Un loc în cămin costă între 200 şi 600 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi abia au intrat în posesia camerelor de cămin, studenţii au şi dat anunţuri că îşi vând locurile. „Vând loc în cămin urgent. Preţ avantajos“. Aşa sună anunţurile studenţilor pe pereţii din jurul facultăţilor. Un loc în cămin poate ajunge şi la 600 de euro.

„Traficanţii" de locuri în căminele studenţeşti au ridicat preţul şi îşi vând locurile cu minimum 200 de euro. Studenţii plătesc aceşti bani, plus utilităţile care duc la aproximativ 100 de lei pe lună.

Pentru o garsonieră, un student ar fi plătit minimum 170 de euro, la care se adaugă întreţinerea - în medie 150 de lei pe lună. În afară de acestea, un student mai trebuie să plătească, dacă stă în chirie, curentul electric şi internetul, care ajung până la 100-150 de lei pe lună.

Aşadar, afacerea este una convenabilă. Dacă ar sta în chirie nouă luni, excluzând perioada vacanţei de vară, un student ar trebui să plătească în total minimum 9.000 de lei. În schimb, dacă şi-ar cumpăra locul de la cămin, cheltuielile lui s-ar reduce la puţin peste 3.400 de lei pe an.

Astfel, pentru un loc într‑o cameră cu baie în căminele Politehnicii Bucureşti, preţul poate să ajungă şi la 600 de euro. Căminele Belvedere, din zona Grozăveşti, sunt şi ele la mare căutare, ajungând la un preţ de 500-550 de euro. Aici, camerele sunt dotate cu aer condiţionat şi internet.

Preţuri în funcţie de zonă

Mai ieftine sunt cele din Regie, pentru care studenţii cer 200-300 de euro. Locurile din cămin sunt mai ieftine dacă le vinzi unui prieten, preţul lor fiind chiar la jumătate. Dacă locul în cămin este vândut unui necunoscut, preţul poate sări şi la 5-600 de euro.

În Bucureşti, preţurile locurilor de la cămin se stabilesc în funcţie de zonă şi de utilităţile clădirii. Cele mai râvnite sunt camerele din zona Grozăveşti şi Leu. Acestea au fost recent renovate, sunt aproape de metrou şi de majoritatea facultăţilor.

În Cluj, preţurile sunt mai reduse faţă de Capitală. Un loc la cămin costă între 100 şi 300 de euro în funcţie de dotările camerei şi zona în care este situat campusul.

La Iaşi şi la Timişoara, preţurile pentru un loc într-o cameră încep de la 200 de euro şi se opresc în jurul sumei de 300 de euro. Cea mai bună afacere sunt camerele studenţilor care au părinţii cadre didactice. Titularii acestora primesc gratuit locul în cămin, aşa că pot lua atât banii din „vânzare", cât şi pe cei din chirie.

Fenomenul este cunoscut de administratorii căminelor şi de conducerea universităţilor. Marian Crăciun, directorul Departamentului de Servicii pentru Studenţi din cadrul Universităţii Bucureşti, avertizează că studenţii care îşi vând locul din cămin vor fi prinşi şi riscă să nu mai primească o cameră în următorii ani de facultate.

„Îi prindem pe cei care îşi vând camerele. Avem sisteme de supraveghere video şi paznici la intrare. În plus, aici este o comunitate mică şi studenţii se cunosc între ei. Anul trecut am dat afară 20 de studenţi care şi-au vândut locul", a declarat Crăciun.

Reprezentanţii universităţilor recunosc însă că nu au prea multe instrumente de pedeapsă contra celor care îşi vând locul şi susţin că fapta ar fi „greu de probat". În timp ce reprezentanţii Universităţii Bucureşti îi vânează pe cei care îşi vând camerele din cămin, prorectorul Facultăţii de Electronică din cadrul Politehnicii Bucureşti este resemnat şi spune că „se luptă cu morile de vânt".

„E greu să demonstrezi că şi-au vândut locul. Nu ai ce să le faci. Noi mergem în control, „cumpărătorii" îi anunţă pe titularii locului şi ei vin imediat şi spun că au fost în oraş sau nu ştiu unde", susţine Vasile Lăzărescu, prorectorul Facultăţii de Electronică.

"Ne luptăm cu morile de vânt. E greu să demonstrezi că şi-au vândut locul. Nu ai ce să le faci."
Vasile Lăzărescu
prodecan al Facultăţii
de Electronică


Paradox în cămine: studenţifără loc şi camere goale

Studenţii și-au luat în primire camerele săptămâna trecută 



Universităţile au primit de două ori mai multe cereri pentru cazarea în cămin decât numărul de locuri. În ciuda faptului că studenţii se „bat" toamna pentru un loc la cămin, rectorii spun că până la sfârşitul anului rămân chiar şi cu sute de locuri neocupate.

Universitatea Bucureşti a primit în această toamnă peste 9.000 de cereri de cazare, însă a putut să onoreze puţin peste 5.300. „Am cerut autorizaţie pentru alte trei cămine în Grozăveşti, dar Primăria Sectorului 5 a respins proiectul pe motiv că Parcul Grozăveşti e spaţiu verde. Anul acesta demarăm construcţia unui cămin cu 100 de locuri pentru Facultatea de Sociologie", susţine rectorul Universităţii Bucureşti, Ioan Pânzaru.

Înghesuială la început de an

El speră să poată construi campusuri în afara Capitalei pe modelul celor din străinătate, însă un astfel de proiect se poate întinde pe mai mulţi ani şi „implică voinţă politică".

„Locuri ar fi pentru toţi cei care au realmente nevoie. Sunt mulţi care iau camera, plătesc pentru o lună două şi apoi se mută cu chirie, iar locul rămâne liber. Acum, la început, este aglomeraţie, dar la sfârşitul anului am rămas cu locuri neocupate în cămin", susţine Marian Crăciun, director al Departamentului de Servicii pentru Studenţi din cadrul UB.

Şi prorectorul Facultăţii de Electronică susţine aceeaşi idee. „La început este aglomerat, dar la final am avut sute de locuri neocupate", arată Vasile Lăzărescu, prorectorul Facultăţii de Electronică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti.

De cealaltă parte, studenţii au şi început să conteste repartizarea locurilor. „Am primit loc la etajul 10 şi am făcut contestaţie. M-am săturat să stau la 10! Vreau şi eu să stau la etajul 3-4. Le-am spus că sunt bursier", povestea pe hol un tânăr nemulţumit. Prodecanul Vasile Lăzărescu cunoaşte problema.

„Toţi se «bat» pe etajele inferioare, din comoditate". Studenţii au dintotdeauna o veche relaţie proastă cu liftul din căminul Leu. „Nu funcţionează decât dacă este plin. Deci, nu poţi chema liftul la etajul 10 pentru a coborî. Poţi doar să urci, dar nici măcar asta întotdeauna", spun studenţii cazaţi în căminul Leu.

Universităţile percep taxe „ascunse"

Studenţii din România sunt obligaţi să plătească taxe „ascunse" în universităţi pentru diverse acte sau servicii şi să supravieţuiască cu
6 lei pe zi, se arată într-un studiu realizat de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR).

Tinerii sunt obligaţi să plătească diverse taxe pentru documentele eliberate de facultate. De exemplu, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative cere o taxă de 80 de lei pentru eliberarea diplomei sau pentru foaia matricolă.

Unele universităţi îi obligă pe studenţi să achite o taxă de bibliotecă pentru a intra următorul an, cum este cazul Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi, unde taxa e de 50 de lei. Mai mult, studenţii care primesc bursă socială trebuie să trăiască cu 6 lei pe zi.

„Bursa socială trebuie să acopere cel puţin masa şi cazarea unui student. În acest context, este de neacceptat faptul că bursa socială medie are valoarea de 200 de lei", se arată într-un comunicat remis de ANOSR.

Cazare plătită cu sex şi menaj?

O studentă a dezvăluit reporterilor „Adevărul de Seară", sub protecţia anonimatului, că locuieşte într-unul dintre căminele „P" din campusul Regie, care aparţine Universităţii Politehnica Bucureşti, doar pentru că întreţine relaţii sexuale cu unul dintre cei doi colegi care o găzduiesc şi le face menajul.

„Nu am prins cameră când s-au făcut repartiţiile şi doi colegi băieţi mi-au propus să locuiesc cu ei. În schimb, îi ajut cu curăţenia, iar cu unul dintre ei am relaţii intime din când în când. Administratorul de cămin nu ştie că stau cu ei fiindcă oficial nu e voie", a spus tânăra, studentă în anul al III-lea. Ea a mai spus că nu este prima dată când procedează aşa, dar speră ca anul viitor să nu mai fie nevoită să ofere astfel de „servicii" în schimbul cazării în cămin.

Politehnica face anchetă

Reprezentanţii Universităţii Politehnica Bucureşti susţin că nu au auzit despre astfel de cazuri în campusul studenţesc Regie şi că vor face o anchetă internă.

„Eu nu pot să cred că există aşa ceva în căminele noastre! Vom verifica. Noi avem grijă ca studentul să nu ducă lipsă de nimic. Anul acesta avem şi firmă de pază. În plus, toate căminele instituţiei au fost renovate. Ce fac studenţii cu viaţa lor personală nu ştiu, dar nu cred că există astfel de situaţii", a declarat directorul de patrimoniu al Universităţii Politehnica Bucureşti, Constantin Zaharia.

„O soluţie pentru remedierea situaţiei cred că ar putea fi limitarea numărului de locuri la taxă. Cu alte cuvinte, ar trebui să fie mai puţini studenţi", este de părere liderul Uniunii Studenţilor din România, Andrei Botez.

Administrator demis

Cazul de la Universitatea Politehnica Bucureşti nu este singular. O altă situaţie a fost dezvăluită în urmă cu un an de „Adevărul de Seară". Administratorul căminului A2 din Complexul Studenţesc Agronomie al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti a fost filmat cu camera ascunsă în timp ce-i promitea ziaristei o cameră în cămin contra unei partide de amor. În urma articolelor din presă, administratorul şi-a pierdut funcţia. (Adevărul de Seară)

Studenţii și-au luat în primire camerele săptămâna trecută
Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite