Jocul care ţine loc de grădiniţă

Într-o vineri caniculară de august, aproximativ 30 de prichindei care locuiesc în comuna Podul Cristinei (Dâmboviţa) au învăţat care sunt regulile unei zile obişnuite de şcoală. Pentru că mulţi dintre copiii de la sate nu ajung niciodată la grădiniţă, Asociaţia „Ovidiu Rom“ organizează ateliere de vară  pentru a-i ajuta pe cei mici să se obişnuiască cu atmosfera din clasă.

Dimineaţa a fost plină de mici „activităţi", unii le-ar spune jocuri, menite să le antreneze copiilor atenţia, astfel că pauza de gustare, de la ora 11, a fost întâmpinată cu entuziasm. Educatoarele le-au pregătit copiilor farfurioare din plastic, de unică folosinţă, pe care sunt aşezate câte un şerveţel, o prăjiturică şi un iaurt de căpşuni. Iaurtul este gata desfăcut, cu linguriţa alături.

Director executiv la „Ovidiu Rom", Maria Gheorghiu le explică educatoarelor de la Podul Cristinei că în felul ăsta copiii nu vor învăţa să fie independenţi, ci să fie ajutaţi oricând ar întâmpina o mică problemă. Mai potrivit, spune ea, ar fi fost ca puştii să-şi pregătească ei înşişi masa: să-şi ia singur prăjitura şi iaurtul de pe masă şi să le desfacă.  „Sunt perfect capabili să înveţe asta", spune Maria, care a lucrat cu învăţători din mai multe sate pentru a implementa programul Ateliere de Vară „Şotron", prin care copii de vârste diferite sunt pregătiţi pentru grădiniţă şi şcoală.

Elena pare înfometată, mănâncă repede iaurtul mic. Înfulecă şi prăjitura, care îi lasă urme de ciocolată pe buze. Pare să aibă 5-6 ani, dar nu ştie să-şi comunice singură vârsta. Îmbrăcată într-o rochiţă albă, din voal, cu guler, de „prinţesă", spune însă mândră că i-a cumpărat-o mama. La Atelierul de vară a învăţat să numere până la 10. Nici Mirela, care stă de cealaltă parte a mesei mici, nu ştie câţi ani are. „Ai 5?", „Nu ştiu", răspunde ea. „Ai 4?", „Nu ştiu", răspunde din nou, mai tare.

Paraşuta „face valuri" printre copii

După masă, copiii fug în curte acolo unde îi aşteaptă paraşuta colorată. Aleargă, ţipă, adoră să se bage sub paraşută şi nu ascultă de Dana, cea care coordonează atelierul.  „Vino-ncoa'! Toţi copiii, faceţi un rând, faceţi un cerc!", strigă un alt voluntar, Fabian. Două fetiţe nu-l ascultă şi se dau în continuare în leagăn. Tânărul le fluieră: „Fetelor!". Zece minute îi ia lui Fabian să-i strângă pe copii în cerc lângă paraşută. „Luăm paraşuta şi o ţinem cu două mânuţe la nivelul burticii", le cere el. Copiii se ţin de mână, dar se mişcă neîncetat şi au zâmbete mari pe feţe. Fabian este din Germania şi are 20 de ani.

După ce a terminat liceul şi-a dat seama că nu ar vrea nici job şi nici să plece în armată. I-ar fi plăcut să lucreze cu bătrâni. „Dar în România am găsit un loc liber la «Ovidiu Rom» şi am venit aici, aşa a fost să fie. În două luni am învăţat româna, gramatica nu e perfectă, iar cu scrisul e greu, tot ce am învăţat este din ce am vorbit cu copiii". Se întoarce în septembrie în Germania, unde vrea să se specializeze în studii orientale şi iudaice, dar şi în educaţie specială.  Copiii fac valuri cu paraşuta, o mişcă în acelaşi ritm, când încet, când tare, aşa cum îi roagă Dana. „Ochii la mine", le spune ea. Râd, fug, uneori un băieţel se bagă sub paraşută şi strică jocul. Este rugat să iasă din cerc şi să revină când s-a liniştit.

Marea confundată cu gârla

Copiii învaţă astfel regulile care apar şi la grădiniţă, şi la şcoală. „Am pierdut timp din activităţi ca să vă fac să-nvăţaţi că este foarte important să ascultaţi", le explică Dana copiilor trişti că jocul cu paraşuta s-a terminat. Ajung din nou în clasă, unde spun o poveste în grup, după o carte doar cu imagini. Povestea în desene este despre o fetiţă care se spală în mare. Copiii nu recunosc însă marea şi o confundă cu o gârlă pentru că niciunul dintre ei nu a fost până acum pe litoral.  După-amiază copiii au plecat spre casă în grupuri. Elena, sora ei şi alţi doi băieţi stau la marginea satului, după inscripţia albastră pe care scrie „Podul Cristinei". Ca să ajungi la casele lor neîncăpătoare, din chirpici, trebuie să treci de un şanţ adânc.

"În două luni am învăţat româna, gramatica nu e perfectă, iar cu scrisul e greu, tot ce am învăţat este din ce am vorbit cu copiii.''
Fabian voluntar german, 20 de ani

"Am pierdut timp din activităţi ca să vă fac să-nvăţaţi că este foarte important să ascultaţi.''
Dana coordonator

Tradiţie de 10 ani

În vara anului 2001, 20 de copii din Bacău, cu vârste între 3 și 12 ani, pășeau pentru prima dată într-o sală de clasă amenajată cu multă grijă: clopoţei la geam, scoici și frunze, creioane colorate şi cărţi, la primul Atelier de Vară „Șotron", organizat de Asociaţia „Ovidiu Rom". În fiecare vară, din ce în ce mai mulţi copii din tot mai multe comunităţi participau timp de 10 zile la  activităţi educative ieşite din tipare, prin care descopereau bucuria de a învăţa.  Anul acesta, peste 3.000 de copii și 300 de profesori din 66 de comunităţi sărace au participat în ultimele două luni la cele 175 de Ateliere organizate în 81 de grădiniţe și școli.

La „Şotron", între joc şi învăţare

Maria Gheorghiu, alături de copii  Foto: Aga Luczakowska

Maria Gheorghiu, director executiv al Asociaţiei „Ovidiu Rom", coordonează programul „Fiecare Copil în Grădiniţă", pus în practică în 19 comunităţi din mediul rural. Astfel, 1.290 de copii săraci sunt ajutaţi să meargă la grădiniţă prin oferirea de tichete sociale în valoare de 50 de lei pe lună pentru „prezenţă perfectă", adică fără nicio absenţă nemotivată. Maria, licenţiată în Psihologie, lucrează îndeaproape cu profesorii coordonatori ai Atelierelor de Vară „Şotron".

Cum au început Atelierele de Vară?

Când veneam să vizităm copiii pe care i-am adus în grădiniţe, îi vedeam că stau cu mâinile la spate sau în poală sau colorând prinţese, tot efortul ăsta simţeam că e cumva degeaba. Învăţau nişte deprinderi, dar parcă nu învăţau pe cât ar fi putut şi nu vor recupera decalajul. Vor fi cuminţi, vor fi instruiţi să stea cuminte, dar tot nu vor face faţă. Acum trei ani am iniţiat Atelierele de vară, am găsit oameni care vor să facă aceste ateliere, cu oameni motivaţi, dar nu erau neapărat copiii săraci implicaţi.

Există o problemă cu judeţele sărace fiindcă fuge toată lumea de ele. De multe ori sunt şi îndepărtate de voluntari, e problematic să lucrezi uneori acolo. Adică una e să ai doi copii în clasă şi alta e să lucrezi cu o întreagă clasă cu copii săraci. Cu atât mai mult îţi trebuie un profesor super-profesionist, care să-i ajute pe copii să se integreze, să se simtă bine, să sfătuiască părinţii, să-i atragă, ori de obicei aici ai nişte oameni care vin un an şi nu ştiu cum să facă să plece mai repede.

Vă gândiţi să aduceţi un om în comunităţi care să lucreze cu profesorii?

Noi lucrăm cu oameni din sistem, plătiţi de autorităţi.  Şi infrastructura şcolară, şi frecvenţa copiilor la şcoală, şi calitatea educaţiei trebuie să meargă mână-n mână. Dacă ai doar una din aceste componente, nu merge nimic. Adică poţi să ai oricare din cele două combinaţii: poţi să ai un om pregătit, dar grădiniţa să stea să cadă sau să fie frig - şi nu poţi atunci să-ţi desfăşori activitatea; sau nu ai apă, nici spaţiu, de obicei sunt nişte chichineţe de cameră unde se îngrămădesc 20 de copii. În celălalt caz, dacă ai copii, ai grădiniţă, dar nu ai nişte educatori care să le facă faţă sau ai super-grădiniţă, ai super-profesori şi nu ai copiii zi de zi, tot nu e bine. În comunităţile în care lucrăm noi, cam jumătate din şcoli nu au facilităţi în regulă.

Ce spun părinţii despre ateliere?

Le plac foarte mult, vin cu drag. Şi educatoarelor le plac. E un program care cucereşte şi mai înmoaie din diferenţiere. Pentru că noi dăm tichete sociale doar celor săraci, ori atelierele de vară sunt pentru toţi, şi mari, şi mici, şi preşcolari, şi din gimnaziu. Pentru copii este bine că petrec un timp undeva, pentru că nu au posibilităţi financiare să plece din comunitate în vacanţă. Altfel, din iunie şi până în septembrie uită şi ce ştiau.

"Pentru copii este bine că petrec un timp undeva, pentru că nu au posibilităţi financiare să plece din comunitate în vacanţă. Altfel, din iunie şi până în septembrie uită şi ce ştiau. ''
Maria Gheorghiu
director executiv al Asociaţiei „Ovidiu Rom"