Preţul mic impune manuale proaste

Eugen Palade, cel care a făcut prima reformă a cărţilor școlare, spune că manualele sunt atât de slabe pentru că lipsesc evaluatorii competenţi. 

Un program al Băncii Mondiale îşi propunea să modernizeze cărţile şcolare. Ce s-a întâmplat?

Programul cu Banca Mondială conţinea o parte importantă de pregătire a evaluatorilor de manuale, nu a autorilor. Autorul se ocupă în principal de conţinut, dar manualul înseamnă mult mai mult decât conţinut şi presupune investiţii foarte serioase.

Însă, în 2002, majoritatea covârşitoare a vechilor evaluatori bine pregătiţi au plecat. De fapt, au fost înlăturaţi şi au fost aduşi nişte oameni oneşti, dar care nu aveau mare legătură cu evalurea manualelor şcolare. În prezent, ofertele editurilor sunt supervizate de persoane nepregătite pentru un asemenea proces, selectate pe principiul că sunt „buni profesori", ceea ce este cu totul altceva decât activitatea de evaluare a manualelor; cei mai mulţi dintre evaluatori nu au cunoştinţe aprofundate de curriculum, deci evaluează în raport cu nişte criterii pe care nu le înţeleg deplin.

În fiecare an se retipăresc manuale, însă greşelile nu sunt corectate. Cum explicaţi?

Sunt mai multe motive aici. În primul rând, sunt situaţii când explicaţiile pentru diverse teme sunt făcute folosind cuvinte simple, la nivelul de înţelegere al elevilor, dar dintr-un motiv sau altul sunt interpretate greşit de către profesori sau elevi. În al doilea rând, poate să fie vorba despre tentaţia autorilor de a intra în chestiuni controversate, în care nici ştiinţa nu a oferit răspunsuri ferme, depăşind de multe ori cerinţele programei şcolare. Un alt motiv, şi poate cel mai important, rezidă în modul nefericit în care sunt publicate manualele, care îi rezervă autorului extrem de puţin timp pentru elaborarea propriu-zisă a manualului şi exclude etape foarte importante, cum este cea a pilotării manualului.

Astfel, în timp ce în statele cu sisteme educaţionale consolidate ciclul de dezvoltare al manualelor şcolare este de doi sau trei ani, în România ultimilor ani, editurile au avut la dispoziţie aproape un an şi jumătate, iar autorii au avut doar câteva luni la dispoziţie pentru conceperea întregului manual. Preţul foarte scăzut, impus de Ministerul Educaţiei, a făcut ca etapele de autoevaluare, autorevizuire a manualelor să fie reduse.

Cine are cea mai mare responsabilitate în întocmirea unui manual? Editura sau autorul?

Editura este în ultimă instanţă responsabilă pentru calitatea manualului. Ea este cea care decide ce manual doreşte să dezvolte, cu ce autori lucrează, ce sistem de asigurarea calităţii utilizează. Editura decide în egală măsură asupra tuturor aspectelor cu impact financiar: formatul cărţii, numărul de pagini, numărul de culori în text, numărul şi calitatea ilustraţiilor, calitatea hârtiei şi a cartonului. De asemenea, editura este cea care promovează manualul şi asigură cumpărarea acestuia de către profesori.

Autorii spun că programa şcolară nu este foarte clară, motiv pentru care ei folosesc foarte mulţi termeni.

Programa şcolară începe cu formarea anumitor competenţe la clasă, abia după aceea vine şi îţi spune că ţi se recomandă nişte conţinuturi. Dar nimeni nu-ţi spune ce anume să pui în manual. În niciun caz, nu se specifică acolo cât de sofisticat trebuie să fie limbajul, nu se spune câte noţiuni trebuie incluse într-o anumită temă sau câte exerciţii.

Există însă o inerţie a autorilor în ceea ce priveşte construcţia manualelor şcolare. Ei încearcă, pe de o parte, să demonstreze că sunt foarte stăpâni pe domeniul respectiv, iar pe de altă parte încearcă să vină în întâmpinarea unei preferinţe nedeclarate, dar evidente din practică, a evaluatorilor. Aceştia au tendinţa să selecteze acele manuale care sunt cât mai pline de informaţii, în detrimentul celor care au o valoare didactică cu totul deosebită. Este un cerc vicios, de erori care se fac în modul de selecţie a evaluatorilor, care sunt pregătiţi superficial.

Cum caracterizaţi manualele de la diferite cicluri de învăţământ?

La învăţământul primar, foarte multe dintre manuale sunt desuete, sunt manuale care perpetuează imaginea mamei la cratiţă, a tatălui care citeşte ziarul, a băieţilor care fac rele.

La gimnaziu, principala problemă este că deja sunt manuale foarte vechi. Cărţile pentru clasa a V-a şi a VI-a sunt încă cele realizate în cadrul proiectului Băncii Mondiale.

Trainer de profesie

La bază profesor de istorie, Eugen Palade, 54 de ani, este în prezent specialist în educaţie la Centrul Educaţia 2000+. A urmat mai multe cursuri de pregătire în politici educaţionale la universităţi din Statele Unite ale Americii şi din Marea Britanie.

Este acreditat ca trainer în politici de învăţământ la Centrul pentru Profesori Britanici şi la Centrul de Dezvoltare în Educaţie din SUA. A fost consultant pentru programe de educaţie în Slovenia, Serbia, Macedonia, Republica Moldova şi Azerbaidjan.