DESTIN Herr Dan, „domnul Trandafir“ modern. A pornit să se facă designer şi a ajuns dascăl

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Herr Dan spune că experienţa acumulată în trecut, când a compus şi a interpretat muzică de scenă la un teatru,  îl ajută să interacţioneze cu copiii
Herr Dan spune că experienţa acumulată în trecut, când a compus şi a interpretat muzică de scenă la un teatru, îl ajută să interacţioneze cu copiii

Am vrut să aflăm cum e să fii bărbat într-o meserie practicată de obicei de femei şi am descoperit drumul unui tânăr din Baia Mare care a plecat la Braşov să se facă designer şi a ajuns învăţător în limba germană la o şcoală Waldorf din Bucureşti.

Daniel Pop (37 de ani) spune că totul a pornit de la lectura lui Rudolf Steiner (filosof austriac, părintele pedagogiei Waldorf), în adolescenţă. Dan a avut alte modele decât „Domnul Trandafir" al lui Mihail Sadoveanu, dar esenţa rămâne aceeaşi. Pentru că nici domnul Neculai Trandafir nu învăţa copii de frica altora. Îi învăţa pentru că îi iubea.

Herr Dan, cum îl strigă astăzi pe Daniel elevii săi de la Liceul de stat „Ita Wegman", din Bucureşti, putea să aibă un drum comod în viaţă. Să fi ales să rămână în Baia Mare, ar fi locuit în casa părintească, un impresionant conac boieresc de secol XIX, şi ar fi lucrat, pe bani buni, ca tehnoredactor, la Camera de Comerţ, unde mama lui era director economic.

 Doar că, la 18 ani, pe când era încă elev, l-a lovit strechea, cum se zice. „Am fost unul dintre puţinii absolvenţi ai clasei de informatică de la Colegiul Şincai care nu a vrut să-şi petreacă restul vieţii în faţa unui calculator, deşi eram foarte bun la matematică şi, în plus, era şi o tradiţie în familie, mama mea fiind informatician", povesteşte Herr Dan. Undeva, în genealogia familiei, a existat şi o bunică, Irma, care a studiat pedagogia la Budapesta, în al doilea deceniu al secolului XX. Dar despre ea prea puţin se mai ştie azi.

Cum se întâmplă adesea la vârsta libertăţii şi a iluziilor, Herr Dan şi-a schimbat opţiunile din mers. Se pregătise pentru Facultatea de Silvicultură, de la Braşov, dar o iubire nesperată l-a oprit în Baia Mare. Cum să pleci la facultate când dragostea îţi sfârâie în palme? Aşa că a rămas şi s-a angajat la Camera de Comerţ, unde a stat pironit la un calculator.

„Până la urmă, nu a ieşit mare lucru din relaţia cu fata aceea, dar aşa a acţionat destinul. Am ajuns student după doi ani, tot la Braşov, dar nu la Silvicultură, ci la Industrializarea Lemnului, ceea ce înseamnă a deveni inginer în industria mobilei. Voiam să fac design. Am intrat uşor, am avut bursă, dar mi-am dat seama, uitându-mă la colegii mei, că nu ăştia sunt oamenii între care vreau să lucrez."

Alături de premianţii clasei sale, la sufletul cărora învăţătorul Dan a ajuns pentru ca „am nişte fire invizibile către copii“

Alături de premianţii clasei sale, la sufletul cărora învăţătorul Dan a ajuns pentru ca „am nişte fire invizibile către copii“

Pliantul cu noroc

Între timp, a urmat un curs de pictură la Şcoala Populară de Artă, a început să facă fotografii şi a cântat în două coruri. Lucruri despre care spune că i-au prins foarte bine.

După doi ani s-a exmatriculat la cerere şi a pornit cu viteză maximă spre Bucureşti. „În momentul în care am găsit în Braşov un pliant al Colegiului Waldorf din Bucureşti, am avut un impuls iraţional, ca în dragostea la prima vedere. Asta, fiindcă în lecturile mele din Rudolf Steiner dădusem peste pedagogia Waldorf, care se mai poate chema, la fel de bine, pedagogie steineriană. În Franţa se cheamă «L'ecole Steiner». Fenomenul s-a internaţionalizat, aşa că acum există şcoli şi licee Waldorf din Republica Moldova şi Rusia până în Coreea de Sud, Japonia şi America. La Bucureşti exista singurul colegiu pedagogic Waldorf din ţară."

 A urmat un studiu de trei ani. L-au atras pasiunea pentru Rudolf Steiner şi faptul că urma să aibă şi o specializare pe arte plastice, în acest moment fiind nu doar învăţător, ci şi profesor de desen. „Printre oamenii care m-au impresionat ca adolescent şi au exercitat, fără să-şi dea seama, o acţiune de mentor, au fost şi doi profesori de franceză din liceu, o intelectuală nonconformistă şi un mistic. Când eşti adolescent, pedagogii îţi oferă nişte modele. Am regăsit astfel de oameni, pe care-i vedeam ca pe nişte titani, printre profesorii din străinătate - din Germania, Elveţia, Olanda, Austria -, care predau la Colegiul Waldorf."

După primul an de şcoală, profesorul Schuberth i-a oferit o bursă de studiu în Germania, unde a petrecut aproape un an. Întors în ţară, a făcut practică, pentru încă un an, la o şcoală specială pentru copii cu dizabilităţi.

Învăţător la 30 de ani

La 28 de ani a absolvit Colegiul pedagogic Waldorf, dar i-a fost teamă să se angajeze ca învăţător. „Am pornit cumva orbeşte pe drumul acesta. Am vrut să studiez pedagogie Waldorf pentru că era singurul lucru care pentru mine însemna antroposofie aplicată (n.r. - concepţie despre om şi lume fundamentată de Rudolf Steiner). Nici nu m-am gândit atunci dacă pot să ajung învăţător şi cum e asta. Pe urmă s-a întâmplat că am devenit tată şi a trebuit să câştig bani pentru familia mea."

Timp de doi ani şi-a întreţinut familia din meditaţii, muzică şi traduceri, iar la 30 de ani a ajuns, în cele din urmă, învăţător la o clasă cu predare în limba germană.
În toată ţara sunt doar câţiva bărbaţi care fac meseria asta. Îi numeri pe degetele de la o mână. Şi unde mai pui că nici nu-s văzuţi cu ochi buni de către unii! Pentru că e o meserie în mijlocul căreia sunt copiii, corpul didactic e format 99% din femei, iar părinţii sunt reprezentaţi 90% de mame.

„La noi poate părea ciudat să spui: «Sunt învăţător». Sunt oameni care ridică din sprâncene. În alte ţări nu este deloc la fel. Când am fost la studii în Germania, sau când am fost în Elveţia, în Austria, în Ungaria, am putut să întâlnesc şi modele de bărbaţi care lucrează ca învăţători. Acolo nu este deloc un stigmat social. Faptul că vezi nişte bărbaţi care sunt împliniţi şi fericiţi şi fac alţi copii fericiţi, practic asta înseamnă un model. E adevărat că femeile au un simţ în plus, au o inteligenţă socială mai mare. Eu însă mi-am dezvoltat latura artistică şi ea mă ajută în această profesie."

De altfel, sistemul Waldorf pune mare preţ pe dezvoltarea artistică. „E vorba de a încerca să-ţi apropii gândirea şi simţirea artistică pentru a acţiona mai eficient ca pedagog asupra copilului. Atunci când reuşeşti să predai gramatica sau chiar matematica astfel încât să atingi puţin şi sufletul, emoţionalul copilului, ai şanse mari, asta spune şi psihologia clasică, să-l faci pe copil să înţeleagă lucrurile mai profund. Ideea este de a da noţiunilor abstracte o viaţă, o culoare. E ca şi cum ai încerca să transformi o fotografie alb-negru într-o fotografie color."

"La noi poate părea ciudat să spui «sunt învăţător». Sunt oameni care ridică din sprâncene. În alte ţări nu este deloc la fel. În Germania, Elveţia, Austria, Ungaria nu este un stigmat social.''
Daniel Pop învăţător

„Simplul fapt că sunt bărbat nu-mi conferă autoritate"

Herr Dan se află la a doua serie de elevi. Relaţia cu ei a fost de la început una relaxată, în care disciplina şi libertatea s-au aflat continuu în contrabalans. Spune că simplul fapt de a fi bărbat nu-i conferă mai multă autoritate.

„Nu cred că asta e important. Copiii percep foarte clar, există nişte antene şi percep până în buricul degetelor cum şi cât de motivat eşti tu şi de ce ai venit să lucrezi cu ei. Cred că asta a făcut să am nişte fire invizibile către copii, chiar şi către cei mai dificili. Pentru că am avut acest idealism şi munca am făcut-o din convingere."

Herr Dan e conştient că „pe copiii de azi nu-i mai poţi trata ca acum două decenii". „Noi ne tutuim, exprimarea e incredibil de liberă, iar câteodată îi tratez ca şi cum ar fi cu un an, doi mai mari."

Învăţătorul a descoperit că e important şi că îl ajută să-şi ceară scuze de la copii atunci când greşeşte. Când vede că n-au înţeles ceva, le spune direct: „Măi, copii, îmi pare rău, poate nici eu n-am ştiut să vă explic".

„Copiii de la mine din clasă au libertatea să mă taxeze. Nu sunt timoraţi. Mai facem şi pariuri, când nu suntem siguri şi e nevoie, să zicem, de consultarea dicţionarului în ceea ce priveşte o problemă de gramatică. De obicei, pariem pe ciocolată. Sau avem un fel de jetoane de cazinou pe care le convertim în ce vrem noi, de pildă în extra minute de pauză."

De ce Huckleberry Finn nu ar consuma droguri

Un dascăl Waldorf, spune Herr Dan, trebuie să fie un mic actor şi un bun povestitor. „Îmi place să joc un rol în faţa copiilor, să mă construiesc ca personaj. Ani întregi am lucrat cu actori, am compus şi interpretat muzică de scenă, la un teatru, şi ştiu că e bine pentru copii să le poţi prezenta realitatea cât mai tridimensional."

La clasă, Herr Dan încearcă să fie „cool" şi să dozeze echilibrat emoţiile copiilor. „Dacă nu reuşeşti să faci ziua interesantă şi lucrurile atractive, se cheamă că ai eşuat, că faci o muncă de dresor. Copiii vin la şcoală pentru că la vârsta respectivă nici nu se pune problema să chiulească, dar treptat treaba lâncezeşte, mucegăieşte şi ne chinuim unii pe alţii. Calitatea emoţiilor pe care le trăieşte copilul e ca un masaj sufletesc."

Herr Dan e de părere că un copil care nu primeşte zilnic la şcoală o pilulă de râs, „să râdă în hohote, să crape de râs!" sau care nu e făcut să plângă, adică „să se emoţioneze în toată paleta emoţională", va căuta senzaţiile tari în alte zone: de la jocuri video până la ţigări şi droguri.

„În Germania există o carte: «De ce Huckleberry Finn nu ar fi ajuns niciodată să consume droguri». Tocmai pentru că un copil de tipul Huckleberry Finn, care se poate dezvolta, are o libertate şi poate să lucreze cu fantezia lui aproape fără limite, nu ajunge să fie tentat de consumul de droguri. E împlinit sufleteşte", explică Herr Dan.

"Copiii percep foarte clar, există nişte antene şi percep până în buricul degetelor cum şi cât de motivat eşti tu şi de ce ai venit să lucrezi cu ei.''
Daniel Pop învăţător

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite