Cum poţi recunoaşte o educatoare bună
0
După ce s-au asigurat că au prins un loc la grădiniţa potrivită, părinţii încep să se intereseze de cea pe mâna cărora îşi vor lăsa copiii: să fie tânără sau în vârstă, autoritară sau afectuoasă?
„Părinţii sunt în primul rând disperaţi să prindă un loc, nu prea mai contează la cine. Dar e adevărat că mai vin să spună că au auzit de câte cineva şi uneori cer la o doamnă anume", spune Cati Ionel, directoarea Grădiniţei nr. 116 din sectorul 1 al Capitalei.
„Dar nu e suficient să alegi o educatoare din auzite", adaugă directoarea. „Trebuie s-o cunoşti şi să-ţi placă. Să simţi că omul care va sta cu copilul tău atâtea ore pe zi are şi căldură, şi experienţă. Au fost cazuri când părinţii nu s-au înţeles cu educatoarea. Eu le-am zis: nu vă place, spuneţi! Poate nu merge relaţia. Dacă s-a putut să fie mutat copilul, am făcut transferul, fără să rănesc pe nimeni."
Camelia le arată copiilor cum să lipească hârtia
Când vine vorba să facă o alegere, părinţii nu ştiu cum e mai bine: o doamnă tânără că are energie şi suflu să se ţină după năzdrăvani sau o doamnă cu mai multă experienţă care ştie ce să facă în orice situaţie? Unii merg la noroc. „Noi am nimerit la două doamne tinere. Una dintre ele este şi mamă, şi dacă ar fi s-o compar cu cealaltă, aş zice că se vede că are experienţă în lucrul cu copiii. Îmi place că e un pic mai autoritară, mai fermă, dar în acelaşi timp e afectuoasă", spune Florentina Tache, mama lui Radu (3 ani).„Noi am ales educatoarea", povesteşte Corina Radu, un părinte păţit. „În primul an de «grădi» am optat pentru una tânără, dar a fost un insucces total. Acum sunt două doamne mature, care fac cu rândul şi care chiar ştiu să se poarte cu copiii."
Răbdare şi pasiune
Totuşi, dincolo de vârstă, ce face ca o educatoare să fie bună? La această întrebare răspunde chiar o educatoare, una dintre cele mai bune, desigur. „În primul rând, trebuie să-ţi placă ce faci, să ai foarte multă dăruire, altfel nu rezişti", spune Camelia Agachi, care de 29 de ani se ocupă de educaţia preşcolarilor, cu pasiune şi răbdare. Camelia e din Mangalia, dar de un an s-a mutat în Bucureşti, „după copii, ca să reunim familia", şi tot de atunci lucrează la grădiniţa nr. 116. Când echipa „Adevărul" a cerut să stea de vorbă cu „cea mai populară" educatoare din grădiniţă, directoarea a răspuns tacticos că „toate sunt populare", apoi ne-a indicat-o pe Camelia. Participând la lecţie, am înţeles imediat de ce.

Jocul în echipă îi ajută pe micuţi să socializeze
După ce s-au desprins, uneori cu suspine, din braţele părinţilor, iar portarul a încuiat uşile mari din „termopan", copiii coboară să ia micul dejun. În mai puţin de jumătate de oră vor fi în clase, pe scăunele, gata de lecţie. Camelia îi aşază în cerc şi, pentru că e toamnă şi urmează să vorbească despre frunzele care cad din copaci, îi întâmpină cu următorul salut: „Bună dimineaţa, frunze jucăuşe!" Apoi face prezenţa: „Care frunză jucăuşă e la grădiniţă şi care stă acasă?".

Copiii profită de orice ocazie ca să se joace

Copiii răspund „pre-zent!", unii mai vioi, alţii abia îngâimând silabele. După aceea stabilesc ziua în care se află. Camelia alege două cartonaşe de culori diferite, pe care sunt scrise două zile ale săptămânii şi le cere să recunoască pe care dintre ele scrie „miercuri". Un băieţel recunoaşte litera „M" şi arată corect. „Miercuri e un cuvânt lung sau scurt?" Ca să afle, rostesc pe silabe şi numără de câte ori au deschis gura ca să pronunţe. Camelia alternează sesiunile de învăţare cu cele de înviorare. „Afară e o zi veselă sau tristă?" Deşi e început de noiembrie şi încă dimineaţă, soarele bate-n geamul clasei. „Hai să fim şi noi veseli!" - şi copiii încep să bată din palme cu entuziasm.
Puştii încearcă să stea cuminţi pe scăunele (identitatea copiilor a fost protejată la cererea cadrelor didactice)
De ce cad frunzele
Deşi nu e uşor, Camelia reuşeşte să-i ţină atenţi. Când o colegă o întrerupe cu chestiuni administrative, copiii profită imediat, se ridică de pe scăunele şi încep să se-nghiontească amical. „Mai suntem aici? Ia să văd: ce fac picioarele? Dar mâinile?" Aşezaţi din nou pe scăunele, copiii ridică picioarele şi i le arată. La fel şi braţele. Sunt din nou atenţi, mai ales că acum Camelia are în braţe un bol plin cu frunze uscate, castane, alune şi ghinde. Pas cu pas, educatoarea îi face să spună unde cresc toate acestea şi de ce cad frunzele din copaci. Urmează jocul în echipă, bun pentru socializare şi „ca să înveţe să nu mai fie egoişti, să aibă răbdare şi să se ajute între ei".

La lecţia despre toamnă
Copiii trebuie să lipească în conturul unei frunze bucăţele colorate de hârtie. Jocul le stimulează simţul competiţiei. Unii dintre ei îl au deja foarte dezvoltat. David şi Alexandra fac echipă bună şi se străduiesc să termine primii. David o încurajează cu voce sonoră: „Haide-haide!", iar la final triumfă: „Ha-ha, v-am bătut, rataţilor!" Până la urmă, cealaltă echipă e desemnată câştigătoare, dar David nu e supărat. Camelia l-a asigurat că şi locul doi e câştigător şi că, în fond, important e să participi.

"În primul rând, trebuie să-ţi placă ce faci, să ai foarte multă dăruire, altfel nu rezişti.''
Camelia Agachi educatoare

"Nu e suficient să alegi o educatoare din auzite. Trebuie s-o cunoşti şi să-ţi placă.''
Cati Ionel directoarea Grădiniţei nr. 116
Prea mulţi copii în grădiniţe
În grupa Cameliei Agachi învaţă 27 de copii. Un număr imens. Dar la fel de suprapopulate sunt şi celelalte grupe. Aşa se întâmplă peste tot, căci problemele sunt mai multe. Prea puţine cadre pregătite, spaţiu insuficient, dar şi descentralizarea creează probleme, respectiv faptul că bugetele se alocă în funcţie de numărul de elevi. Aşa se face că deşi legea indică un număr maxim de 20 de copii într-o grupă, realitatea e că grădiniţele au nevoie de 30 de copii per grupă ca să-şi acopere cheltuielile.
„Ideal e să lucrezi cu 15 copii. Altfel îi observi. Când depăşeşti 20, nu mai faci educaţie, faci instrucţie", spune Camelia Agachi. În aceste condiţii, e practic imposibil ca educatoarele să observe ce se întâmplă cu toţi cei 30 de copii în acelaşi timp. „Părinţii au propus, pentru siguranţa copiilor, să plătească din buzunar un supraveghetor. Dar asta nu se poate fără un cadru legal." ;
