Cearta „la cuţite“ te trimite la puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liceenii aduc arme albe la şcoală şi nu ezită să le folosească pentru a-şi rezolva conflictele. Două cazuri de violenţă s-au înregistrat în ultimele săptămâni în liceele din ţară, elevii  apelând la cuţite şi săbii pentru a-şi pune la punct adversarii.

Patru elevi de clasa a XI-a de la Colegiul German „Goethe"din Bucureşti au fost bătuţi chiar în faţa liceului cu bâte şi lanţuri. Potrivit tinerilor, cei aproape 10 agresori au vârste apropiate. Elevii se aflau în timpul programului şcolar şi la pauză au ieşit din curtea şcolii deşi nu aveau voie. Vicitmele susţin că în timp ce se aflau în faţa liceului au fost atacaţi fără niciun motiv. Cei patru elevi agresaţi au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost loviţi la cap şi la picioare.

După incident victimele au declarat atât poliţiei cât şi conducerii şcolii că au fost confundaţi de fapt de către agresori şi că cel vizat ar fi fost un alt coleg de la o clasă vecină. Potrivit unor surse din Poliţie, motivul din spatele atacului ar fi fost un conflict plecat de la o fată, elevă tot a Colegiului German Goethe. Cu puţin timp înaintea acestui incident, conducerea liceului a trimis o sesizare către Jandarmerie prin care se solicit o protecţie sporită pentru elevi pe strada pe care s-a produs bătaia, după ce un grup de părinţi a sesizat că mai multe persoane „dubioase" îşi fac veacul pe strada Cihoschi.

Agresor de nota 10

Alexandru Şchiopescu (18 ani) este acuzat că, acum două săptămâni, şi-ar fi înjunghiat doi colegi de la Liceul Auto din Timişoara. El este premiantul clasei şi a declarat că cei doi colegi pe care i-a agresat, Costel Pantea (18 ani) şi Daniel Albu (17 ani), îl batjocoreau, îl băteau şi îl discriminau pe motiv că este "oltean". „Dacă se ştia că are relaţii tensionate cu colegii, ar fi trebuit şi părinţii, dirigintele şi consilierul din şcoală să îi ia la discuţii şi pe el şi pe ceilalţi", a spus psihologul Ştefan Buzărnescu.

Elevul care şi-a înjunghiat

colegii va fi exmatriculat şi este cercetat de poliţie. Cei doi elevi răniţi vor avea nota 7 la purtare şi vor munci în folosul şcolii pentru că l-au determinat pe Alexandru Şchiopescu să fie violent.

Crimă din dragoste

Sorin Lucian Ioncescu (17 ani) a primit luna aceasta doi ani şi jumătate de închisoare şi 11.000 de lei amendă pentru că şi-a înjunghiat mortal un coleg. Pe 23 octombrie 2009, Sorin l-a înjunghiat mortal pe Alexandru Cocoană (13 ani) în staţia de autobuz din faţa Grupului Şcolar de Arte şi Meserii din Obârşia de Câmp, unde cei doi învăţau. Motivul conflictului a fost o fată, cei doi certându-se de mai mult timp din cauza ei.

Înjunghieri familiale

Liceul "Barbu A Stirbey" din Buftea a devenit câmp de luptă pentru doua familii. După ce o elevă de 16 ani s-a plâns părinţilor că a fost agresată de un coleg, şase bărbaţi între 22 şi 28 de ani din familia fetei au venit la şcoală semnalând conducerii neîncrederea lor în ceea ce priveşte siguranţa elevilor în respectivul liceu.

În timpul discuţiilor purtate de rudele fetei, în liceu şi-au făcut apariţia şi 30 de susţinători ai colegului violent. De aici până la bătaia cu săbii, cuţite şi bâte de baseball nu a fost decât un pas. Două persoane au fost rănite şi au ajuns la spital. Cazul este cercetat în continuare de poliţişti şi procurori.

Psihologii spun că astfel de conflicte apar şi pentru că nu au fost gestionate la timp de către cadrele didactice şi chiar de către părinţi. Au mai colaborat Olivia Tulbure,Flaviu Dinică, Alexandru Todoran și Maria Apostol

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite