Copiii de şomeri au interzis la grădiniţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acest lucru i se pare justificat inspectorului şcolar Gheorghe Borovină. Prefectul de Prahova, Adrian Dobre, vrea în schimb să aplice sancţiuni în acest caz. Conducerea Grădiniţei Sf. Mina interzice înscrierea copiilor ai căror părinţi nu au serviciu sau sunt în concediu de creştere a copilului.

Incident fără precedent: directorul Grădiniţei cu program prelungit „Sfântul Mucenic Mina", Jana Popa, a postat pe uşa de la intrarea un afiş prin care anunţă că nu sunt admise la înscrieri dosarele copiilor ai căror părinţi sunt în şomaj, în concediu de creştere a copilului sau sunt nesalariaţi. Pentru ca preşcolarul să fie admis, potrivit anunţului, ambii părinţi trebuie să fie salariaţi.

„Există articolul 34 din Regulamentul de funcţionare şi organizare a grădiniţelor, în care este scris că, printre actele necesare înscrierii, se numără şi adeverinţe de salariat din partea părinţilor", explică Jana Popa, directoarea unităţii. Ea spune că a folosit această prevedere legală drept criteriu de departajare din cauza numărului foarte mare de părinţi care s-au prezentat la înscrieri în data de 15 ianuarie.

Scuza: lista de rezervă

La cele două grupe de preşcolari din acest an sunt înscrişi aproximativ 60 de preşcolari, însă niciunul dintre ei nu are părinţi şomeri. „Avem o listă de rezervă pe care îi scriem pe părinţii care nu au venituri şi, în caz că se angajează, ei pot solicita să-şi înscrie copiii la noi", încearcă să se scuze Jana Popa. Potrivit acesteia, părinţii care nu au un loc de muncă sunt sfătuiţi să-şi ducă micuţii la o grădiniţă cu program normal, având mai mult timp la dispoziţie să stea cu ei.

Păreri împărţite

Gheorghe Borovină, inspectorul general şcolar, este de părere că măsura luată de director nu este discriminatorie. „În momentul în care părinţii nu au serviciu se pune problema plăţii cuantumului de 200 de lei pe lună, care reprezintă mesele oferite copiilor la program prelungit", spune Borovină. Acesta consideră că intenţia Janei Popa a fost interpretată eronat şi într-un mod tendenţios.

 „Nu este normal ce s-a întâmplat la această grădiniţă. Nu există niciun act normativ şi nicio lege care să interzică părinţilor, indiferent ce ocupaţie au aceştia, să-şi înscrie copiii la o grădiniţă cu program normal sau una cu program prelungit", declară Adrian Dobre, prefectul judeţului Prahova. Acesta ne-a declarat că va purta discuţii cu reprezentanţii IŞJ Prahova pentru a se stabili ce măsuri de sancţionare vor fi luate. La nivelul Inspectoratului a fost demarată o anchetă, Jana Popa riscând să-şi piardă postul de director în cadrul unităţii preşcolare.

Părinţii, revoltaţi

Incidentul i-a revoltat pe ploieşteni. „Nu este normal aşa ceva. Poate unul dintre soţi lucrează la negru sau poate e plecat afară, la muncă, şi trimite bani celuilalt pentru copil şi poate plăti cei 200 de lei lunar pentru masa de la grădiniţă", ne-a spus Camelia Manea (31 de ani), care este lucrător în comerţ. Şi Alina Bivolaru (25 de ani) apreciază măsura, care, de altfel, este şi acceptată de IŞJ ca fiind discriminatorie:

„Este o grădiniţă de stat, nu este o grădiniţă particulară, care ar trebui să accepte copiii fără să pună astfel de condiţii. N-ar trebui să se pună accent pe aşa ceva la înscrieri".

Ploieştencele casnice, care au copii mici, sunt şi mai nemulţumite de decizie. „Eu nu am serviciu, pentru că lucrează soţul meu şi nu este corect ca pentru asta copilul meu să nu fie primit la grădiniţă. Poate altcineva se oferă să plătească cheltuielile lui la grădiniţă, nu neapărat părinţii", a explicat Roxana Burbutan (32 de ani), care este casnică. 

"Este o grădiniţă de stat. N-ar trebui să se pună accent pe aşa ceva la înscrieri."
Alina Bivolaru
mamă

image
Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite