Am rezolvat problema făcând o sesizare conducerii. Nu mai avem nicio problemă acum, însă este vorba de o problemă de atitudine, pentru că educatoarea nu crede în şansele acestor copii", crede Luciana Haloiu.

Iniţiere, dar cu voinţă

Recent, printr-un proiect al organizaţiei Puzzle România şi al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, sector 6, câţiva profesori care au integrat în clase copii cu autism au fost invitaţi să participe la un atelier de iniţiere. Luciana Haloiu, cea care a susţinut cursul, spune că „doar doi dintre cei implicaţi au venit. Au fost trimişi alţi profesori, care nu aveau copii integraţi. Doamna directoare mi-a spus că profesorii vin în funcţie de disponibilitate. Asta deşi mereu îşi justifică problemele de la clasă cu astfel de copii prin faptul că nu sunt pregătiţi, că nu au informaţii despre dizabilitatea respectivă". La nivelul Bucureştiului, un curs asemănător, organizat de Inspectoratul Şcolar, va avea loc în luna decembrie, pentru aceeaşi categorie de dascăli.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite