Brazi licitaţi pentru copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În 2009, brăduţii au fost licitaţi cu sume cuprinse între 1.000 şi 17.000 de euro
În 2009, brăduţii au fost licitaţi cu sume cuprinse între 1.000 şi 17.000 de euro

Festivalul Brazilor de Crăciun îşi propune în fiecare an să-i ajute pe copiii săraci. Zece brazi inediţi, creaţi de designeri români, vor fi scoşi la licitaţie pe 9 decembrie.

„Dragă Bradule de Crăciun. Pe mine mă cheamă Bogdan şi sunt în clasa a IV-a.Anul acesta am luat 23 de „Foarte Bine" şi un „Bine", la limba română, pentru că am avut de scris o compunere despre bradul de Crăciun şi nu prea mi-a plăcut. Adică îmi plac brăduţii, dar nu am avut nicioadată unul, la noi acasă". Aşa îşi începe scrisoarea Bogdan, un băiat care provine dintr-o familie cu probleme financiare.

 „De aceea, eu tare aş vrea să primesc în dar un brad de Crăciun. Să fie înalt până la tavan, să aibă globuri de toate culorile, luminiţe şi o stea mare în vârf. Dacă se poate, aş vrea să găsesc în el câteva dulciuri şi cartea despre Narnia. Şi mai vreau un ghiozdan, ghete de iarnă şi, chiar dacă sunt copil, nişte bănuţi pentru concursurile de la şcoală, pentru că eu învăţ bine şi sigur aş lua un premiu, dacă aş avea bani să mă înscriu. Să-mi răspunzi, dacă poţi. Cu drag, Bogdan", îşi continuă băiatul scrisoarea.

Pentru el şi alţi peste 3.000 de copii, Crăciunul din acest an va fi pentru prima dată unul îndestulat.  Fondurile colectate la Festivalul Brazilor de Crăciun, provenind atât din sponsorizări, cât şi din sumele strânse din vânzarea celor zece brazi scoşi la licitaţie, vor fi utilizate pentru acordarea de sprijin pentru copiii proveniţi din medii vulnerabile, anunţă Salvaţi Copiii, ONG-ul care a creat acest festival acum un deceniu.

Este vorba despre elevi care sunt  incluşi în programe precum „A doua şansă" (reintegrare şcolară), „Şcoala după Şcoală", „Creştem împreună" (copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate), sau copiii din cele 32 de centre educaţionale deschise în această toamnă.

Brăduţ din foiţă de argint

La primele nouă ediţii, Festivalul Brazilor de Crăciun a reuşit, în total, strângerea a aproximativ 2.000.000 de euro. Toţi aceşti bani au fost folosiţi pentru dotarea cu cărţi a bibliotecilor şcolare, pentru reintegrarea şcolară a copiilor care muncesc şi prevenirea abandonului şcolar în cazul a peste 10.000 de copii.

Anul trecut, suma colectată din sponsorizări şi donaţii s-a ridicat la 275.000 de euro. Cea mai mare sumă, de 17.000 de euro, a fost licitată pentru brăduţul „Visul unei nopţi de iarnă", făcut din foiţă de argint, cristale Swarovski şi pietre semipreţioase.

Licitaţii

În ultimii nouă ani, acţiunea caritabilă a adunat aproape două milioane de euro, bani folosiţi pentru elevii săraci.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite