Profesorii şi studenţii olandezi, în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Planul Guvernului de la Haga de a reduce bugetul Educaţiei a generat proteste. La manifestaţia care a avut loc vineri la Haga au participat câteva sute de profesori şi peste 10.000 de studenţi.

Protestul a fost organizat de Uniunea Naţională a Studenţilor din Olanda (LSVb), care s-a bucurat de sprijinul deplin al Uniunii Studenţilor Europeni (ESU).

De altfel, ESU a făcut apel la întreaga zonă europeană de învăţământ superior, la ministerele naţionale şi la uniunile studenţilor, pentru a-i susţine pe protestatarii olandezi.

Guvernul olandez intenţionează să taie peste 1 miliard de euro din bugetul învăţământului superior. O reducere atât de mare nu a mai fost aplicată în această ţară din anii '80. Demonstraţia studenţilor a sfârşit prin violenţe, însă nu au fost raportate pagube sau arestări din rândul protestatarilor. După manifestraţiile de vineri, guvernul olandez a decis să compenseze reducerile bugetare prin investiţii în calitatea învăţământului.

Studenţii leneşi plătesc

Pentru a-şi îndeplini planul, Guvernul urmează să taie granturile studenţeşti. De asemenea, se lucrează la implementarea unei  noi legi care îi va forţa pe studenţi să plătească 3.000 de euro în cazul în care aceştia au nevoie de mai mult timp să-şi termine studiile decât este planificat.

Guvernul va propune această lege Parlamentului în februarie, iar reglementarea ar putea fi pusă în aplicare din toamna viitoare. Reprezentanţii instituţiilor de învăţământ superior sunt de părere că această măsură îi va forţa să disponibilizeze mii de profesori.

Demonstraţia de vineri, de la Haga, a fost de asemenea sprijinită de toate instituţiile de învăţământ superior din Olanda, profesori şi organizaţii politice de tineret laolaltă. LSVb a adunat peste un sfert de milion de semnături pe un site special creat, care exprimă solidaritatea cu lupta împotriva tăierilor din buget. Uniunea a trimis Guvernului şi o scrisoare care includea o parte din semnăturile adunate, anticipând votul din februarie.

2010, anul protestelor studenţeşti

Europa a fost luată cu asalt de către protestele studenţilor, nemulţumiţi de creşterea taxelor pentru educaţie. Unele proteste au escaladat în ciocniriri dure între manifestanţi şi forţele de ordine şi acte de vandalism. Cele mai lungi şi mai violente manifestaţii ale studenţilor au avut loc în Marea Britanie, dar proteste semnificative au avut loc şi în Italia, Danemarca şi Franţa. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite