O generaţie de specialişti romi în domeniul medical

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii de liceu romi care vor să devină profesionişti în domeniul medical sunt sprijiniţi în cadrul proiectului „O generaţie de specialişti romi în domeniul medical“ să-şi împlinească visul. Aceştia vor fi pregătiţi în ultimul an de studiu liceal la materiile necesare admiterii în facultăţi, colegii şi şcoli postliceale cu profil medical.

60 de profesori de specialitate vor coordona centrele de tutorat la nivel local pentru organizarea periodică a sesiunilor de pregătire la disciplinele din care elevii vor susţine examenul de admitere.

Burse şi meditaţii gratuite

Elevii romi care trec în clasa a XII-a sau a XIII-a şi care îşi doresc să urmeze o carieră în domeniul medical vor beneficia de burse lunare în valoare de 200 de lei şi de meditaţii în regim gratuit la materiile biologie, chimie sau fizică. Profesori de specialitate le vor oferi sesiuni de pregătire elevilor selectaţi, pe parcursul întregului an şcolar 2011 - 2012.

Elevii se pot înscrie în program accesând site-ul www.burseromi.ro, completând formularul online şi transmiţând prin poştă o serie de documente solicitate pe site. În cadrul centrelor de tutorat sunt scoase la concurs 200 de locuri. Acestea sunt destinate tinerilor romi interesaţi să susţină examenul de admitere în instituţii de învăţământ cu profil medical, în anul 2012. Numărul locurilor poate fi suplimentat dacă înscrierile depăşesc numărul previzionat. Termenul limită de aplicare: 30 septembrie 2011.

„Tutoratul este una dintre principalele componente de intervenţie directă prin care dorim să facilităm accesul liceenilor romi la studii superioare în domeniul medicinei“ a declarat Andreea Chelaru, manager proiect, Agenţia de Monitorizare a Presei.

Tabere educaţionale gratuite

Elevii romi selectaţi în proiect vor avea ocazia să participe la tabere de motivare. Taberele vor fi organizate într-un mediu care va combina jocul cu educaţia. Managementul carierei, leadership-ul şi lucrul în echipă, comunicarea eficientă şi responsabilităţile profesiei în domeniul medical sunt doar câteva dintre temele abordate în programa educaţională a taberelor.

ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei implementează proiectul „O generaţie de specialişti romi în domeniul medical“ în perioada ianuarie 2011 – ianuarie 2014, în parteneriat cu Fundaţia Roma Education Fund România, Asociaţia Medicilor Rezidenţi, Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate şi Open Society Institute.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite