Şcoala copiilor care nu şi-au văzut niciodată chipul

La un liceu din Târgu Frumos, judeţul Iaşi, aproape 100 de copii învaţă cum să se descurce în lume fără cel mai important dintre simţuri: văzul. Unii au probleme din naştere, alţii şi-au pierdut vederea din cauza unor accidente. Cu toţii s-au întâlnit la singurul liceu specializat pentru copiii cu astfel de probleme din Moldova.

În Liceul „Moldova", pentru copii cu deficienţe de vedere, nu se aleargă în recreaţii. Nimeni nu strigă pe coridoare, nu se-ascunde nimeni de profesori, dar nici nu joacă fotbal ori sare coarda. Elevii de aici trebuie, în schimb, să înveţe, pe lângă disciplinele obligatorii din curriculă, şi cum să se descurce în viaţă.

Cei aproape 100 de copii care învaţă aici vin în fiecare dimineaţă cu ghiozdanul la şcoală, iar până la prânz cursu­rile seamănă cu cele din oricare liceu din ţară. După-amiază însă, începe adevărata muncă. În genunchi, în faţa copiilor care nu disting întunericul de lumină sau cu mâinile ghidându-i să facă lucruri care pentru toţi ceilalţi ar părea superficiale, profesorii încep munca de zi cu zi. „Dimineaţa avem activităţi de predare, iar după-amiaza încep cele educative.

Educatorii îi ajută pe cei mici la teme, profesorii, care sunt şi ei nevăzători, lucrează cu co­piii în grupe şi, în funcţie de nivelul de pregătire, îi învaţă Braille. Mai sunt psihopedagogii, cu care se fac terapiile specifice de orientare şi mobilitate, dar şi orele de muzică şi de teatru", spune Margareta Pristavu, directorul liceului din Târgu Frumos.

Nu-şi mai uită niciodată rolurile

Orele practice de preparare a hranei sunt preferate de copii

Profesoara Iuliana Ghemu n-a părăsit şcoala în care a fost repartizată să predea muzică populară de peste trei decenii. „Am cântat cu elevii şi la Cântarea României, alături de copii «normali»", spune profesoara. Acum, ea îi iniţiază pe copii în tainele artei dramatice. Din 1998 a pus bazele trupei de teatru „Scena", cu care participă de atunci la toate concursurile din ţară. 

Profesoara lucrează chiar şi un an, împreună cu elevii, la câte o piesă de teatru. Peste 100 de repetiţii sunt doar la masă, învăţând textul. Celelalte se petrec pe scenă şi abia ultimele sunt cu costume şi decor. „Copiii care văd pot «face» direct textul şi mişcarea împreună. La noi e mai greu. Mişcarea se învaţă după ce stăpânesc bine textul. Partea bună e că după aceea nu mai au niciodată nevoie de sufleur. Pot să şi ard textele", spune Iuliana Ghemu.

Alfabetul Braille este fundamental pentru copiii care vin la Liceul „Moldova". „Din primul an am învăţat noţiuni. A durat ceva mai mult, a fost greu, dar îmi place", spune Maria Costin, elevă în clasa a XII-a. Nici ea nu poate încă „să citească" cu mâna, mai are nevoie de antrenament. „Pot să citesc Braille, dar cu ochiul. Cu dreptul nu văd deloc, iar cu stângul foarte puţin", spune Maria. Ea se teme însă că-şi va pierde vederea complet, destul de repede, şi vrea să fie pregătită pentru acel moment.

Văd viaţa cu mâinile

Chiar dacă au deficienţe de vedere, elevii din Târgu-Frumos se descurcă în bucătărie

Pentru a se putea orienta într-un spaţiu nou, tinerii nevăzători au nevoie de indicaţii clare cu privire la localizarea obstacolelor. De aceea, un aspect esenţial pe care dascălii de la liceu îl predau este poziţionarea obiectelor. „Sus, jos, dreapta, stânga sunt primele noţiuni pe care le învăţăm", spune Silviu, elev în clasa a XI-a, care încearcă să traverseze strada pe la trecerea de pietoni specială pentru nevăzători, semnalizată şi prin sunete, din faţa liceului. Din păcate, semaforul special nu funcţionează decât rareori, iar elevii speră ca autorităţile locale să găsească până la urmă soluţii să facă trecerea funcţională.

Printre cursuri de limba română, de matematică şi de limbi străine, elevii de la Târgu Frumos învaţă să „vadă" viaţa cu mâinile. Citesc cu vârful degetelor, evită obstacolele în acelaşi fel şi-şi recunosc prietenii după voce şi după forma feţei. Sprijiniţi de profesori şi de educatori, unii dintre ei reuşesc chiar să fie admişi la o facultate şi să-şi găsească un loc de muncă. 

"Mişcarea se învaţă după ce stăpânesc bine textul. Partea bună e că după aceea nu mai au niciodată nevoie de sufleur.''
Iuliana Ghemu
profesoară

"Profesorii, care sunt şi ei nevăzători, îi învaţă Braille. Psihopedagogii fac terapiile specifice de orientare şi mobilitate.''
Margareta Pristavu
director

Riscul hiperprotejării

Una dintre camerele preferate ale tinerilor care învaţă la Liceul „Moldova" este atelierul de deprinderi de viaţă independentă. Timp de câteva ore pe săptămână, copiii învaţă aici cum să facă mici activităţi ce pot părea banale altora: cum să cureţe un cartof, cum să-şi pregătească singuri hrana, cum să se gospodărească, lucruri pe care mulţi dintre ei nu le pot face acasă.

„Părinţii încearcă să-i menajeze cât de mult pot, iar acest lucru poate duce la un adevărat handicap social. Mamele nu îi lasă să pună mâna pe cuţit, de frică să nu se taie, dar ei se simt bine atunci când pot face ceva ei înşişi", spune psihopedagogul Marcela Benea.