Cum va fi şcoala viitorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În câţiva ani, elevii ar putea învăţa în clase complet informatizate
În câţiva ani, elevii ar putea învăţa în clase complet informatizate

În următorii cinci ani, România ar trebui să „pompeze“ 20 de milioane de euro în informatizarea unităţilor de învăţământ. Banii ar putea veni prin fonduri structurale de la UE.

Vă imaginaţi cum ar fi o oră de istorie în care să puteţi vedea într-un scurt film bătălia dintre armata împăratului Napoleon şi cea anglo-prusacă? Aţi înţelege atunci mai bine de ce victoria de la Waterloo a ducelui de Wellington şi a feldmareşalului von Blücher pecetluieşte sfârşitul imperiului napoleonian? Acesta este modul în care inventatorii de gadgeturi vor să-i ajute pe copii să înveţe la toate materiile! Dacă în alte ţări noile tehnologii fac deja parte din viaţa şcolarilor, în România ele sunt abia în stadiu de proiect. Informaticieni din firme precum IBM, Microsoft, Intel, Siveco sau Maguay au prezentat recent la Palatul Parlamentului soluţii pentru a face lecţiile de şcoală mai atractive şi mai interesante pentru elevi, în cadrul evenimentului „Iniţiativa eduVision 2020".

Cei de la Siveco au adus o masă „multi-touch" proiectată pentru lecţiile de istorie. Elevii puteau urmări astfel într-o manieră inedită desfăşurarea războaielor lui Napoleon sau traseul parcurs de trupele germane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. O astfel de soluţie educaţională costă 7.000 de euro, iar pentru buna desfăşurare a lecţiei e nevoie de trei sau patru asemenea mese pentru o singură clasă. 

Specialiştii de la Maguay au venit cu o ofertă care se adresează elevilor de până în clasa a VI-a: notebook-uri pe care se pot desfăşura interactiv lecţii de română sau de chimie.„La chimie, de exemplu, combinarea substanţelor e prezentată cu ajutorul desenelor animate. Profesoara porneşte de pe laptopul propriu softul respectiv, iar elevii urmăresc pe ecrane", a explicat Decebal Schiller, inginer IT la Maguay.

„Masa multi-touch“, soluţia pentru lecţii atractive  Foto: siveco



El a adăugat că un astfel de notebook costă 300 de euro la care se mai adaugă încă 300 de euro costuri reziduale pentru dotarea unei clase cu o tehnică de acest tip. Tastatura e protejată astfel încât să nu fie afectată în cazul în care elevii varsă ceva pe ea, iar computerul e îmbrăcat în cauciuc pentru a nu fi făcut ţăndări atunci când e lovit sau scăpat pe jos. 

„Nu banii lipsesc, ci determinarea" 

Prezent la deschiderea evenimentului, fostul ministru al Educaţiei, Mircea Miclea,  a declarat că pot fi găsite soluţii de finanţare pentru şcolile din România. „Nu banii ne lipsesc, ci determinarea. În următorii cinci ani ar trebui investiţi 20 de milioane de euro în informatizare, iar pentru aceşti bani pot fi făcute proiecte şi accesate fonduri structurale", a explicat Miclea.

„Masa multi-touch“, soluţia pentru lecţii atractive  p Foto: siveco

În alte ţări elevii învaţă deja de pe laptopuri  Foto: reuters



El a invitat ministerele interesate printre care Educaţia şi Economia să se pună pe treabă şi să facă aceste proiecte. „Fiecare minister poate accesa cinci milioane de euro prin proiecte, totul e să ieşim din inerţie", a spus Miclea. Conferinţa internaţională eduVision 2020 care s-a desfăşurat la mijlocul lunii septembrie la Palatul Parlamentului din Bucureşti a lansat o iniţiativă de susţinere a unor centre regionale de excelenţă în domeniul e-learning. Proiectele desfăşurate în aceste centre vor creşte nivelul de performanţă din educaţie.

7.000 de euro costă o masă multi-touch pentru lecţiile de istorie.

"La chimie, de exemplu, combinarea substanţelor e prezentată cu ajutorul desenelor animate. Profesoara porneşte de pe laptopul propriu softul respectiv, iar elevii urmăresc pe ecrane.''
Decebal Schiller inginer IT la Maguay

"În următorii cinci ani ar trebui investiţi 20 de milioane de euro în informatizare, iar pentru aceşti bani pot fi făcute proiecte şi accesate fonduri structurale. Totul e să ieşim din inerţie.''
Mircea Miclea fostul ministru al Educaţiei

Sud-coreenii învaţă de pe tablete PC

Autorităţile din Coreea de Sud au elaborat deja un plan pentru migrarea de la manualele şcolare clasice, pe suport de hârtie, la manuale în format electronic. Ministerul Educaţiei a alocat aproximativ două miliarde de dolari pentru acest proiect, iar tranziţia urmează să se finalizeze în 2015, când toţi elevii din învăţământul primar vor beneficia de noile manuale. În următorii ani autorităţile trebuie să se asigure că toate materialele didactice vor fi digitalizate.

În alte ţări elevii învaţă deja de pe laptopuri  p Foto: reuters

Asiaticii renunţă de tot la manuale  Foto: shutterstock

Toţi elevii sud-coreeni vor primi gratuit tabletele digitale, iar manualele vor fi disponibile pentru descărcare de pe serverele ministerului, prin intermediul reţelelor WiFi locale. „Va fi destul de costisitor să transformăm manualele în cărţi electronice şi va trebui ca fiecare elev să aibă propria tabletă", a spus Kwan Chan Mi, cercetător în cadrul Şcolii Elementare Guil.

Asiaticii renunţă de tot la manuale  p Foto: shutterstock

„Vor mai fi costuri şi pentru alte resurse, pentru că ne aşteptăm să avem materiale didactice mai consistente decât cele clasice, acum că sunt electronice", adaugă el. Jurnaliştii de la portalul Technology Review  susţin că autorităţile ar putea opta pentru compania de electronice Samsung, pentru achiziţia tabletelor. Cererea masivă ar putea să aducă firmei o dezvoltare considerabilă, mai ales după eşecul în vânzări cu tableta Galaxy Tab.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite