Studenţi care construiesc rachete şi monoposturi

 Vlad Mateica (20 de ani) din Cluj a învăţat să facă rachete de la 14 ani, din piese găsite pe stradă. O echipă de studenţi din Iaşi şi-a propus să construiască un monopost ca în „Formula 1“. Studenţi la specializări tehnice de la universităţi de profil, tinerii clujeni şi ieşeni vor să fie inovatori în domeniile în care se perfecţionează.

Vlad Mateica (20 de ani) este student în anul al II-lea la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi se „joacă" cu rachetele încă de la 14 ani. Atunci a construit şi lansat, asistat de părinţi, prima lui rachetă, de un metru înălţime şi care cântărea aproximativ trei kilograme. Chiar dacă părinţii lui au privit sceptici la început pasiunea lui de adolescent, nu s-a oprit şi a construit până acum aproape 10 rachete, pe care le-a lansat ulterior în aer, fiind în acest moment unul dintre cei aproximativ 20 de rachetomodelişti din România. „Senzaţia pe care ţi-o crează o rachetă care pleacă de la sol, cu câteva sute de kilometri viteză, este una dintre cele mai captivante pe care le poate trăi un om", îşi explică pasiunea tânărul din Aiud.

Îşi prepară singur combustibilul

Vlad Mateica îşi construieşte rachetele de la zero, de la proiectare până la construcţie şi chiar producerea, în regim propriu, a combustibilului. Pentru o singură rachetă, tânărul lucrează aproape o jumătate de an şi cheltuie cel puţin 400 de lei. „Construcţia în sine nu e foarte complicată. Partea de schiţă şi de dimensionare a rachetei ca să fie stabilă din punct de vedere aerodinamic dă mai multe bătăi de cap", explică tânărul. Până la lansarea rachetei, motorul acesteia trece prin câteva teste importante. În majoritatea probelor, pentru a evita descompunerea acestuia, în cazul în care are defecţiuni, motorul este îngropat în pâmânt, astfel încât forţa acestuia să fie direcţionată în jos. Internetul a fost sursa numărul unu de documentare pentru tânărul rachetomodelist.

Aşa a învăţat cum să îşi prepare singur combustibilul, pe baza căruia funcţionează rachetele: „Pentru primele şase rachete am folosit combustibil pe bază de zahăr, iar ulterior am utilizat un amestec de zahăr si azotat de potasiu. Se amestecă, apoi se topesc la 160 de grade, după care rezultă o pastă semilichidă. E un combustibil destul de performant", spune Vlad Mateica. Ca să evite caramelizarea zahărului, ceea ce ar face combustibilul ineficient, tânărul amestecă zahărul cu azotatul de potasiu, într-o baie de zahăr sau pe o plită termostatată.

Vlad Mateica îşi construieşte rachetele de la zero

Vlad munceşte constant câteva luni la rând, pentru doar câteva secunde de adrenalină. Pentru siguranţă, tânărul se limitează la rachetele subsonice, chiar dacă legislaţia românească nu prevede reguli cu privire la locul şi modul în care pot fi lansate rachetomodelele. Tânărul s-a inspirat tot după ce a văzut „pe net" că fac alţii, iar rachetele lui ating aproximativ 500 de kilometri pe oră şi ajung la cel mult 1.000 de metri în aer. Motorul are o durată de viaţă de numai o secundă, iar zborul durează între 10 şi 15 secunde, urmând apoi procesul de recuperare a rachetei. „Vezi o muncă de câteva luni, că pleacă vertical cu o viteză impresionantă. E o senzaţia tare care vine de la ceva ce ai făcut tu, cu mâna ta", a mai explicat Vlad.

Tot el a construit şi a lansat, în urmă cu 4 ani, alături de un alt rachetomodelist român, Florin Mingireanu, prima rachetă supersonică construită şi lansată de amatori din România. Racheta a cântărit 15 kilograme şi a atins aproximativ 1200 kilometri la oră. „Structura a fost construită în totalitate din fibră de carbon. Din păcate, la scurt timp după trecerea în regim supersonic, o eroare survenită în timpul asamblării finale a motorului a cauzat explozia acestuia, iar racheta nu a mai putut fi recuperată", a spus studentul.

Lecţii de rachetomodelism

Tânărul vrea să organizeze la Cluj, în octombrie, alături de Asociaţia EUROAVIA, primul „rocket workshop" din oraş, unde pasionaţii de rachete vor învăţa cum să le construiască. El va face şi o demonstraţie, prin lansarea unei rachete de doi metri lungime, care va ajunge la aproximativ 800 de metri distanţă faţă de sol. „Am început deja lucrul la rachetă. Nu am stabilit încă locul unde va fi lansată. Cel mai probabil undeva în apropierea oraşului", a conchis tânărul clujean.

Maşină À la Schumacher

La Iaşi 15 tineri  muncesc zi şi noapte pentru realizarea unui prototip de automobil asemănător cu cele din „Formula 1". Modelul le-a fost impus de organizatorii competiţiei „Formula Student" şi trebuie să-l respecte în totalitate pentru a nu fi descalificaţi. Startul concursului s-a dat anul trecut, pe 10 iunie, când a avut loc preselecţia în echipă a membrilor. Cei care i-au selectat pe baza CV-urilor au fost profesorii Gabriel Ursescu şi Ciprian Ciofu de la Facultatea de Mecanică. Aceştia sunt şi mentorii care îi coordonează pe tot parcursul competiţiei.

Zilnic, după cursuri, grupul de studenţi intitulat „TUIasi Racing" stă ore întregi în atelier făcând măsurători, sudând şi şurubărind pentru ca maşina lor, roşie ca focul, să fie perfectă. Este prima dată când studenţii ieşeni participă la această competiţie internaţională alături de tineri din alte 25 de ţări ale lumii, iar românii sunt decişi să câştige premiul cel mare care constă într-o comandă de 1.000 de autovehicule ca cel pe care ei îl construiesc.

Timpi morţi din cauza lipsei de fonduri

Cei 15 membri ai echipei şi‑au propus ca până la sfârşitul lunii iulie maşina sportivă să fie terminată. Competiţia va avea loc pe 27 septembrie, când autovehiculul va fi testat pe faimosul circuit automobilistic spaniol din Catalunya. În prezent, tinerii au reuşit să construiască şasiul vehiculului, ceea ce înseamnă că au parcurs abia 10% din proiect. Munca tinerilor depinde însă şi de sprijinul financiar pe care-l primesc.

Proiectul are la bază ideea ca studenţii să construiască automobilul din sponsorizări, iar echipa ieşeană a reuşit strângerea a numai 3.000 de euro, din cei peste 20.000 de euro care ar fi necesari. Nu de puţine ori, tinerii pasionaţi au făcut chetă pentru a putea cumpăra piese. „Am avut timpi morţi, când practic nu puteam face nimic la maşină din cauză că ne lipseau piese pe care le puteam primi doar prin comenzi speciale. Am pus mână de la mână ca să nu stăm degeaba. În viitorul cât mai apropiat ne trebuie un atenuator de impact din SUA, care costă 350 de euro. Unele echipe din străinătate îi au ca sponsori pe cei de la BMW, Mercedes, Volkswagen. Noi credem totuşi că suntem mai buni ca ei şi vrem să demonstrăm acest lucru", spune Andrei Durbaca, căpitanul echipei.

Donaţii de la profesori

Entuziasmul studenţilor a fost remarcat şi de profesorii care îi coordonează. „Să sperăm că acest proiect nu va eşua pentru că există multă pasiune. Susţinere morală avem din toate părţile, ca mijloace materiale am mai primit o serie de oferte, dar nu sunt chiar ceea ce putem noi utiliza, pentru că suntem restricţionaţi de un regulament. Au fost situaţii în care, pentru anumite piese, a trebuit să facem efectiv o chetă, ne-am golit buzunarele", spune profesorul Ciprian Ciofu. Cadrul didactic este şi cel care a donat motorul autoturismului, un Honda de 98 de cai putere. „Prin acest proiect, studenţii dovedesc de fapt ceea ce au învăţat şi demonstrează că şi noi suntem ingineri buni", a spus profesorul Ciofu. Sponsorii pot trimite banii în contul Universităţii Tehnice din Iaşi

"Senzaţia pe care ţi-o creează o rachetă care pleacă de la sol cu sute de kilometri viteză este una dintre cele mai captivante pe care le poate trăi un om.''
Vlad Mateica student

"Unele echipe din străinătate îi au ca sponsori pe cei de la BMW, Mercedes, Volkswagen. Noi credem totuşi că suntem mai buni ca ei.''
Andrei Durbaca student

Vehicul pe pernă de aer

Monopostul de Formula 1 nu e primul  proiect ambiţios al profesorilor şi studenţilor Facultăţii de Mecanică din Iaşi. În ultimii ani ei au mai construit un roadster şi un vehicul hibrid, iar anul acesta vor produce şi un vehicul pe pernă de aer, care poate fi folosit pe orice tip de teren: mlaştini, lacuri, drum dificil. „Principiul de funcţionare este plutirea pe o pernă de aer de joasă presiune. Nu face contact cu solul. Are un ventilator care ia aer din exterior şi îl trimite într-o zonă specială.

Datorită unei pânze se creează o zonă de presiune uşor ridicată care menţine vehiculul deasupra pământului", spune profesorul Gabriel Ursescu. Va fi un „hovercraft" (maşină pe pernă de aer) pentru o singură persoană, cu un motor mic, de motocicletă, de 4-5 cai, iar pentru partea de propulsie va avea un motor de 40 de cai putere. O altă licenţă inedită este coordonată de profesorul Ciprian Ciofu. El a reuşit crearea unei maşini de tăiat polistiren, cu comandă numerică. Practic, cu ajutorul unui program specializat se introduc în calculator dimensiunile şi forma dorită, iar maşina taie apoi conform instrucţiunilor.