Studiile de master la ID intră în lichidare, nu se mai organizează admitere din 2011
0Studii de master aflate în derulare la forma de învăţământ la distanţă (ID) intră în lichidare şi nu se mai organizează admitere începând cu anul universitar 2011-2012, potrivit Monitorului Oficial, la câteva ore după intrarea în vigoare a Legii educaţiei.
"Programele de studii universitare de master, organizate în condiţiile legii şi aflate în derulare la forma de învăţământ la distanţă intră în lichidare şi nu se mai organizează admitere începând cu anul universitar 2011-2012", potrivit ordinului MECTS, citat de Mediafax.
De asemenea, actul normativ mai prevede că instituţiile de învăţământ superior pot organiza admiterea pentru anul universitar 2011-2012 numai la programele de studii universitare de master acreditate prin ordin al ministrului Educaţiei, în urma evaluării ARACIS, până la data organizării admiterii, dar nu mai târziu de 1 septembrie 2011.