De ce nu votează tinerii şi de ce sunt nostalgici după comunism

Orele de Cultură civică în gimnaziu sunt mai mult o formalitate în şcolile din România, în condiţiile în care profesorii au rămas tributari dictării şi sunt slab motivaţi. La liceu, doar clasele cu profil umanist au opţionale derivate din educaţie civică. Cercetarea „Cultura civică la gimnaziu şi liceu“, realizată de Fundaţia Soros, arată că elevii şi-ar dori ca Educaţia civică să devină materie obligatorie şi la

Aflăm frecvent din sondaje sau cercetări că tinerii români nu sunt interesaţi să voteze, nu au noţiuni minime despre cum funcţionează statul, sunt rasişti, intoleranţi cu minorităţile şi nostalgici după regimul comunist. Educaţia civică în clasele primare sau Cultura civică, în gimnaziu, este materia prin care copiii ar trebui să înveţe să devină buni cetăţeni. Dar cum se învaţă educaţia civică în şcoala românească, în anul 2011? Inspectori, profesori de Cultură civică şi elevi de gimnaziu şi liceu au răspuns la această întrebare, în cercetarea calitativă realizată de Fundaţia Soros, publicată în „Seria Rapoartele Societăţii Deschise".

Dictare despre educaţie civică

Copiii şi tinerii sunt entuziaşti când vine vorba de Cultură civică. 56% din elevii de clasa a VIII-a cred că materia este interesantă, iar 67% din liceenii de a XII-a sunt de aceaşi părere (vezi grafice). În România, Educaţia civică se studiază în clasele a III-a şi a IV-a, iar Cultura civică în ultimii doi ani de gimnaziu, fiind disciplină în trunchiul comun, adică obligatorie. În liceu, însă, aceasta dispare din programă. Există câteva opţionale care-i iau locul (Competenţă în mass-media, Educaţie civică, Educaţie interculturală, Educaţie europeană), însă doar la clasele cu specializarea socio-umană, nu şi la cele cu profil real. Din mărturiile elevilor şi ale inspectorilor şcolari, la clasă încă se dictează, iar elevul turuie în picioare pentru a-şi primi nota, arată cercetarea.

„La noi, ne era frică de profesor că ne dădea note mici. Stăteam toţi în bancă şi nici nu mişcam. Venea profesorul cu catalogul, îl deschidea, zicea «Abracadabra-madabra-dabra» şi se oprea la pagina respectivă, îi asculta pe cei de pe pagina aceea şi apoi începea să predea. Şi preda vreo trei-patru pagini de caiet studenţesc. Nimeni nu scotea o vorbă, dar, după ce se termina ora şi dispărea frica, îi vedeai pe toţi «Uffffff, bucuroşi că am scăpat», îşi aminteşte cum arăta ora de Cultură civică din gimnaziu un elev, acum în clasa a IX-a.

„Ştiu că scriam ceva mult, mult oricum... în prostie, chestii grele atunci. Ne dicta parcă dintr-o carte, mot-à-mot. Profesorul de Cultură civică era specializat. Într-a VII-a era o profesoară care venea, ne citea, ne turuia acolo în ritmul acesta, iar într-a VIII-a am avut un profesor care vorbea mai mult, discuta cu noi, era altceva", povesteşte o elevă dintr-a XI-a. Slab motivaţi - aşa se consideră unii profesori de Cultură civică când vorbesc de eficienţa lor la clasă: „Elevii sunt obosiţi şi entuziasmul nostru, al profesorilor (dacă e să fim oneşti), e altul"; „Profesorii  nu mai sunt de mult un model.

Ce model? Că am învăţat şi că sunt săracă?", mărturiseşte o profesoară. „Exemplele cotidiene îi fac să nu intervină, orice s-ar întâmpla, devin pasivi", crede un profesor de liceu despre elevii săi. Scenariul unei lecţii de Cultură civică pentru gimnaziu urmăreşte un algoritm tradiţional: evaluarea informaţiei predate ora trecută, predarea unor noi lecţii, urmate, uneori, de rezolvarea unor aplicaţii sau exerciţii pe care le propune manualul.

Inspectorii reclamă rigiditate

Atitudinea profesorilor îi nemulţumeşte pe inspectori, care susţin că interactivitatea la ore ar aduce rezultate mai bune. „Profesorul de Istorie care are acces la Cultura civică, căci el predă Cultura civică este, prin excelenţă, conservator. (...) Are un manual pe care, de obicei, îl reproduce. Există, sigur, şi excepţii"; „Domnul profesor le cerea elevilor să conspecteze din Constituţie. Fără rost. N-avea nicio noimă să conspecteze din Constituţie. Îi întreba «Voi ce aţi face dacă aţi fi în situaţia asta?» Dar el nu ştia să exploateze răspunsurile", au declarat inspectorii intervievatorilor raportului.

Cătălina Ulrich este unul dintre autorii cercetării şi conferenţiar la Facultatea de Psihologie şi Stiinţele Educaţiei din Bucureşti. Ulrich crede că „principala problemă ar fi pregătirea iniţială a profesorilor care susţin orele de Educaţie civică. Există astfel o insuficientă  valorificare a contextelor de învăţare din afara clasei şi din activităţi extracurriculare. Educaţia şi Cultura civică sunt discipline „de construcţie", cu caracter interdisciplinar şi intercultural, ce presupun la rândul lor o abordare de tip constructivist atât din partea elevilor, cât şi a profesorilor".

Sociologul susţine că introducerea Educaţiei civice, ca materie obligatorie la liceu, nu va garanta că tinerii vor deveni responsabili civic. „Pentru a fi angajaţi civic, elevii trebuie să ia contact cu realitatea, să îşi pună întrebări, să investigheze probleme, să empatizeze cu oameni afectaţi de discriminare, să propună soluţii şi să le susţină".Cercetarea calitativă a fost realizată toamna trecută, în patru licee şi patru şcoli din Bucureşti, Dolj, Neamţ şi Ialomiţa.

"Pentru a fi angajaţi civic, elevii trebuie să ia contact cu realitatea, să empatizeze cu oameni afectaţi de discriminare.''
Cătălina Ulrich sociolog

"Într-a VII-a era o profesoară care venea, ne citea, ne turuia acolo în ritmul acesta, iar într-a VIII-a am avut un profesor care vorbea mai mult, discuta cu noi, era altceva.''
elevă clasa a XI-a